Si-am fost si la Artmania, in sfarsit, ca ma chinui sa ajung de la primul numar, adica de prin 2007.

Prima zi de festival i-a avut pe Tristania, My Dying Bride si Opeth. Io-s fan de gothic, insa doar Tristania a fost pe gustul meu, celelalte doua formatii au fost putin cam hard pentru mine. Am inteles ulterior ca ei promoveaza progressive black metal, chestie destul de greu de digerat. N-as asculta asa ceva acasa, dar multitudinea aia de sunete si basul care imi vibra in piept au fost antrenante.

O chestie funny a fost solistul de la My Dying Bride, care a venit imbracat cu o camasa mov (???), cravata, pantaloni de stofa si pantofi negri, eleganti. Plus o curea care se asorta la pantofi. Am ras o jumatate de ora in continuu, intrebandu-ma ce-o fi fost in capul lui cand s-a gandit sa se imbrace in felul ala.

Cel mai misto a fost solistul de la Opeth, care s-a adresat publicului spunand “Thank you, you are so kind!”. Kind?!?! Cred ca orice adjectiv ar fi fost mai potrivit pentru hoarda aia de rockeri… Ce a mai remarcat solistul, a fost faptul extraordinar ca un asemenea festival se poate tine in mijlocul orasului. Chestie foarte adevarata, de altfel, n-as fi vrut sa fiu in pielea alora care stau in zona, avand in vedere ca mie imi tremurau narile, la un moment dat…

Dupa prima zi de festival, am fost rupta. Nu-i chiar atat de usor sa stai 6 ore in picioare, mai ales dupa o zi de munca. Poze n-am facut in prima zi(io nu fac poze de obicei, iar prietenul cu care am mers la concert nu-si luase aparatul dupa el), doar in a doua. Pe care o asteptam cu nerabdare, doar era concert Nightwish, icon al meu din perioada post-adolescentina.

A venit si ziua doi. Seara, de fapt, ca ziua am fost ocupata sa fac nimic la plaja la Ocna Sibiului. Am prins ultimele doua piese ale unei formatii unguresti (Subscribe), piese care au sunat interesant, era un mix de rock cu ritmuri usor reggae (trebe ascultat ca sa intelegeti ce spun).

Oamenii erau tot mai multi. Daca in prima seara de festival, multimea a fost moderata, ca sa zic asa, odata cu concertul celor de la Pain au inceput sa apara, tot mai pestriti.

M-am bucurat sa vad ca generatia tanara e cu noi:

Cei de la Pain au incalzit atmosfera, iar eu am topait intr-una. Si am urlat. Si am cantat.

Eram deja nerabdatoare sa vad Nightwish. Ascultasem albumul nou, cel care o are pe Anette ca voce feminina si nu mi s-a parut ca suna rau, desi Tarja este de neinlocuit. Concertul a inceput in forta, cu niste efecte pirotehnice de mare angajament si cu un sound Nightwish care poate fi recunoscut in orice conditii.

Inainte de concert ma gandeam la spectacolele lor pe care le vazusem pe DVD si eram curioasa ce fel de abordare vestimentara are noua solista a trupei, pentru ca, se stie, Tarja Turunnen avea un adevarat cult pentru imbracamintea din concert: cand isi schimba hainele (si o facea des, cam de 5-6 la fiecare concert), intotdeauna avea pana si microfon asortat. bineinteles ca Anette a fost o mare dezamagire: cu costumatia de pitzi, a fost mai mult decat stearsa si mi-am dat seama ca Nightwish n-o sa mai aiba niciodata personalitatea pe care i-o dadea Tarja si ca, odata cu vocea noua, au ajuns doar o alta formatie de rock gothic.

S-au scos intr-un mare fel datorita spectacolului facut, adevarul e ca stiu sa tina in picioare publicul iubitor de rock. Initial am crezut ca efectele pirotehnice au fost asigurate de unul dintre oamenii lor, atat de bine erau sincronizate cu ceea ce se canta pe scena, dar a doua zi am aflat ca, de fapt, “vinovati” au fost cei de la Artificii Orastie. Is buni. Foarte buni.

Concluzii? Am avut invitatie, deci nu se poate spune ca am fost dezamagita de banii dati, ca n-a fost cazul. Probabil ca nu mi-ar fi fost tot una daca as fi platit. Vreau sa merg si la anul, insa doar daca vor fi invitati vreunul din urmatorii: Slip Knot, Lacuna Coil, Entwine sau Sonata Arctica. Altfel nu, mersi.

PS: Marco, my love…