Am plecat din nou la plimbare. Azi am condus 350 de km si ma simt de parca am condus vreo 600, cel putin. In fiecare an, de doua ori pe an, mai exact, ma intreb care-i idiotul cretinoid care a inventat chestia asta cu ora de vara/ora de iarna. Nu stiu pe voi, dar pe mine ma da rau de tot peste cap…

In drumurile mele, probabil ca n-as supravietui cu mintile intregi (nu ca le-as avea, oricum) daca n-as avea muzica mea. Discurile cu Santana, Best of Rocks si alte triluri sunt ascultate si ras-ascultate, asa ca aseara mi-am facut marfa proaspata pentru cd-player: de toate pentru toti, luate (aproape) random din playlist-ul amicului meu. Iar azi, ascultand piesele, m-am trezit ca toate sunt legate de momente ale vietii mele. more…

Damn Yankees - High Enough
Asculta mai multe audio Muzica »

Atentie, post senti. Daca nu vreti sa va deprimati, nu cititi mai departe. You’ve been warned more…

* ieri am condus in conditii vitrege: intre Oradea si Cluj a nins de a rupt (cu zapada pusa pe jos, drum ud, tot tacamul); eu am constatat ca am sanie in loc de masina, ca doar posed cauciucuri de vara si tractiune pe spate, ceea ce e usor cam nasol pe un drum cu multe serpentine;

* am realizat ca am nevoie de frana de mana cand circul printr-un oras cum e Clujul; a tinut, culmea;

* la Cluj nebunie, treaba, intalniri (fructuoase), abia am asteptat sa vina seara si sa merg la Irish Pub, sa mananc un O’Sandwich; cand mi-a spus Andrei Crivat ca au o problema la bucatarie si nu mai fac mancare in seara aia, era sa lesin; noroc cu Adi Hadean (saru’mana pentru masa, maestre!) care s-a indurat de un suflet infometat si mi-a pregatit un O’Ceapa pe care a trebuit sa-l mananc intr-un loc ferit de ochii celorlalti consumatori;

* Groparu a ajuns exact cand ingurgitam eu mai cu spor, drept pentru care m-o banuit ca m-am infometat bine de tot, ca sa le fac paguba in bucatarie la Irish;

* m-am simtit tare bine cu ei (multumesc Crivatului ca s-a oferit sa ma culeaga de pe drumul plin de primejdii dintre Oradea si Cluj) si imi pare rau ca n-am stat mai mult de povesti; asa-i cand te intalnesti in mijloc de saptamana, toata lumea are treaba a doua zi dimineata; asa ca, am promis ca mai merg si o sa mai merg, cu siguranta;

* sambata se intampla o chestie misto la Irish Pub-ul din Cluj: Romania vs. Serbia nu numai la televizor, ci si in bucatarie; adica au pregatit un meniu de mici vs pleskavica (stiu ca pentru timisoreni asta e o banalitate, dar la Cluj nu stiu ce inseamna o pleska adevarata) si cred ca o sa fie super faina atmosfera de acolo;

* azi sunt la Sibiu; mi-a fost dor de orasul asta dar acum vreau sa plec; daca nu eram atat de obosita, probabil as fi plecat mai departe in seara asta;

* nu trebuie sa uit sa povestesc de serviciile de rahat pe care le gasesti in Sibiu la tot pasul; e incredibil cum partea asta a lucrurilor pare ca nu se va schimba niciodata in orasul asta.

Dupa cum am mai spus, azi am plecat din nou sa bantui tara. Cu stress-ul de rigoare din cauza drumurilor patriei (de cacat, ca de obicei), dar, mai ales cu stress-ul gandului ca voi pati din nou ca la Hello Hotel si voi bantui din nou prin orasele prin care voi trece, ca sa gasesc un loc de cazare cat de cat decent.

Zapacita cum sunt, am uitat ca mai trebuie sa si dorm pe unde merg si…am uitat sa caut o pensiune sau un hotel si sa-mi fac rezervare. Mi-am dat seama de asta exact cand am ajuns in Oradea si ma grabeam sa ajung la intalnire cu clientul. In drum spre biroul omului am trecut pe langa o pensiune, am retinut numele strazii si am revenit dupa intalnire. Am mers la receptie, unde m-a intampinat o domnisoara extrem de amabila, mi-a aratat o camera, mi-a spus pretul (98 de lei si pentru single si pentru double), mi-a aratat unde sa-mi parchez masina, mi-a luat comanda pentru micul dejun si mi-a urat sejur placut.

Atat. Fara taxa pentru parcare. Fara taxa pentru internet (wireless si merge excelent). Fara alte taxe pentru mic dejun. Apartamentul arata exact ca in poze si ai la dispozitie pana si papuci de casa de unica folosinta. Il recomand, daca ajungeti vreodata prin Oradea.

AC/DC - The Jack
Asculta mai multe audio Muzica »

Sambata, eu la munca, ma pregatesc de delegatie. O saptamana intreaga de circulat prin toata tara, cu caruta mea care isi va da testul de foc.

Is oleaca daramata, aseara am fost sa-l vad pe George Michael la Fratelli. Nush de unde-i aduc pe astia (ca acu ceva vreme am vazut-o si pe Madonna), cert e ca se face spectacol misto. Am topait pana n-am mai putut sa ma tin pe picioare. Da, bine, am baut un whisky mic. Si cola, multa cola.

Ce de femei conduc vinerea seara. Nu cred ca am vazut mai mult de 10 barbati in masini cat m-am plimbat aseara, mergand dupa prietena mea si apoi pana la Fratelli. Tot aseara am observat ca suntem multe, frate. Peste tot, carduri de femei, imbracate care mai de care mai provocator (a se citi cu tzatzele+cracii la vedere), machiate inclusiv pe dinti (asa am io impresia), cu ochii in 16 dupa vreun mascul mai de doamne-ajuta. Il gasesc cam dupa ora 2, cand ei se alcoolizeaza si devin, brusc, interesati de cate o papusa de asta de plastic.

Aseara am observat cu tristete ca frana de mana nu tine asa cum ar trebui. Am incercat sa parchez in rampa si caruta mea o luat-o la vale, cu frana de mana trasa. Si nu stiu daca ar trebui sa ma ingrijoreze asta, ca deocamdata n-am nici un sentiment. Nici nu stiu cum de mi-am adus aminte.

Aberez, stiu. Tot ascult melodia aia de-am pus-o la inceputul postului si dau din cap in ritm lent spre inexistent. Imi dau seama ca mi-e cam foame, desi am mancat ceva azi dimineata pe la 3. N-o fost de ajuns, se pare. In alta ordine de idei…ne citim cand ne vedem. Btw, ne vedem azi?

Showtime vine din nou. Of course, tot la Bunker (si nu va mai plangeti atat ca-i locul mic, faceti-va rezervari din timp sau bucurati-va ca ne putem relaxa stand si pe jos).

Deeci, sambata, 21 martie, ora 21, in Bunker, radem. Ne vedem acolo.

Citind postul Tomatei despre piticii din lift, mi-am adus aminte de o perioada din viata mea, de pe vremea cand lucram in Sibiu, la un dealer Orange. Aveam aproximativ 26 de ani atunci, deci se poate spune ca eram o persoana matura si responsabila. Eram destul de mult plecata prin delegatii cu colegul meu si drumurile erau lungi si plictisitoare. Ascultam muzica, mai povesteam, dar de la o vreme ne plictiseam ingrozitor. Si pentru ca amandorura ne placeau tampeniile gen “ce poti face in lift cand te plictisesti”, ne alungam monotonia drumului facand tot felul de stupizenii pe care poti sa le faci in masina, in timpul mersului.

Desigur, era munca de echipa. more…

Acum cateva zile ziceam de CV-urile primite pentru un post la noi in firma. Azi am pre-interviurile si rezultatele sunt dezastruoase. Mai multe detalii am scris pe blogul de femei destepte.

Ma holbez la pagina asta goala de vreo 10 minute. Am atatea de scris si totodata imi dau seama ca nu intereseaza pe nimeni. Sau cine stie. (Zilele astea sunt sensibila si obosita, deci sa n-aud pe nimeni ca-mi critica inconsecventa. Sau instabilitatea.).

M-am mutat. Asta ar fi primul lucru. Bun, as zice, desi, pentru o vreme, trebuie sa renunt la intimitatea cu care ma obisnuisem. Mnoh, n-oi muri si nu m-oi sufoca. Chestia asta face parte pe un plan bine pus la punct (de altii, ca io n-am inca habar unde o sa duca toata chestia asta, desi am un scop), pe care o sa-l urmez cu strictete. Stiu ca n-ati inteles nimic. Si ca o naspa ce sunt, va las in ceata. Sic!

Iar am luat-o cu nebunia pe la munca. Mult m-o tinut chestia aia cu “muncesc mai putin, nu-mi face nimeni statuie, plec acasa pe lumina”. Fix doua saptamani. O sa plec iar in delegatii, ca era timpul, oricum mi-era dor de orele petrecute in masina, pe drum, cu muzica mea si tone de cafele de la OMV-uri. Deci, gata viata sanatoasa.

Azi am fost la pranz la pensiunea Valery. Mnoooo, atat de rau m-or ‘nervat aia, ca mi-am promis ca scriu despre ei. De rau.
Mi-am dus colaboratorii la pranz acolo. Pentru ca stiam ca se mananca bine, pentru ca era aproape de birou si nu aveam prea mult timp de pierdut in trafic, pentru ca locul e frumos, pentru ca. Toate bune si frumoase, ni s-a luat comanda, ni s-a adus mancarea in timp record, delicioasa, ca de obicei. Dar ne-au lasat sa mancam cu scrumiera plina pe masa. Nici macar nu s-au uitat la ea. Dupa ce am terminat de mancat, am mai stat o bucata de vreme de povesti pana sa ne ia farfuriile goale din fata. Si apoi…dusi au fost. Inca o ora n-au mai dat pe la masa noastra. Si nu mai aveau alti clienti, deci nu pot sa spun ca aveau treaba. Sau poate aveau, da’ nu stiu io. Ca sa ne faca nota, a trebuit sa merg pana in capatul restaurantului si sa strig dupa cineva (cred ca stateau ascunsi dupa mese, ca nu era oricum nimeni pe acolo).
Am platit nota fix cat era, nici un leu in plus. Banii de ciubuc mi i-am dat mie, pentru ca mi-am schimbat singura scrumiera. De doua ori.

Deh, cand am ajuns acolo, aveam pretentii de la ei. Acum nu mai am. Ca sa nu mai zic ca m-am facut de rahat in fata colaboratorilor, ca i-am dus intr-un local in care n-au fost serviti cum trebuie…

E 8.45 duminica dimineata, eu mi-am baut jumatate de cafea si imi pregatesc micul dejun. Ah, eu nu mananc dimineata niciodata, decat in rarele ocazii in care dimineata inseamna ora 5-6 si vine dupa o noapte de chef. Desi faptul ca in dimineata asta mananc n-ar trebui sa ma mire: am fost baby sitter si copilul nu tine cont de zilele saptamanii si m-a muncit serios. Drept urmare, am fost trezita la ora 6.40 de niste palme micute care ma mangaiau pe fata si de o voce soptita care imi spunea: “zete, papa” (in traducere, trezeste-te, mi-e foame). In conditiile in care de adormit am adormit pe la 3 dimineata, ca am avut niste filme ce se cereau vizionate.

Azi e frumos afara. Desi cam frig. Trebuie sa merg sa fac o poza carutei, pentru expozitia Tomatei. Dar iar s-a murdarit, desi am spalat-o acu 3 zile. Si desi e duminica, am foarte multa treaba. Dar eu nu ma gandesc decat ca o sa ma iau la o vreme si o sa ma duc la plimbare. E pacat sa irosesc asa o zi….