Lenovo Ideapad 530S – review de gagică

lenovo Am schimbat laptopul, după 5 ani și jumătate de folosit un Toshiba Portege care mi-a cucerit sufletul pe viață. Cine m-a văzut cu Toshiba ăsta în ultima jumătate de an, sigur a crezut că-s nebună: taste lipsă, un colț aparat spart, destul de uzat (și cred că sunt delicată când zic „destul”). Dar l-am iubit cu pasiune, e cel mai bun aparat pe care l-am avut vreodată. Intenționez să-l duc puțin la o revizie, mai o pastă pe procesor, o tastatură nouă și puțin curățat pe interior, iar apoi să-l dau soră-mii să se uite la filme pe el (și să rămână în familie).

Lenovo ăsta pe care l-am luat de două săptămâni e ca un iubit nou care suferă prin comparație. N-am de ce mă plânge, da` tot găsesc niște motive; așa-i când te-ai obișnuit cu perfecțiunea, orice vine după e condamnat din start.

Pentru că nu pot să fac review-uri serioase (nu mă pricep, de aia), am să scriu mai jos de ce am ales exact acest model și ce-mi place/ce nu-mi place la el.

1. Preț

L-am găsit la 3.399 de lei. Castană, cum ne place pe la Banat să spunem. Noroc că am avut-o pe Cristina să mă ghideze, eu sunt complet habarnistă când e vorba de componentele unul laptop. De la ea am aflat că Lenovo ăsta are procesor de (aproape) ultimă generație, că altfel mai găsisem eu niște „castane” de astea (limitată fiind și de bani, aveam un anumit buget în care să mă încadrez). Chiar dacă a trebuit să cumpăr Windows separat, tot am ieșit mai bine decât sperasem.

2. Portabilitate

E un pic mai greu decât predecesorul lui. La descrierea Lenovo spune că modelele din gama asta pornesc de la 1.49 kg, dar ăsta are undeva pe la 2 kg. Nu-i mult, dar e cu 800 de grame mai mult decât Toshiba pe care l-am folosit până acum.

Bateria ține până mă plictisesc. Dacă îmi încep ziua de muncă cu bateria plină, până la final de zi nu e total consumată (de pe la 9 și ceva dimineața, până pe la 6 seara).

Tot în capitolul portabilitate pun și tipul ecranului, care e sticlos, nu mat. E o informație importantă, mai ales pentru cei care lucrează mult în aer liber, ca mine. La lumină multă, ecranul e destul de șters, iar eu trebuie să mă concentrez destul de tare ca să văd bine ce fac.

3. Eficiență

N-am ce să zic, se mișcă perfect, se deschide repede, se conectează rapid la net, Windows 10 pare că e destul de prieten cu partea tehnică din interiorul aparatului, habar n-am să descriu mai în detaliu chestia asta. Uneori mă mai uit la HBO GO pe el, iar atunci pare că lucrează mai mult decât la accesarea altor programe. Se încinge destul de tare când sunt pe „heavy user mode”, dar bănuiesc că e normal să se întâmple asta când folosești un aparat destul de performant cu un cooler înghesuit undeva într-o carcasă foarte subțire.

4. Alte informații utile pe care nu puteam să nu le scriu

E auriu (și aici vin niște inimioare), culoarea se cheamă ”copper” și arată foarte stilat, mai de doamne, așa. Are o tastatură superbă, deși încă nu mi-am dat seama cum o fac să fie și luminoasă (se aprinde toată când pornesc laptop-ul, dar apoi se stinge și rămâne doar o tastatură banală, fără lumină). Scriu ușor, touchpad-ul e ok (deși n-are butoane stânga/dreapta bine definite), încă mă mai obișnuiesc cu el, iar de încărcat se încarcă foarte rapid, în maximum două ore, ceea ce e aur pentru un om în continuu pe drumuri, ca mine.

Așa că dacă aveți nevoie de un laptop care să fie portabil, cu baterie bună, cu ecran de dimensiuni suficiente pentru editare de content/navigare pe internet/e-mail și altele din același spectru, Lenovo ăsta e o idee foarte bună. Și, repet, prețul e mic în comparație cu ce știe să facă – și cu alte modele din aceeași categorie de componente.


6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *