Ziua 16 în autoizolare – ginul tonic de la prânz

Ieri n-am scris nimic, că am stat toată ziua în valea plângerii. Am avut vreo 4 sedințe/video calls cu treabă, după fiecare dintre ele am plâns. Apoi am mai plâns din amintiri, după care, pe seară, am plâns la rugăciunea Papei Francisc de zici că atunci plângeam prima oară după 20 de ani. Da, a fost o zi de aia. Am zis deja că-s destul de plângăcioasă, deci nu vă îngrijorați; ba chiar mă consider norocoasă că pot să plâng și să dau afară tot ce simt că nu e bine.

Azi am ieșit din casă, prima oară după nu-știu-cât timp. Am bifat pe declarația pe propria răspundere „activități fizice” și aia a fost. Parcul de lângă casă era gol, pe drum nu m-am întâlnit cu nimeni; cu jandarmii m-am întâlnit în parc, am și stat de o poveste la distanța regulamentară de 2 metri (probabil păream dornică de conversație față în față, habar n-am). Mi-au spus, printre altele, că de săptămâna viitoare se înăspresc amenzile, deci grijă mare, mai bine stați în casă.

Am ajuns acasă de jumătate de oră și mi-am făcut un gin tonic cu castravete și Tanqueray. La momentul la care scriu e 1:41 PM. Glumesc de multe ori că eu rezist toată vara la festivaluri cu apă, cafea și gin tonic; afară a venit primăvara, deci aș putea să privesc carantina asta ca pe un festival al statului în casă – „cine iese mai întreg la cap fest”. Featuring Zoom, Whatsapp, HBO GO, TIFF Unlimited, Netflix, Spotify, niște cărți și mult alcool.

Mă gândeam în timpul scurtei plimbări (fix 3873 de pași) la oamenii despre care știu că n-ar sta în casă nici loviți cu leuca. Oameni educați, plimbați, care cunosc alți oameni deștepți, fascinați în aceeași măsură de Maceo Parker și de neamul de daci din care se trag (neatinși de molimă, biensur) – oameni cărora nu li se aplică teoria mea cu muzica (asculți muzică bună deci ești deștept, nepanicat, responsabil și informat).

Din fericire pentru mine, asta nu e prima perioadă grea a vieții mele. E cam a 16-a, dar cine mai numără. Zic din fericire pentru că experiența anterioară mă face să fiu mai cu capul pe umeri decât alții, mai rațională, mai calmă.

Altfel, v-am pus fața mea adevărată după 16 zile de carantină. Fără filtre, dar cu soare mult. N-a întrebat nimeni, dar poate o să scriu zilele astea și despre îngrijirea zilnică/săptămânală pe care o practic să nu ies din carantină cu fața căzută de tot, cc fetele.

Să fim sănătoși și liniștiți în case!

Tweet