Pentru azi aveam in minte un alt fel de subiect, insa un mesaj primit pe mail m-a facut sa-mi reorientez subiectul zilei. Nu ca as avea io vreun subiect in mod special, dar niste planuri sunt bune intotdeauna.

Probabil ca multe dintre cititoarele mele (chiar si unii dintre cititori) au primit pe e-mail pps-ul acela in care ni se explica (noua, femeilor) cat de periculoase sunt tampoanele (alea de tip o.b.) si ca, cel mai bine ar fi sa folosim absorbante.

Eu una sunt convinsa ca asta e o strategie de marketing, pusa la cale de Always pentru a suprima vanzarile O.B., pentru ca, femeia moderna alege calea mai curata si mai lipsita de riscuri (vizuale, if u know what i mean) cand e vorba de acea perioada a lunii.

In acest pps ni se explica de ce apare SST-ul (in cazuri foarte rare): asa zisa compozitie a tamponului contine dioxina, un produs foarte toxic, care sta la baza cancerului de col uterin etc. Acum, sa stam drept si sa judecam stramb (sau era invers? ): unde e explicatia pentru cancerul de col uterin aparut la femei care n-au folosit in viata lor tampoane de felul asta? Sau care e explicatia aparitiei cancerului de piele (o fi propylenglycolul continut de cremele noastre de corp)? De unde apar chisturile ovariene?

Bineinteles, astea sunt intrebari fara raspuns. Celulele canceroase continute de corpul nostru se activeaza o data la cativa ani si se declanseaza ca si boala in momentul in care imunitatea este scazuta. Asa cum dam vina pe tampoane, putem da vina pe E-urile continute de paine, salamuri si alte tampenii pe care le mancam, pe alinierea planetelor sau pe o zi nefasta in care corpul nostru s-a simtit mai slabit decat de obicei.

In ziua de azi, alergand dupa sanatate (pe care ne-o distrugem cu mancatul o data la doua zile, nopti de nesomn si muncit pana cadem in cap), avem tendinta de a accepta drept adevar absolut orice ni se prezinta intr-un viral de e-mail. Ni se face frica de niste tampoane, fara sa ne gandim ca anti-conceptionalele sunt mult mai periculoase, pentru ca intervin in mod nefiresc asupra functionarii organismului nostru. Am auzit femei care vorbeau despre pps-ul respectiv (eu l-am vazut prima oara acum vreo 3 ani), dar care facusera pana acum cel putin doua chiuretaje. Ori, eu am impresia ca un chiuretaj e mai aducator de boli decat orice tampon pe care il folosesti. Dar no, asta poate-i doar parerea mea.

Ni se face frica de tampoane, dar nu stim ce inseamna testul Papanicolau. Fugim de azbestul continut de ele la fel cum fugim de o mamograma (care, apropo, trebuie facuta o data pe an pana la 30 de ani, apoi din 6 in 6 luni). Inca ne inrosim pana in varful urechilor cand “obigiuaienul” ne propune o ecografie vaginala, foarte necesara, de altfel, pentru a diagnostica in mod corect eventualele chisturi aparute pe ovare, dar ne simtim foarte femei atunci cand primim o informatie despre cat de toxic este tamponul.

Tie, barbatul care citeste aceste randuri, poate o sa ti se para deplasat ceea ce scrie mai sus. Dar astea sunt probleme care te afecteaza si pe tine. Trimite femeia de langa tine la doctor, nu-i da sa citeasca pps-uri idioate. Sprijin-o si sustine-o, insoteste-o la medic atunci cand e nevoie. Nu-ti mai da ochii peste cap cand iti spune ca are nevoie sa fii mai delicat, nu mai rade cand iti explica despre durerile ei alea mari din perioada delicata (adresarile de gen “las’ ca nu mori, ca doar femeile au menstruatie de cand lumea”), tu n-o sa stii niciodata ce inseamna o durere de felul ala. N-o mai obliga sa ia anti-conceptionale doar pentru ca tu nu suporti prezervativul, poate mai incolo iti vei da pumni in cap cand doctorul va va spune ca aparatul ei reproducator e pe jumatate compromis din cauza pastilelor.

Of, ce greu e sa fii femeie…

In seara asta, fara sens zapand pe teveu, dau de o “stire”: Nikita merge la ecograf sa demonstreze ca-i gravida. Si pentru ca ma conversam cu un amic pe messenger, ii spun “stirea-bomba”. Iata ce-a iesit:

Eu: ba
Eu: auzi ca nikita s-o dus la ecograf
Eu: :))
Eu: sa demonstreze ca-i gravida
Eu: gizas
clawd: =))
clawd: bai
clawd: deci cu nikita as putea sa fac o gramada de poante
clawd: nu as termina
clawd: de ex
clawd: ce pula mea face aia cu ecograful
clawd: ?
clawd: ea ar terbui sa se verifice cu un sonar!

De obicei nu pun bancuri pe blog, dar la asta am ras pana mi-au dat lacrimile. Si parca e o continuare a postului lui Arhi:

“Se casatoreste o blonda din Iasi cu sir John. Ajunsa in Anglia trimite scrisori acasa:

Dragii mei, Sa va povestesc cate ceva despri mini si despri ce fac eu paici.
Luni: Mergem la teatru, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc Marti: Mergem la opera, sotul meu are acolo o logie, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Miercuri: Mergem la meci, si acolo sotul meu are o logie, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Joi: Mergem la cumparaturi, sotul meu imi cumpara di toate, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc.
Vineri: Organizam seri caritabile, vin toti prietenii sotului meu, sotul meu are foarte multi prieteni, doneaza foarte multi bani, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc Sambata: Ni plimbam, vizitam, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc
Duminica: Facem barbekiu, vin si prietenii sotului meu, ne facem cadouri reciproc, esti foarti frumos, sotul meu are foarte multi bani, sotul meu are di toate, nu ni plictisim di loc.
Cu drag,
PS: Mi-i dor di pula ca di mama”

Baiatul asta, James Morrison, are o voce superba. O fi si asta “another fine release of Timbaland”?

James Morrison with Nelly Furtado - Broken Strings

Aseara ar fi trebuit sa merg sa-l sarbatoresc si eu pe Richie, dar se pare ca “aproape accidentul” ala de ieri dimineata m-a zguduit putin, totusi. Mno, e prima oara cand mi se intampla o chestie de genul asta, dupa ce a trecut ziua de munca, am avut timp sa ma gandesc ca s-ar fi putut mai rau. Bine ca n-a fost.

Saptamana mea a cam inceput nasol si am o stare de nervozitate, accentuata si de nehotararea vremii. Norii astia dau drumul la fulgi doar cand plec eu de pe undeva (of course, cu masina), in rest rasare soarele. Vreau sa vina vara, sa-mi fie cald si sa ma plang din cauza celor 40 de grade de afara. Probabil o sa regret cuvintele astea prin iulie. Dar o sa mi le asum

Aseara m-am uitat pentru prima oara la emisiunea aia a lui Capatos de pe Antena 1. Bine, am avut motiv, eram curioasa sa-i vad pe cei de la Showtime. Bai, ce panarame se invart pe la emisiunea aia, incredibil. Eva Kent e de mare angajament: a stat ca o vaca impaiata, intr-un colt, iar cand a scos ceva din gura…vai de mama ei. Ce-o fi fost in capul alora cand or adus-o acolo? Da’, ce ma mai mir, e televiziunea care a facut o vedeta din Fernando de la Caransebes…

Si totusi, starea rahatzoasa de ieri nu s-a datorat zilei de luni, ci racelii care ma bantuie de cateva zile si care a decis ca acum e momentul in care trebuie sa dea buzna peste mine. Drept urmare, sunt intre asternuturi, stranut cu forta unui taifun si imi plang ochii de parca as primi cate doua vesti extrem de proaste pe minut. Ah, da, si ma doare fiecare muschi din corp. Chiar si aia pe care nu stiam ca-i am.

Astea fiind zise (a se citi ca m-am plans destul), imi iau microbii dezvoltati cu grija si ne punem sa ne uitam la filme.

Si-o mai trecut un weekend de chefuri. Am avut motiv intemeiat de chefuiala, am primit vizite de la Austria. Bine, probabil ca si daca n-as fi avut motiv, tot m-as fi chefuit.

De dimineata era cat p-aci sa ma rasorn putin cu masina mea, sa-mi traiasca cu tractiunea ei pe spate cu tot. Ca duceam pe cineva la aeroport si deodata m-am trezit ca dansez pe sosea. E bine ca n-am avut viteza si ca am intalnit niste vreascuri proaspat taiate in loc de un stalp sau ceva mai solid de atat.

Ma misc azi de parca joc intr-un film cu imagine slow-motion. Un film prost, cu un scenariu pe masura, cred ca scenaristul vietii mele e cam fumat azi. Bine, el e cam fumat de o vreme incoace, are niste directii de actiune ca nici n-am timp sa ma mir.

Ati inteles ceva din cele de mai sus? Daca nu, atunci inseamna ca stiti cum ma simt eu azi. Daca da, dati-mi si mie un mail, ca mi-ar prinde bine o explicatie. O saptamana minunata sa aveti! Pe mine iar ma doare capul.

Aseara, of course, am iesit. Cand vine weekendul sunt ca un catelus tinut prea mult in lesa, care sare de bucurie cand i se da drumul. Am fost la ziua unui amic, care s-a sarbatorit cu colegii intr-un fel de petrecere corporate. S-a sarbatorit si valentinul de azi. Deci, o varza.

- cand am ajuns, rasunau triluri de muzica populara; mno, asta e, muzica tre sa fie pentru toata lumea;

- colegele sarbatoritului au facut niste inimioare in care au pus cate o hartie cu un citat referitor la dragoste si pe care le-au dat la participantii la chef (stiu, suna a balul bobocilor, da’ pana mea, asta o fost); am citit pe inimioarele alea niste filozofii de weekend de m-am cracanat de ras;

- inimioarele or avut tema: fiecare posesor de inimutza rosie-rosie trebuia sa citeasca cu voce tare citatul si apoi sa raspunda la o intrebare; spicuim: “Cine a fost dramaturgul lui Ludovic al 14-lea”, “Cine sunt fondatorii Statelor Unite”, “Cine e considerat pionierul aviatiei” si alte chestii profunde de genul asta;

- a se nota ca oamenii erau in chefuri de pe la 8 seara, si momentul lirico-academic s-a tinut undeva dupa ora 12;

- tot cam pe atunci s-a terminat si whisky-ul; si ala o fost momentul in care eu si prietenele mele am decis ca tre sa plecam, cat suntem inca cu mintea intreaga;

- sarbatoritul o fost simpatic;

- am facut ceva clubbin’, terminat, of course, cu o scurta incursiune in Fratelli;

- am dormit 3 ore si amu’ ma pregatesc de sedinta; yeah, wright :))

- deseara ma infig in Fratelli si nu mai plec de acolo decat dimineata; Oaanaa, se aude?

Doamna fiind eu. Zapada - aia care cade de ieri, in continuu.

De dimineata, cand m-am trezit, am mers la geam sa vad cam cum se prezinta vremea. Surpriza - totul alb, fulgii cadeau si nu pareau a se opri curand. Nici nu s-au oprit. Draga mea prietena, ma suna pe la 8 sa-mi spuna ca ea sta in trafic, si “nu cumva sa pleci cu masina de acasa, mai bine ia un taxi, ca-i jale”. Mda, bine, multumesc ca-mi porti de grija, dar tre’ sa iau si io taurul de coarne, nu? Doar n-o sa ajung sa ma feresc de vremea urata doar pentru ca n-am cine stie ce experienta…

Ma imbrac ca o doamna, adecvat muncii prestate, imi iau gentile (una cu chestii si alta cu laptopul) si purced spre caruta. Afara - prapad. Io - pe tocuri. Pasesc lin (cate un pas la doua secunde) catre masina, si o vad: ingropada sub un noian de zapada. Injur printre dinti si imi dau seama ca tre sa-i gasesc gaura pentru cheie ca sa las inauntru gentile. Deschid usa si jumatate din zapada care era pe usa imi pica mie in masina. Bun, zic, am inceput perfect. Intru, pornesc motorul si ating din greseala maneta pentru stergatoare. Rezultat: inca o cantitate insemnata de zapada la mine in masina; PE mine, mai exact. Injur din nou, mai cu foc.

Iau un carton din masina (io n-am chestii de alea de dat zapada sau gheata jos, nush de ce am avut intotdeauna senzatia ca masina MEA nu ingheata, nu se acopera cu zapada etc) si dau zapada jos. Cand sa ma mult pe partea cealalta, constat ca draga de masina era, literalmente, intr-o balta care se intindea pe cativa metri buni in jurul ei. Ma iau, frumos, si ocolesc jumate de cartier ca sa ajung pe partea cealalta a masinii. In balta, of course. Deja ii vedeam pe unii pe la geamuri cum se distreaza de mama focului ca vad o mare doamna cum isi da zapada jos de pe masina, suduind intr-una.

La un moment dat, cand m-am gandit eu ca mi-am facut suficiente gauri in zapada, cat sa pot ajunge cu masina la munca, am trecut balta cu demnitate, am pornit ACDC la maxim si am plecat. Si pe drum, toata inghetata si uda, ma gandeam: de ce mama dracului n-am luat io un taxi?

Sursa poza

Azi cica e zi cu ghinion. Bietii Cavaleri Templieri, daca ar stii ei ce-o ajuns ziua arestarii capilor organizatiei… Mno, si dupa aceasta zi de maxim insucces, urmeaza ziua aia la care n-o sa-i dau numele (ca nu vreau sa fiu asaltata de cautari cretine de pe nea’ gugal). Cu alte cuvinte, incepe triada mortii, atat de detestata de partea masculina: 14 februarie-1 martie-8 martie.

Eu una n-am fost niciodata incantata de “sarbatorile” astea, iar apogeul indiferentei totale l-am atins in vremea in care eram mare directoare in imparatia florilor. Apropierea datei de 14 februarie era inceputul unor saptamani de cosmar, in care vanam de tampita preturi pentru florile din depozit. In Olanda se scumpea tot, preturile ajungand de patru sau cinci ori mai mari decat erau in mod normal.

Dar nu asta e subiectul zilei de azi, ci clientii care veneau sa le cumpere “adoratelor” floricele prin care sa-si manifeste netarmuita dragoste.

In zilele astea aglomerate, coboram dintre hartiile mele si imi ajutam colegii sa vanda. Era o nebunie, o fornaiala continua, plin de barbati nedumeriti care cereau asistenta. Intr-una din zilele astea, plimbandu-ma eu printre florile mele, vad un barbat care statea in fata raftului cu cactusi si se uita intrebator in stanga si in dreapta. Iii fac semn unei colege ca-l preiau eu si merg la el.

“Va intereseaza ceva de pe raftul acesta?” “Da”, zice domnul, “sotiei i-am luat flori si tre sa-i iau si soacra-mii ceva”. “Pai, in cazul asta, raftul cu cactusi nu cred ca e cel mai potrivit pentru soacra dvs.”. “A, nu?” zice mirat omul, “dar mie imi plac cactusii”. “Si mie”, zic, “dar am o vaga impresia ca soacra dvs. nu ar aprecia gestul la adevarata lui valoare”. Pana la urma i-am dat o orhidee, ar fi fost pacat sa doarma omul pe prag chiar de ziua indragostitilor.

In aceeasi zi, merg eu la banca sa depun niste bani. Si ma ia in primire directorul de agentie, care imi spune ca ii trebe un buchet pentru nevasta-sa. Noi nu faceam buchete, eram depozit en-gros, dar mai faceam si exceptii cateodata. “Bine”, ii spun, “dar cu ce sa fie buchetul?” “Aaaaa, pai nu stiu, pune si tu ceva acolo, ieftin, ca gestul conteaza”. Mi-o venit sa-i dau un spitz intre picioare. Pana la urma i-am facut un buchet cu lalele, care l-o costat 25 de lei. Probabil ca nevasta a fost incantata, ca in ziua urmatoare parea fericit si mi-a multumit foarte mult.

Un alt client vroia sa-i duca prietenei o floare la ghiveci. Florile pe care le aveam noi erau de la foarte ieftin in jos, doar eram depozit. “Da’…”, zice omul, “io vreau sa-i duc o planta de aia verde, mare, cu multe flori”. “Plantele alea nu fac flori, sunt ornamentale prin frunze”. “Stiu, dar eu vreau si flori”. “Pai, putem sa infigen niste trandafiri in pamantul lor, dar altfel nu se poate”. “E, cum sa nu se poata, stiu eu ca aveti pe undeva ce vreau eu, dar le tineti pentru clientii vostri preferati”. Degeaba am incercat eu sa explic ca putem sa avem toate preferintele din lume, cu natura nu ne-am permis sa ne luam la tranta. Pana la urma a luat niste crizanteme si a plecat.

Deci, doamnelor, nu-i mai somati sa cumpere flori ca altfel n-au parte de sex si de viata linistita. Mai bine bucurati-va de zambetele care vi le adreseaza indiferent de data, de un “te iubesc” spus in toiul verii

Atat e de urat afara incat as fi in stare sa fur o plapuma de pe undeva si sa ma ascund intr-un colt, sa dorm. Cand e o vreme atat de mohorata, ma apuca niste pandalii de nu-i adevarat. As face, da’ nush ce, as merge, da’ nush unde, as sta, da’ n-am stare si tot asa. Nici faptul ca maine-i vineri nu ma prea ajuta.

Mergand io azi cu caruta prin frumosul oras, mi-am dat seama ca atunci cand am zile de astea rahatzoase, is predispusa la a face o gramada de gafe. Imi exprim toate nemultumirile cu voce tare si cuvinte exagerat de clare. Ca nu-s atenta la cele ce se intampla jurul meu, la oamenii care vorbesc cu mine, la ceea ce spun. Nefiind atenta, imi ies pe gura niste porumbei de aia grasi, atat de grasi incat ma uimesc si pe mine.

Acum ceva vreme, de exemplu, vorbeam cu un amic la telefon. Sporovaim noi ce sporovaim si la un moment dat se apuca el sa-mi povesteasca nush ce realizari marete de le-a facut in minunata companie unde presteaza. Si ca o avut probleme cu o clienta, bla bla, ca io incepusem sa ma plictisesc. Cum butonam eu la teveu, asteptand sa termine amicul de povestit, aud ca-mi spune “fac reclamatie la OPC, mama voastra de idioti care nu stiti sa puneti clientul pe primul loc”; io, cum aud de nedreptati de astea, se revolta spiritul civic in mine si ii spun “asa, ma, foarte bine, merita!” (habar n-aveam despre ce era vorba). La aceste cuvinte ale mele, cealalta voce a amutit pentru cateva secunde. Dupa care imi spune: “pai…pe noi vrea sa ne reclame, ti-am spus, e o doamna care….”. Inutil de spus cam in ce fel mi-o cazut fata, noroc ca eram la telefon. Am dres-o cum ca nu intelesesem, alo, alo, nu te mai aud si cam atat. Da, mai vorbim, am trecut peste moment, cu gratie de caprioara.

Alta data, in birou fiind, ma intreaba seful (care mai era cu cineva la biroul lui - pe vremea aia imparteam un birou mare, acum ne-am separat) cum stam cu ofertele de la reprezentantele auto. Eu ii spun ca am primit oferta de la reprezentanta X, dar cei de la Y trebuie sunati din ora in ora, si ca nici pana acum nu au fost in stare sa trimita oferta ceruta, desi o asteptam de doua zile. Seful zice ca na, poate ar fi bine sa mai avem rabdare, iar eu spun ca probabil aia nu vor sa vanda, oricum sunt cunoscuti si ii doare in pix de cererea noastra. La care seful imi zice: “Fa cunostinta cu domnul, e patronul reprezentantei Y”. Mno, mi-o cazut din nou mandibula, mi-am cerut scuze si m-am dus sa ma ascund printre hartii.

Asa ca, eu mi-am propus ca in zile de astea sumbre, sa-mi pun dracului leucoplast pe gura, sa las porumbeii sa moara din lipsa de aer.

Sursa poza