Mdeci, da-mi un artist nou si cere-mi sa-ti dau o parere despre albumul lui. Dupa 2-3 ascultari as sti sa-ti dau o recenzie cat de cat acceptabila, as sti sa enumar CLAR ce-mi place si displace la el. N-ar fi poate o critica valoroasa -n-am pretentia asta- dar ar fi o critica onesta. In schimb teatru n-as sti sa-ti recenzez, in special nu dupa prima reprezentatie.

Spectatorul e fie onest, fie las, dar rezultatul e acelasi. Daca-i onest atunci prefera sa supra-reprezinte valoarea regizarilor chiar mai slabe, spunandu-si ca poate n-a inteles el tot si n-a prins toate subtilitatile. Daca-i las atunci pur si simplu suprareprezinta valoarea piesei din teama de a nu fi singurul Gica-contra care nu-i entuziasmat.

Pe langa asta tine cont si ca teatrul e vazut ca o arta, desi e si el nevoit sa recurga la a juca piese mai pop si pe gustul ratanilor; omului i-e greu sa judece condescent o piesa daca nu sade pe un aparat critic dezvoltat. In schimb muzica a ajuns in asa hal de mercantilism incat putem judeca clar si apasat cand o piesa sau un artist depun efort sincer si le iese un produs mai bun decat media.

P.S. Zici de Boala familiei X .. sa vezi ce furtuna de aplauze o fo’ anul trecut dupa Cum a supravietuit Barbie crizei mondiale, o piesa incredibil de banala la care era sa adorm de vreo 2 ori. Mnoa.