Nu, nu vorbesc acum despre planul profesional, la job n-am cum sa ma plictisesc. M-am plictisit insa de weekenduri in Fratelli si alte crashme de mare angajament, de stat si atarnat pe la cafele duminica dupa-amiaza, de socializat cu oameni noi, de intretinut relatiile cu cei vechi.

M-am plictisit de filmele de la HBO si de serialele de pe laptopul meu. Nu mai gasesc nici o placere in cititul de bloguri si nici macar muzica nu mai reuseste sa ma scoata din starea de sictir acut.

Sunt satula de stat pe drumuri, la semafoare, accidente sau alte noduri de trafic. Sunt plina pana la refuz de sentimentul de rahat pe care il am cand dorm prin hotelurile din toata tara. Am un sentiment de sila cand ma gandesc la sila receptionerilor, la neglijenta patronilor de hoteluri si restaurante sau la lehamitea pe care o arata oricine are de oferit niste servicii in tara asta.

Traiesc cu nerabdarea zilei de maine, cu toata plictiseala mea. Vreau sa mi se intample ceva care sa ma scoata din rutina infinita pe care o traiesc de o vreme incoace. Nici furia rosie nu s-a mai stricat (bine, sper sa n-o apuce chiar acum). Singurul lucru notabil din ultimele doua zile este spondiloza mea cervicala (tzuc-o mama), care ma face sa sufar pentru fiecare litera scrisa sau sunet scos. De miscari nu mai zic, banalul mers a devenit sport extrem.

Deci da. Ma plictisesc extrem.

Si ce-i daca toata lumea a scris, vreau sa scriu si io despre Michael Jackson. Nu ma declar acum un fan inflacarat, ba chiar pot sa spun ca “Black and/or (niciodata n-am stiut) White” imi zgarie auzul rau de tot; dar intotdeauna l-am admirat pentru munca lui. Si nu ma intereseaza nimic despre latura privata a vietii lui.

Pentru mine Michael Jackson a insemnat inceputul carierei in vanzari. Sau, ma rog…ceva de genul asta. In 1992 Romania fierbea la auzul vestii ca Michael Jackson va concerta la Bucuresti. Colegi de-ai mei isi cumparau in draci albumul “Dangerous” (recunosc, spasita, ca pe vremea aia eram interesata mai mult de albumul Metallica din ‘91), iar tipografia din Sibiu scotea o carte de versuri ale albumului sus-numit (mi se pare ca era o scurta biografie a lui Michael, versurile de la albumul “Dangerous” si, parca, traducerea lor, nu mai stiu sigur).

Tata avea un prieten cam betivan, care lucra la tipografia respectiva si care cam fura ceva carti de stia el ca au mai mare trecere pe la cunostintele lui. Bineinteles ca acea carte de versuri a ajuns si la mine, gratie tatalui meu, care nush de ce avea impresia ca eu vreau s-o am. N-am vrut, dar am remarcat ca la mine la scoala cantarea cam valoarea ei in aur. Drept urmare, am vandut-o. Pe aia si pe inca altele, ca-i tot spuneam lui tata sa-mi mai aduca pentru nush ce colega, nush ce prieten etc. Nu mai stiu cati bani am facut, dar i-am spart pe toti la patiseria de la subsolul scolii.

Pacat. A fost un artist incredibil. Odihneasca-se in pace!

Michael Jackson– Liberian Girl
Asculta mai multe audio Muzica

Mi-e foame; dar la cat m-am chinuit sa-i depasesc pe astia, mai rabd putin, ajung la Pub imediat.

Sa nu uiti sa stingi farurile, sa nu uiti sa stingi farurille, sa nu uiti sa stingi farurile…

Astia de la Info Pro au o mega obsesie cu Shania Twain; sper ca io nu-s atat de plictisitoare cu obsesiile mele muzicale de pe blog.

Cam cat de inconstient tre sa fii sa mergi cu farurile stinse cand afara ploua de nu vezi la 5 metri in fata? Si nu-i unu’, sunt cam toti…

Ca Bihorul nu prea are benzinarii, stim cu totii. Dar o data ce-ai iesit din Ardeal, te-ai cam lins pe bot la capitolul asta: in cel mai bun caz dai de niste Petrom-uri de alea vechi sau de cate un Mol in orasele relativ mari. Si io de unde beau o cafea?

De ce imi zambeste omul care lucreaza la drum?

Pleeeeeease, don’t leave me…tam-taram-tam-tam…

Mor de cald. Cu 50 de km in urma imi schimbasem pantalonii, ca imi era frig. Oare am ajuns sa traiesc intr-un univers paralel?

Oare ce mananca baietii astia din Cluj? Trebe sa fie ceva special, ca prea is frumosi toti.

Hah! Ala se uita la fundul aleia cu mana in buzunar? Si parca e ceva activitate in buzunarul ala :)) Vai de noi, daca nici onanistii nu se mai ascund…

Taximetrist idiot! Toti aveti impresia ca-s ale voastre toate soselele din tara asta. (Imi taiase calea si era sa intru in el)

Cum se face ca la olteni sunt cele mai bune sosele? Parca-s piste de aeroport, nu altceva.

Si ar ma fi, dar mai tin cateva si pentru mine

Observ ca multa lume apreciaza sugestiile mele muzicale, asa ca in seara asta o sa pun cateva melodii care m-au cam bantuit in ultimele zile. Stilurile sunt diferite si, totusi, oarecum similare, ca nu degeaba sunt eu o nebuloasa:
NEBULÓS, -OÁSĂ, nebuloşi, -oase, s.f., adj. 1. S.f. Corp ceresc difuz alcătuit din gaze sau din pulberi, aflat în spaţiile dintre stelele galaxiei noastre; sistem stelar cu lumină difuză, aflat dincolo de limitele galaxiei noastre. 2. Adj. Fig. Neclar, imprecis, confuz, neguros, incert. more…

Da, iar am fugit la Cluj, nu era in plan, dar sefii mei hotarasc cateodata ce e mai bine. Si e mai bine

*In Cluj exista Irish & Music Pub (care o dat drumu’ la home delivery, dar nu fac livrari si la Timisoara), iar acolo exista Hadean, care m-o intampinat cu o salata de vinete de nu va pot explica (Saru’mana pentru masa!); acelasi pub (si oras, bineinteles) il are pe Andrei Crivat, care e unul dintre cei mai ospitalieri oameni pe care i-am intalnit in viata mea. O fi ceva in aer in Clujul asta, ca altfel nu-mi explic de ce toata lumea se poarta atat de frumos…

*In Cluj exista si respira Groparele, cel mai concetatean de-al meu. Cu care am fost la o crashma mortala (Autograf ii zice), care nu va mai exista, din pacate, incepand de sambata.

*In Cluj exista Mishu, care mi-o incantat auzul; si care i-o incantat pe toti, ca, la un moment dat, toata lumea din crashma aia canta si era o atmosfera acolo de nu-mi mai venea sa plec.

*In Cluj exista si alti oameni care stiu sa cante bine de tot, cum ar fi: Ionut (care a facut duet cu Mishu, au cantat inclusiv “Oops, I Did It Again” si “Umbrella”, de era sa cad de pe scaun de ras) si Aminda, pe care nici nu stiu cum s-o descriu altfel decat minunata.

*In Cluj exista oameni care zambesc chiar daca nu au chef sa zambeasca, numai pentru ca stiu ca asta ii face pe altii sa se simta bine.

PS: impreuna cu Groparele, am hotarat ca Tina Turner plange intr-un colt de cand o aparut Aminda si Keanu Reeves ar vrea sa fie Mishu. Am zis!

PS2: daca treceti prin Cluj, dati un ochi pe Trupa de Acoperire, poate au concert si va mai bucurati si voi auzul.

Later edit: Aminda scrie aici, iar de azi inainte o gasiti si in blogroll-ul meu.

Mama ei de ploaie…

Ies din tiparele “Obsesiilor” si de data asta scriu despre ultima mea obsesie muzicala. Care nu e neaparat o melodie, ci mai multe.

Io de Mishu mai auzisem una-alta. Mai citisem pe la Groparu, imi mai spusese cate ceva si Ovi Sad, dar niciodata n-am fost extrem de curioasa sa aud ce canta. Asta pana cand l-am auzit cantandu-si una din piese, intr-o seara in care menestreii se intreceau in a-si arata maiestria.

Si am auzit o piesa. “Viteza sangelui meu” ii spune si are niste versuri care m-au atins incredibil. Pentru ca sunt puternice, pentru ca spun, pentru ca e clar ca sunt parte dintr-o viata.

Recomand toate piesele de pe pagina asta. Ascultati cu timp, fara graba. Merita.

PS: Mishu are si trupa. Trupa care canta coveruri acustice intr-un fel aparte, melodii extrem de cunoscute devenind ale lor, prin felul in care sunt cantate. Poate-poate ii vedem si pe la noi.

Bai baiatule, am un noroc de muzici bune zilele astea, ceva de speriat. Dupa ce l-am ascultat pe Mishu la Cluj (despre Mishu am sa scriu intr-un post separat), ieri seara am revenit la Timisoara. Am zabovit o vreme la taverna mea preferata (tot nu zic unde e), apoi am luat-o spre Fratelli, desi oamenii pe care i-am lasat in urma se pregateau de cantat. Adi Barar si prietenii, blues de New Orleans, ca-mi venea sa ma zgarii pe ochi de ciuda ca tre sa plec.

Si-am ajuns la Fratelli. more…

Is la Cluuuj, dupa cum se stie, gratie lui Sirb si lui De Ce, care mi-o pomenit numele atat de des pe bloagele lor, incat mi-o explodat traficul.

Drumul o fost cum o fost, nu mai plictisesc eu pe nimeni cu detalii, ca au avut grija colegii mei de drum sa relateze intamplarile. Care n-or fost asa multe. Doar un mic PS la insemnarile lor: am depasit mai mult de doua masini, da?

Crivatu’ ii bestial, as usual. Nu mai zic de Hadean, care azi m-o incantat de-a dreptul cu o salata absolut mirobolanta. Se pare ca ardeiul iute copt (!!!) e cam cea mai misto chestie pe care am ingurgitat-o in ultima vreme. Si salata asta o mai avut porumb copt. Si fiert. Si ardei copt. Si atat, ca iar mi se face foame. Si toate astea de mai sus in crashma aia cu muzica misto, in care sunt concerte tot timpul si unde deja ma simt ca acasa. Meritul Crivatului, of course.

Aseara am stat si cu Groparu la o poveste. Omu’ asta-i atat de fain, ca intotdeauna am impresia ca timpul trece mult prea repede si ca niciodata nu apuc sa stau cu el la taclale atat cat as vrea. In seara asta se anunta o poveste prelungita, la care as vrea sa vina si Psaico, un blogger de care nu stiam pana acum, o frumoasa surpriza made in Gura Humorului si rezident de Cluuuj.

Clujenii astia is de-un calm inimaginabil. Am avut cateva intalniri azi si toata lumea era relaxata, spre deosebire de mine, care trebuia sa ajung de la un client la altul in timp relativ scurt. Si toti, dar absolut toti ma intrebau, dupa ce terminam discutia: “Domnisoara, da’ ce atata graba? Mai stati la o cafea, la un suc, ca-i cald si nu-i bine sa alergati asa”. Mno, astia-s facuti toti cu timp…

Mi-e cam dor de Timisoara, totusi. Desi, la cat am de lucru, nu cred sa apuc sa ma gandesc prea mult la asta.

Citind la Denisa leapsa despre prietenii adevarati, m-am gandit s-o preiau si eu, putin antonimic. Adica sa scriu despre bocancii in gura luati de la oamenii in care am avut cea mai mare incredere. Drept urmare, scriu. E posibil sa ma ia valul si sa devin licentioasa, pe alocuri. Sa purcedem, deci. more…