Safety Check de la Facebook pentru vestul României

Screenshot_20170920-121923 Dumincă seara târziu (după ora 23:00), Facebook a activat Safety Check pentru zona de vest a țării. Pe scurt, e un feature de la Facebook, care se activează dacă mulți oameni dintr-o anumită zonă a lumii postează despre un incident (atac terorist, calamitate naturală etc.). E util mai ales în cazurile în care unii oameni au nevoie de ajutor (această opțiune dă posibilitatea oamenilor să spună că au rămas fără benzină undeva sau au nevoie de ajutor/sunt sinistrați). Nu știu exact câți oameni a ajutat real Safety Check-ul, știu doar că m-am bucurat de fiecare dată după un dezastru că prieteni ai mei pe care îi știam în zonele respective sunt ok.

Că foarte mulți români l-au luat în derâdere, ok, mă așteptam să se întâmple și asta. Sau că au fost foarte mulți care nu i-au văzut utilitatea. Pentru aceștia din urmă, am mai jos explicația mea, mai ales pentru cei care sunt activi în domeniile comunicării sau în partea de activism social. Pentru că e momentul să începem să gândim și macro, dincolo de felul în care ne afectează „pe persoană fizică” conectarea la Facebook.

E universal știut că Facebook a devenit un fel de agenție de presă, iar „peretele” virtual s-a transformat în flux de știri. În lume se întâmplă câte ceva în fiecare moment, de unele aflăm, de altele nu. Publicațiile de știri (alea serioase) au oameni dedicați care „scanează” Social Media (în special Facebook și Twitter) pentru a găsi acele relatări importante despre ce se mai întâmplă prin lume.

Activarea Safety Check de la Facebook e semnalul către aceste publicații că undeva în lume s-a întâmplat ceva grav. Apoi începe documentarea subiectului, știți voi, ca la știri.

Ei bine, pe noi ne-a ajutat imens această activare. BBC, Washington Post, Reuters și alții au preluat informația și au spus lumii întregi că ne-a lovit furtuna fără avertizare de la autorități. Toți s-au sesizat la scurt timp după ce Facebook a decis să activeze această opțiune pentru utilizatorii din vestul României.

Avem nevoie de fiecare articol, analiză sau opinie pe site-urile astea de știri pentru că toate ajung în căsuțele poștale ale Uniunii Europene. Poate că pentru mulți dintre voi asta n-ajută cu nimic, însă e important să știm că n-am rămas singuri pe aici, că lumea e cu ochii pe ei și că sunt multe pe care nu le pot face aleșii noștri chiar după cum îi taie capul.

Hai să gândim macro, să ieșim din starea asta de „eu nu înțeleg” sau „e o prostie” și să privim uneltele Social Media exact așa cum sunt: ca pe niște unelte care, uneori, pot lucra în favoarea noastră.


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *