Vremea și planurile de timp liber

shutterstock_260374343 De când mă știu am iubit soarele și căldura. Inconștient am ales Timișoara să-mi fie casă și pentru că aici erau cele mai blânde ierni (ăsta e un mit pe care Timișoara mi l-a demolat chiar în anul mutării mele aici; frig năpraznic și troiene peste tot unde te uitai). Iubirea mea pentru soare se manifesta inclusiv atunci când trebuia să plec pe undeva, iar dacă dădeam de frig și ploaie, totul se năruia pentru mine.

E complet greșit să lași vremea să-ți strice planurile. Prima oară am simțit asta în urmă cu vreo doi ani, când am ajuns la Bratislava pe o burniță supremă și câteva amărâte de grade peste zero. Eram în trecere și am decis că, în ciuda vremii, o să ne plimbăm pe străzi și străduțe până ne facem ciuciulete. Ceea ce am și făcut și nu regret nici până în zi de azi.

A doua oară când era să las vremea să-mi strice bucuria a fost în urmă cu câteva săptămâni, când am ajuns în Islanda pentru câteva zile. Cu treabă, dar asta nu însemna că trebuia să stau lipită de birou și laptop. Plecasem din România de la 25 de grade și ajunsesem în Reykjavik la 8 grade, apoi la Isafjordurul (în nord) cel cu 4 grade. Și vânt. Poate și puțină lapoviță, după caz.

Mi-a trecut plânsul după soare când am auzit-o pe doamna de la centrul cultural la care venisem cu treaba cât de ciudată e viața islandezilor și cum trebuie să se bucure de orice schimbare de vreme, că n-au încotro. Cum au învățat să respecte natura și capriciile ei și cum își duc viața neștiind foarte clar dacă mâine pot să facă excursia pe care și-au planificat-o (ori că încep vânturile din senin și e periculos să mergi pe șoselele de lângă fiorduri, ori că vine ninsoarea și se închid drumurile).

Islandezii sunt senini și relaxați. Probabil că la starea generală de bine contribuie și calitatea ridicată a vieții de acolo (salarii bune, un sistem medical pus la punct, educație adaptată pentru secolul 21 etc.), dar, pe de altă parte, nu-mi imaginez că e ușor să locuiești în mijlocul oceanului, în țara lui nicaieri.

Drept urmare, poate începem să nu ne mai plângem atât de vreme și șă ne bucurăm de ce ne aduce viața și ploaia sau norii. Până la urmă, o vacanță e o vacanță și ar trebui să ne fie bine că se întâmplă.

Foto: Stormy Weather by Shutterstock


One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *