Oamenii care:

- nu spun nimic, dar a caror voce se aude constant;

- se fac de ras pe platformele sociale, incercand sa socheze. Le trebe un training, sa inteleaga diferenta dinte “buzz” si “compromitere”‘. Drept urmare, “tzatze” nu e un hashtag.

- vaneaza greseli atunci cand nu trebe. Io stiu ca “grozav” inseamna, citez, “adj. 1. Care produce groază (prin aspect, manifestări, consecințe); groaznic, îngrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare.”, dar nu-mi pasa. Pentru mine grozav = nemaipomenit. Lasati-ma sa gasesc insemnatatea pozitiva a unui cuvant, alaturi de cei din jurul meu.

- nu accepta o critica, atunci cand ea se vrea a fi constructiva. Ai facut ceva de cacat? Ok, daca iti explic frumos ca ai gresit, nu pune botu’ ca un copil de 5 ani. “Girls suck, women swallow. Act your age”. Valabil si pentru barbati si pentru femei.

- stiu de toate, despre tot. Si punct.

Io nu stiu de unde vine moda asta cu “nu va facem factura, ca e prea mica suma”. Ce-i cacatul asta? In lege scrie clar:

“Nu sunt obligate sa emita facturi firmele care realizeaza urmatoarele tipuri de operatiuni:

- transportul persoanelor cu taximetre;

- transportul persoanelor pe baza biletelor de calatorie sau a abonamentelor;

- livrarile de bunuri prin magazinele de comert cu amanuntul si prestarile de servicii catre populatie, consemnate in documente, fara nominalizarea cumparatorului;

- livrarile de bunuri si prestarile de servicii consemnate in documente specifice.

Totusi, obligatia emiterii de facturi pentru operatiunile enumerate anterior intervine in momentul in care beneficiarul solicita factura in mod expres.” (extras de aici)

Nu scrie nicaieri despre o suma minima care poate fi scrisa pe factura. Ba din contra, daca ceri, ca si beneficiar/client, trebuie sa primesti nenorocita de hartie, ca asa-i legea.

In multele mele delegatii prin tara, am fost nevoita de multe ori sa pun bani din buzunarul meu, pentru ca nu primeam factura de la restaurantele la care ma mai opream sa mananc. Placa era aceeasi: “trebuie sa aveti o consumatie de 100 de lei ca sa va emitem factura”. Pai cu dracu’ sa mananc eu, singura, de 100 de lei, ca doar nu gaseam cate un Mariott in fiecare oras prin care treceam. Obosita fiind, intotdeauna imi era lene sa ma cert cu ospatarul/seful de sala/patronul/administratorul.

Azi, un prieten a patit o chestie similara: a vrut sa cumpere un filtru pentru nush ce chestie la un motor, i s-au cerut 30 de lei, a solicitat factura si i s-a spus, senin, ca suma e prea mica pentru factura. Degeaba i-a explicat ca, doamna, imi trebe, ca nu ma pot deconta doar cu bonul fiscal, a fost trimis la plimbare.

No, astia trebe calcati cu garda, zic.

Iar is un car de nervi. Tara asta devine tot mai nebuna, pe zi ce trece.

Deunazi, ascultam la radio o stire halucinanta: onor statul roman s-a gandit sa monitorizeze cum se folosesc ele, rovignetele. In sensul ca, o sa se faca rovignete electronice si o sa se puna aparate “ca-n germania” pe strazile noastre. Ca io nu le pot zice sosele nici daca m-ar bate cineva cu o lingurita. Adica tu, boule de sofer care platesti rovignete de te doare buzunarul, tre sa fi monitorizat, ca statul n-are bani de umplut gaurile. Dar care are jde miliarde sa dea pe aparatura, ca doar niste comisioane tre sa mance si gura lor.

Aseara, Radu Berceanu zicea ca nu mai avem bani de autostrazi si hai sa chemam investitori straini. Ca el a propus la Bechtel sa faca o magie si sa-i aduca pe altii. Da, ok, de acord. Dar atunci de ce s-au facut niste kilometri pe bani publici? De ce nu s-a ales aceasta solutie acum 15 ani? Da, corect, intre timp au trebuit sa fure niste unii, sa se capatuiasca, daca ar fi venit altii cu banii, n-ar mai fi avut de unde sa fure.

N-avem bani de renovat scoli, licee, gradinite si dracu mai stie ce? Nu, n-avem. Suntem saraci, vai mama noastra. Dam afara profesorii, ca n-avem cum sa-i platim. Dar dam Moldovei 100 de milioane de euro, nerambursabili, sa le consolidam sitemul educational. Ba, va bateti joc de noi? Adica chiar asa, noi stam cu gura deschisa si va asteptam sa faceti pipi?

Nu mai exista rusine. Nu mai exista nici un pic de respect pentru rahatii astia de noi, care tragem sa avem o viata cat de cat buna. Noi astia care folosim drumurile din tara asta pe banii nostri si ne reparam masinile tot pe banii nostri. Care tre sa platim taxa pe ploaie si, azi maine, taxa pe intrarea in bloc. Am ajuns de rasul lumii cu politicienii nostri care nu stiu sa lege doua vorbe si, cand deschid gura, vorbesc despre formatiuni ezoterice care le ingreuneaza lor vorbirea.

Comunistii dracului!

Ieri m-o impins necuratul sa citesc chestii pe net (gen ziare, bloguri informative etc) si sa ma uit si la stirile de seara. Proasta decizie, ca mi-am adus aminte de ce nu mai vreau stiri, informatii, de ce nu mai vreau sa aflu ce se intampla in lumea asta.

Pentru ca traim intr-o lume care:

- E in stare sa trimita la puscarie un jurnalist care isi face meseria si care pretuieste oamenii cu care lucreaza. Care e sicanat din cauza ca a avut coaie sa arate niste nereguli.

- Considera multumitoare rezultatele de la simularea examenului de competente digitale. Adica 30% au avut rezultate bune si restul au fost cam pa, asta in conditiile in care 90% au calculator acasa. Dar, nu-i asa, testele n-au inclus upload de poze sexy pe Facebook si “add friend” pe messenger; si nici nu s-a permis folosirea de emoticoane.

- Condamna o tanara pentru ca a ramas insarcinata in urma unui viol. Bineinteles, ea este de vina, pentru ca l-a ademenit pe violator, care acum se plimba linistit si-si cauta o noua victima. Of, muriti in bezna!

- Aduce ipocrizia la rang de arta, prin teledonuri si strangeri de fonduri pentru sinistratii din Haiti. Ca atunci cand vestul tarii a fost inundat, noi faceam misto de ai nostri, cum stau ei in apa pana la brau si beau la carciuma satului. Noua ni se pareau amuzante imaginile, iar Haiti, pe vremea aia, statea bine-mersi la soare. Imi pare rau de ei, dar eu vad in fiecare zi oameni care se lupta cu mizeria, saracia, foamea si setea. Bine ca ne doare capul de haitieni.

- Se dau stiri despre cum a pierdut Florin Salam preselectia pentru Eurovision. Nu din cauza ca n-are ce cauta acolo, ca felul in care el canta e mega manelistic si nu se preteaza la un asemenea eveniment, ci din cauza ca e tigan (vezi doamne…). Si hai sa-i dam cu discriminarea si, poate, sa mai punem si niste ONG-uri cu pancarte in maini si sa facem un teledon pentru Salam. Bai, ma lasi?

- Flacara violet si atac energetic sunt hashtaguri pe Twitter. Ca asta stim sa facem, haz de necaz. Daca tot am ajuns de rasul lumii cu povesti despre oameni care practica radiestezia la nivel politic, macar sa radem noi intre noi si sa mai uitam ca toate chestiile astea ne fac sa cam tinem ochii in pamant.

Si totusi, se mai intampla si lucruri bune. Articolul despre Timisoara, din The Guardian, m-a uns pe suflet.

Io stau in Giroc. In sat Giroc, daca se intreaba cineva. Ca sa ajung acolo, de la munca sau de aiurea, tre sa trec mai intai pe o portiune de apoximativ 500 de metri, in care simt, absolut de fiecare data, ca imi rup masina.

Faza faina e ca aceasta portiune incepe exact de la semnul care iti indica iesirea din Timisoara, deci se cheama ca este un fel de drum judetean, ca nush exact cum se incadreaza. Bineinteles, gropile se repeta sistematic pana la intrarea in Giroc unde, ca prin minune, drumul redevine circulabil.

Acu’, io stau si ma intreb: cui naibii revine sarcina de a repara drumul respectiv? Primariei Timisoara, adica exact acea primarie care n-a stiut sa deszapezeasca drumurile, atunci cand a fost nevoie? Sau, poate, primariei Giroc, adica acea primarie care n-a fost in stare sa scoata de pe drum opritoarele alea de plastic, atunci cand a nins de ne-a ingropat sub nameti. Sau, poate, aceeasi primarie Giroc care a facut un fel de carte, groasa, care se numeste “In dialog cu cetatenii” (si care pare destul de scumpa), uitand ca aceeasi nenorocita de zapada de pe strazi a cauzat nenumarate accidente?

Pe cuvant ca io nu mai inteleg lipsa asta de respect pentru tot ce inseamna oamenii normali si simpli din tara asta. Intr-adevar, eu conduc masina firmei, iar unii destepti zic ca n-ar trebui sa-mi pese prin cate gropi dau cu ea. Eu spun ca nu e asa, pentru ca, daca se strica, alta n-am. Si daca eu nu incerc sa respect un bun dat in folosinta, atunci de ce as mai pretinde respect de la altii?

Sa nu aud pe cineva ca spune “ati primit ce ati votat”, ca il banez direct, fara drept de apel. Eu vorbesc aici de bunul simt al oamenilor care ar trebui sa faca ceva pentru orasul pe care il conduc. Ciuhandu asta e primar de nush cata vreme. La fel si ala din Giroc, pe care nu stiu cum il cheama si nici nu ma intereseaza. De patru ani, io n-am vazut sa se faca ceva cu adevarat bun pentru Timisoara, o chestie la care sa zic: oau, foarte bine ca au reparat acolo, au renovat dincolo etc. Nimic, zero barat. In schimb, vad cum ne dau cu pumnul in fata ori de cate ori e cate o situatie care necesita implicare, si da, acum vorbesc din nou despre ninsorile care au venit fara ca municipalitatea sa ridice un deget pentru a ne fi noua mai bine.

Nu vi s-ar rupe si voua, dracului, o roata, pe drumul ala plin de gropi?

Io va respect. Incetinesc cand ma apropii de o zebra aia menita sa va faciliteze trecerea de pe un trotuar pe altul. Opresc chiar si atunci cand va vad nehotarati si stau in spatele volanului cu rabdare de fier, invitandu-va galant, cu o miscare generoasa a mainii mele drepte, sa treceti dracului odata.

Cand va dati jos din tramvai, stiu ca o sa va urmaresc vreo doua minute cum treceti. Cand sunt undeva in centrul orasului, stiu ca ma asteapta treceri de pietoni pe care voi o sa treceti unul cate unul, dintr-o parte si din cealalta, in ritmul vostru de melc batran si bolnav de spondiloza. Am rabdare, nu ma crizez, chiar va mai si zambesc intelegator atunci cand va uitati speriati spre mine, stiind probabil ca astept de cateva zeci de secunde bune.

Incerc sa fiu cu ochii in patru seara, ca va stiu predilectia pentru a va imbraca in negru tocmai pentru a-mi fi mie aproape imposibil sa va detectez in noapte.

Dar va rog eu frumos, macar asa, de amorul artei: nu incercati, macar o data, sa faceti gestul ala inutil (stiu, e pierdere de vreme) de a va ASIGURA inainte sa tasniti pe trecerea de pietoni?

…dar fac curatenia de Craciun. Multa mizerie, dom’ne, multa mizerie…

Ma, io nici n-am stiut cum il cheama pe asta, fara sa dau un search pe Google. Dar, de nu stiu cata vreme, il vad, sporadic, pe la teveu sau il aud la radio, la Info Pro, cu cate o emisiune stupida.

E sec, fara umor, arata naspa si io nu inteleg de ce il tine Media Pro de atata vreme. Am auzit ca ar fi fost actor, dar sigur e unul extrem de prost daca nu-mi aduc aminte sa fi jucat in nici un film. Desigur, exceptand Media Pro Pictures.

Aseara am auzit la radio ca Info Pro sarbatoreste nush cati ani de emisie si au 100 de tricouri semnate de 15 vedete. Imi amintesc ca am auzit de Andra, Oana Cuzino, Andi Moisescu, Mitza de la Bere Gratis si….Busu. Cine cacat vrea un tricou semnat de Busu? De ce l-au pus pe Busu sa semneze pe tricouri? Aaaahhh, vai de capul nostru daca pana si busu e o vedeta in tara asta. De fapt, ce ma mir, e tara in care se vorbeste la nesfarsit despre Nichita, Roxy Manelista si Fernando de la Caransebes…

Azi is iritata. Mno, si ce altceva-i nou, ca doar starile astea sunt relativ normale pentru mine. M-am trezit prost dispusa, tarziu (se pare ca n-am nimerit butonul de snooze, asa cum ar fi trebuit) si am stat tamp in fata dulapului, cu o singura intrebare in cap: “si io cu ce ma imbrac?” Am inceput sa injur ca nu-s genul ala de femeie care stie cu trei saptamani inainte ce va purta joi, la munca.

Bineinteles, m-am luat de la un vis. In care am simtit din nou nervii aia cumpliti de pe vremea cand relatia mea cu fostul meu sot era pe duca. Mi-am adus aminte cum imi spunea senin, neste treburi, despre care ulterior aflam ca nu-s chiar asa. Ca asta mi-e blestemul, mama lui de blestem: sunt unul dintre oamenii aia care nu vor sa stie chestiile care i-ar putea rani, nu pun intrebari, nu se intereseaza. Si care, totusi, afla, absolut intamplator, cum stau lucrurile.

Drept urmare, am sa le dau un sfat celor din jurul meu, desi aia vizati sigur nu-mi citesc blogul: fratilor, incercati sa nu ma mai duceti cu zaharelul, ca in 8 cazuri din 10 tot voi v-o luati peste bot. Nu-mi mai spuneti ca ne vedem la ora cutare, apoi sa ma sunati la doua ore de la ora stabilita cu scuze ca vai cata treaba ati avut si apoi eu sa aflu ca, de fapt, ati fost in alta parte. Ca nu ma deranjeaza sa-mi spuneti ca se amana, atata timp cat imi spuneti.

Nu ma mai luati de proasta, ca nu tine. Ah, ce nervi am…

Sa zicem ca ai un accident. Unul minor, fara vatamari corporale, dar din care masina a iesit usor sifonata, in fata, mai exact. Si te iei frumos si te duci la service, cu asigurarea aluia care te-a lovit, dupa ce ti s-au constatat stricaciunile.

Masina se repara, toata lumea e fericita, dar apoi ti se spune de la service ca au mai constatat niste defectiuni si ca ar fi bine sa se repare, chiar daca o sa te mai coste ceva. Nu-i bai, accepti, ca doar daca tot a stat 4 zile in service, mai poate sa stea inca 3, nu-i panica. Si uite asa, stai fara masina o saptamana, ca oamenii aia sa-si faca treaba si sa te alegi, dupa atata vreme, cu o masina ca noua.

Esti fericit, masina ta e reparata si gata de drum. Totusi, ai senzatia ca, pe undeva, ai o matza moarta, ca parca nu mai trage cum ar trebui. Dar cum ilustra ta mama nu te-a facut mecanic, nu reusesti sa-ti dai seama ce merge prost. Si mergi si mergi, pana intr-o zi, cand iti dai seama ca uleiul curge. Si niste oameni de bine se uita la filtrul de ulei, ca doar de acolo curge uleiul.

Si acolo gasesc 4 soareci morti de ceva vreme, la doar o saptamana dupa ce au scos masina din service.

Fain, nu?