Anul acesta, la Brand Minds a fost invitat un speaker, Grant Cardone pe numele lui. Autor de bestseller-uri despre vânzări, cu un fee de prezență la evenimente care pornește de la 100.000 de dolari, aici mai multe detalii despre el, spuse de el și de echipa lui de comunicare – Mesia al vânzărilor, darul lui Dumnezeu pentru păcătoșii care vor să vândă ceva.

În urmă cu câteva zile Grant Cardone fost invitat la conferința celor de la Drift, the world’s first and only
conversational marketing platform, Hypergrowth18, o conferință recurentă care se întâmplă în mai multe orașe din Statele Unite, dar care are un eveniment anual, cel mai mare al lor. La Boston s-au adunat numai și numai vedete din marketing și alte domenii care au legătură cu vânzări comunicare și alte cele, plus domnul Cardone, care a reușit să enerveze juma` de audiență (adică niște mii de oameni).

Din discursul lui spicuim:

– bagă-i pe gât consumatorului mesajul tău până îl înghite; a mers pentru Trump, merge și pentru tine.
– mi-am cucerit nevasta cu tehnici de vânzări, am știut că vreau să mă-nsor cu ea de când am văzut-o.
– discursul ăsta probabil că mi-aduce niște sex diseară; de fapt, probabil că sexul se va întâmpla în drum spre casă, în avion; știți cum e să faci sex când ești în avion? e minunat.

Toate astea în fața unor oameni care au plătit niște bani buni ca să-l audă pe domnul ăsta, și pe alții, vorbind despre chestii reale, soluții la problemele pe care le au. Unde mai punem că și nevastă-sa era acolo, nevastă care, după ce a refuzat să urce pe scenă când a început tot discursul ăsta despre sex, s-a trezit cu camerele în față, direcționate de pe scenă de taurul comunal.

Nu zic că organizatorii au avut vreo vină, niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu discursul unui invitat. Dar îmi doresc ca alți organizatori de evenimente să amendeze tipul ăsta de comportament și să retragă invitațiile celor care deraiază în felul ăsta. E ok să faci stand-up comedy pe scenă la un eveniment serios, dar lasă-ți șovinismul acasă și concentrează-te pe motivul pentru care ești acolo, că nu ești la întâlnirea de 50 de ani de când ai terminat liceul ca să simți nevoia să te lauzi cât de bine îți merge (încă) instrumentul. Așa că, Brand Minds, ai grijă să nu te trezești cu vreo surpriză.

Iar noi, cei care mergem la conferințe și alte evenimente de felul ăsta, trebuie să avem grijă pe ce dăm banii și să cercetăm în continuu. Speakeri, organizatori, noutăți. E păcat de banii noștri să ajungem în situația de a pleca de la un eveniment cu gust amar și cu senzația că ne-am pierdut timpul – poate cea mai de preț posesie a noastră (dacă timpul ar putea fi strâns și legat cu sfoară).

Detalii de la cineva care fost la conferință găsiți aici, iar despre Brand Minds (un eveniment foarte bun, de altfel) găsiți detalii aici.

Anul ăsta, înainte cu puțin timp de PRbeta Conference, stăteam de vorbă cu Cristina și ne gândeam cât de greu a fost să punem laolaltă line-up-ul de anul ăsta. Am avut speakeri care au acceptat să vină, dar care au făcut foarte mari eforturi să accepte invitația (profesioniștii pe care îi vrem la conferință sunt foarte ocupați, iar Timișoara nu e chiar după colț față de București; trebuie să stea cel puțin o noapte, dacă tot vin până aici, trebuie să își amâne treburile, chiar dacă – teoretic – pot lucra și de la distanță). Am avut alți speakeri anunțați care nu au mai putut ajunge, din foarte serioase motive. Au fost alți oameni care au vrut mult să vină, dar, cu toate eforturile, n-au putut să-și alinieze agenda cu noi. Și cum ne simțim extrem de responsabile față de comunitatea oamenilor de comunicare din Timișoara (mai ales față de acei oameni care își iau bilete fără să știe ce speakeri aducem, știind că vor avea parte de informație relevantă), presiunea a fost cu atât mai mare.

Probabil că am avut cea mai bună ediție anul ăsta, din toate cele 8 de până acum, dar așa zicem în fiecare an. Mai sunt multe de aranjat în spate, însă n-aș vrea să apuc ziua în care voi fi complet mulțumită de mine și de ceea ce am făcut. Oricum, mare noroc am eu cu Cristina, că ne completăm atât de bine. Și mai mare noroc cu echipa din jurul conferinței, cu voluntarii, care simt cât de important e momentul ăsta pentru agenție și au entuziasmul potrivit pentru a duce pe umeri partea grea de organizare din spate – toate coordonate de Roxana, omul nostru de bază.

Prezentările și discuțiile fac din conferința noastră una atipică. Dăm teme speakerilor, dar e decizia lor cum le respectă. Dacă vor să facă prezentări sau vor să vorbească liber. Iar liber se vorbește, nu impunem bariere de vreun fel. N-avem bariere de limbaj, de subiecte abordate, de gândire. Ba chiar ne place să avem invitați care nu sunt de acord în idei; controversa creează discuții, iar discuțiile ne cresc la cap, pentru că ne străduim să găsim argumente – gândim, deci evoluăm.

Cum au fost speakerii? Încă n-am aflat ce zic participanții, dar eu știu un lucru sigur: n-o să le pot mulțumi îndeajuns. Nici pentru prezentări (despre care au înțeles din prima că e bine să fie relaxate, adevărate și fără perdele inutile), nici pentru deschiderea de a sta de vorbă cu fiecare participant, nici pentru sprijinul oferit. Sunt momente în conferința asta, în fiecare an, când mi se pune câte un nod în gât și mă gândesc că poate ceva-ceva am făcut bine de am norocul ăsta la oameni.

Participanții. Oamenii ăia deschiși care vor să învețe tot timpul ceva nou. Sugative de informații, vorbăreți și curioși, o plăcere să-i numești „publicul conferinței pe care o organizăm”. Bucuroși la final, atât de bucuroși încât îmbrățișările au un mulțumesc atât de sincer în ele că te ia cu fiori pe șira spinării. Dacă n-ați fost acolo, nu puteți înțelege, dar toți cei care au fost înțeleg exact ce zic. Avem participanți care vin de departe și pentru ei ne simțim dublu responsabili, pentru că fac un efort considerabil să fie alături de noi două zile.

Apoi partenerii, acei oameni care ne susțin an de an. Pentru că nu pot vorbi despre companii, n-am cum. E vorba de oameni.

Danone, adică Luiza și Cristina, care se străduiesc să vină cu ceva nou la fiecare ediție. Anul ăsta au fost niște ochelari de VR, cu care participanții au putut să se distreze în pauze urmărind ce se întâmplă pe la fermele de la care se colectează laptele pentru produsele lor. Și Eduard, reprezentantul companiei, care a ținut un speech memorabil în timpul conferinței. Andrei și Lucian de la Beanz Cafe, tot numai un suflet să ne fie bine și s-avem lichidul ăla bun care ne ține treji atâtea zile pline de informații. Doris de la Fornetti, care ne și hrănește până la prânz și după prânz. Valentina de la AQUA Carpatica, apa fără de care nu duceam căldurile de la ediția asta. Și nici oboseala, că nu e de ajuns doar cafeaua pentru a combate oboseala. Plus vinul de la Domeniile Sâmburești, absolut necesar când se lasă seara peste Timișoara. Diana de la West Tour, fără ajutorul căreia ne-ar fi fost foarte greu să ne descurcăm cu partea de transporturi.

Apoi momentele de party, cele în care apucăm să vorbim pe sărite, obosiți, dar mulțumiți că a fost bine. Îmbrățisările de final, „a fost minunat”-urile pe care le văd în ochii celorlalți. Și, în sfârșit, ziua de după ce pleacă toată lumea, când, la locul meu din bucătărie, cu un pahar de vin în față, respir adânc zâmbind și-mi amintesc – îmi sădesc bine amintirea în minte, să știu pentru ce lupt din nou la anul.

Mulțumesc, oamenilor, pentru anii ăștia. Știu că împreună facem să vină alții și mai frumoși.

Primul gând despre PRbeta Conference (demult, în 2011) a venit așa, ca o joacă. „Cât de greu o fi să faci o conferință?” Determinarea mea venea din dorința de a învăța despre PR de la practicieni, fără să fie nevoie să tot merg la București. Cristina a avut o viziune mai puțin egoistă și mai îndreptată spre a crea o comunitate a oamenilor de comunicare din Timișoara. Apoi, pentru că e absolventă a unui master de comunicare, a extins ideea educației si către studenții care își doresc să fie comunicatori. Eu doar m-am bucurat că putem fi de folos unor generații de studenți. Așa au apărut, în 2012, PRbeta Workshops, câte o săptămână de training intensiv pentru studenți, cu workshopuri susținute de cei mai buni dintre cei mai buni. Oameni de PR, Digital, Social Media, Marketing și Content ni s-au alăturat for the greater good, să învețe niște studenți despre industria marcomm și cum poți să muncești corect făcând parte din ea. 75 de studenți pe an (câte 15 pe fiecare oraș, cinci orașe pe an), mii de kilometri, sute de cafele și alte sute de zâmbete.

Apoi, an de an, internship-ul agenției noastre, care e atipic pentru un internship obișnuit la o agenție de PR. Practic, timp de câteva săptămâni, studenții sunt la un fel de școală. Învață să scrie comunicatede presă, articole, brief-uri; învață ce e aia o strategie de comunicare; învață care sunt pașii pe care trebuie să-i faci în organizarea unui veniment business; învață despre presă, bloguri vloguri și alte forme de dat vestea mai departe. Nu se ocupă de clienți, nu muncesc pentru agenție. Practic, ne ocupăm de ei să învețe ceea ce școala nu le poate arăta. Poate aceea avem an de an zeci de aplicații în doar câteva zile; doar cinci reușesc să ajungă în internship.

Ne preocupă viitorul meseriei la fel de tare pe cât ne preocupă meseria în sine. Vrem să facem lucrurile corect pentru clienții noștri, dar vrem să dăm mai departe aceste valori care ni se par cruciale pentru oricine practică meseria asta: echilibru, onestitate, cunoașterea limitelor și depășirea lor. Și multă putere de muncă, plus certitudinea că punem seara capul pe pernă știind că am făcut tot ce am putut să ne achităm de obligațiile contractuale (și mai mult decât atât). Clienții ne devin prieteni pentru că știu că oricând se pot baza pe noi în situațiile delicate, iar asta e ceva ce vrem să transmitem mai departe: un PR nu se vede, dar se simte atunci când e mai mare nevoie.

Educația în comunicare e importantă nu doar pentru felul în care un om care lucrează în domeniul ăsta își face meseria, ci și pentru discreția cu care își etalează (sau nu) cunoștințele. Mai ales în PR, acolo unde felul în care te prezinți public devine cartea de vizită pentru viitorii colaboratori.

Mai e mai puțin de o lună până la ediția a 8-a PRbeta Conference. Evenimentul la care ni s-au alăturat mulți profesioniști în comunicare, oameni care fac, nu care spun. Oameni discreți, verticali, onești și cunoscători a ceea ce înseamnă comunicare. Oameni care educă în fiecare zi și care participă la ceea ce numim „schimbare în România”. Dacă sunteți în Timișoara atunci, nu vă sfiiți, că rău n-o să vă pară, nici pe departe.

*foto din primele minute ale primei ediții PRbeta Conference. 12 mai 2011.

Cultura este deseori definită ca având în alcătuire exclusiv părți ale culturii înalte: muzică, teatru, film, literatură, pictură, sculptură etc, iar oamenii prea des uită că avem nevoie să definim actul cultural și prin prisma educației, sportului, economiei sau, de ce nu, gastronomiei. Fiecare dintre noi poartă un bagaj cultural pe care îl împărtășește cu alții sau îl îmbogățește cu experiențele fiecărei zile. Suntem zilnic părtași la cel puțin un act cultural, fie că îl conștientizăm sau nu; aparținând unei comunități, facem schimburi culturale în fiecare moment, asigurând, în acest fel, continuitatea societății în care trăim.

În România, activitățile culturale de orice fel sunt, încă, la început. Din punct de vedere istoric, democrația în care trăim de 27 de ani e o picătură într-un ocean. La fel sunt și evenimentele pe care operatorii culturali au curajul să le facă într-o țară în care nivelul de trai e mult prea mic pentru a exista o nevoie acută de manifestări culturale de amploare, chiar dacă ele există pentru a se opune unei gândiri plate – fără cultură și expunere culturală, orice popor ar muri. În ciuda acestui context economic și social, promotorii și organizatorii au ingrata misiune de a începe să privească evenimentul cultural ca pe o afacere care, pe lângă componenta nobilă, trebuie să producă și bani. Iar pentru a produce, e nevoie de investiție.

Comunicarea unui eveniment cultural este, adeseori, privită ca o anexă, nu ca o componentă a planului de business. Pentru majoritatea operatorilor, Marketing și PR (MarCom, pe scurt) se rezumă la câțiva fluturași, niște afișe și două postări sponsorizate pe Facebook; asta în cazurile fericite în care există o umbră de buget alocat pentru acest tip de activitate. Totuși, există și în România câteva manifestări culturale care au înțeles importanța MarCom în viața unei afaceri și ei sunt cei care stabilesc tendințele în ceea ce urmează să se întâmple în zona MarCom dedicată, tendințe care urmează a fi detaliate în ceea ce urmează.

Big Data Analytics

Apariția Social Media în viața noastră a adus mult zgomot în viețile noastre virtuale. Viteza cu care se derulează informările, campaniile și orice altceva are legătură cu vânzările de orice fel obligă fiecare comunicator să-și reevalueze viteza de reacție și să fie pregătit pentru orice ar putea să se ivească la orizont. Zeci de aplicații apar în fiecare zi, mii de noi oportunități de transmitere a unei informații trebuie triate, analizate și alese pentru tipul de public către care fiecare eveniment se adresează. Pe baza comportamentului publicului, comunicatorii vor putea să stabilească care va fi tipul de campanie de informare la care publicul rezonează și fiecare organizator de evenimente va putea să transforme orice manifestare într-o experiență de neuitat pentru participanți.

Sunt deja câteva evenimente în România care colectează și analizează date despre felul în care publicul lor reacționează pe internet, iar în viitorul apropiat tot mai mulți promotori vor înțelege că aici e viitorul comunicării: analiza comportamentului consumatorului unui act cultural. Festivaluri ca Glastonbury, Rock Werchter sau Sziget au înțeles deja ce așteaptă publicul și își bazează construirea experienței de festival pe informațiile adunate în foarte mulți ani de la înființare.

Comunicare vizuală

Cuvintele nu mai sunt de mult de ajuns, iar fotografia a prins foarte mult teren când vine vorba de transmiterea emoțiilor trăite de participanți la evenimente. Conținutul video concentrat pe transmiterea a cât mai multor informații într-un timp foarte scurt este și el pe val, însă ceea ce urmează să crească este conținutul live, făcut în mod profesionist, cu aparatură de calitate, pe platformele sociale care permit live streaming. Tot în sfera conținutului video, va crește și oferirea informațiilor vizuale în format 360, pentru o experiență online cât mai aproape de ceea ce se întâmplă la fața locului.

Concentrarea departamentelor de comunicare se va axa pe transmiterea emoțiilor și experiențelor trăite la fața locului, iar elementele de comunicare vizuală au cel mai mare impact. Astfel, ajungem la discuția dintâi, aceea a alocării bugetelor: pentru a crea un conținut vizual de excepție, care să se desprindă prin calitate de zgomotul intens al Social Media, bugetul pentru MarCom trebuie să stea pe aceeași treaptă cu cel al producției sau al onorariilor artiștilor.

Realitate virtuală. Realitate augmentată.

În 2012, un mare festival de film (TIFF – Transilvania Film Festival) a avut o campanie care s-a bazat pe conceptul de realitate augmentată. S-a creat o aplicație prin care participanții descopereau tot felul de indicii (filme, evenimente conexe, bilete sau alte detalii despre festival) cu care puteau câștiga materiale oficiale promoționale ale TIFF. O idee minunată, venită, însă, înaintea timpului ei, a făcut ca numărul de descărcări ale aplicației să fie suficient de mic cât să convingă organizatorii că investiția nu merită efortul.

Anul 2018, însă, va fi diferit din acest punct de vedere. Cu istoria recentă a isteriei unui joc bazat pe realitate augmentată (Pokemon GO) și cu tot mai multe gadget-uri  și aplicații dedicate realității virtuale, multe evenimente se vor adapta acestei noi cerințe de realitate alternativă combinată cu necesitatea tot mai mare a consumatorilor de a ajunge cât mai rapid (și cu eform minim) la informații despre evenimente. Iar toate acestea se vor face pentru ca fiecare om prezent la manifestare să aibă timp pentru a produce conținut (User Generated Content) și a da mai departe trăiri și emoții din unghi personal.

Evenimente de nișă. Educație. Diversificarea platformelor sociale folosite în comunicare.

În România au apărut și vor apărea tot mai multe evenimente culturale nișate, fie că vorbim de manifestări dedicate unui anumit tip de muzică sau dedicate artei urbane. Deja există festivaluri de film documentar, despre dans, exclusiv cu scurtmetraje sau despre călătorii, festivaluri de muzică electronică sau indie, hip-hop și altele. Iar nișele activităților culturale sunt multe și neexploatate, drept urmare și necesitatea lor pe piață se simte deja, într-un fel sau altul.

Toate aceste nișe simt nevoia de a-și crește audiența, așa cum e normal, iar una dintre tendințele în comunicare va fi accentul pus pe componenta educației: dacă publicul nu cunoaște nișa, va putea fi învățat să-i prindă gustul. Aquired taste este termenul standard care se folosește la nivel internațional, iar în România o să fie o adevărată tendință în stabilirea campaniilor de promovare pentru evenimente.

Această nouă direcție a fost explorată în ultimii ani de către Electric Castle și FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu), provocând echipele de comunicare să găsească și să exploateze acele platforme sociale folosite de publicul mai puțin obișnuit cu oferta celor două festivaluri, pentru că publicul unui festival trebuie să aibă cel puțin 10% noi adepți de la un an la altul.

Social, politic, economic, impact asupra mediului. Viața de după evenimentul cultural.

Comunicarea unei manifestări culturale nu mai e la fel de simplă ca în trecut, iar o tendință care va înflori în anul care urmează este aceea de a ține cont de tot ceea ce se desfășoară în jurul fiecăruia dintre noi. Vom vedea campanii care folosesc contextul social, politic, economic, impactul asupra mediului și altele care țin de viața de zi cu zi. Cultura nu poate ignora știrile și nici tendințele din lifestyle. Drept urmare, și comunicarea evenimentelor va capta aceste realități.

Deja s-au format evenimente conexe în jurul festivalurilor mai mici și mai mari, un exemplu fiind organizarea unui semimaraton anual în timpul festivalului PLAI de la Timișoara. Accentul pe sănătate, fizică și mentală, va fi tot mai des comunicat și va genera deschidere către un public secundar, atent la acest aspect al vieții.

Noile agenții de presă: platformele Social Media.

Acesta e mai degrabă un fapt, nu o tendință: Social Media a devenit agenție de presă. Sunt foarte multe publicații care folosesc ca fux de știri Facebook, Instagram sau Snapchat. Comunicatele de presă pierd, din păcate, tot mai mult teren, obligând comunicatorii să comunice corect și coerent în Social Media, pentru a deține un minim control asupra informației care se transmite dinspre organizatori. Astfel, foarte multă informație va fi direcționată către conturile din mediile sociale, în detrimentul utilizării platformelor proprii (e-mail, website). Probabil că asta se numără printre tendințele mai puțin fericite ale industriei, operatorii culturali fiind tentați să uite de platformele pe care le controlează 100% și să se îndrepte spre cele care oferă un rezultat mult mai rapid.

Comunitățile locale vor sta în primul rând.

Comunitățile locale vor fi din ce în ce mai importante pentru departamentele MarCom. Tendința operatorilor culturali este să gândească metode prin care să ofere ceva la schimb comunității în care s-au format. Untold investește în sănătate, Electric Castle are o campanie care susține renovarea castelului Banffy, TIFF are o componentă educațională prin care îi învață pe tineri despre filmul de cinematecă, FITS se concentrează pe a oferi un program artistic atractiv pentru sibieni, în principal. Vom vedea tot mai mult această componentă în direcțiile de comunicare, pentru a atrage susținerea necondiționată a unei comunități fără de care evenimentul ar avea mai mult de suferit la capitolul imagine.

Oricare ar fi tendințele în comunicare, există o componentă care nu se va demoda niciodată: etica. Orice comunicare dinspre un operator cultural spre publicul evenimentului pe care îl produce va fi primită cu mult mai multă deschidere dacă totul se va face transparent și asumat. Știm cu toții că o criză de imagine poate să apară în trei secunde, iar încercarea de aplanare să dureze de la trei săptămâni în sus.

Așadar, ceea ce va rămâne veșnic în tendințe, întocmai ca little black dress în șifonierele doamnelor, va fi acel bun simț proverbial, capabil să mute munții din loc și să ne lase pe toți să dormim liniștiți după o treabă bine făcută.

Photo on Visual hunt

Prima oară când ne-am gândit la ce înseamnă să ne facem o agenție de PR, cineva mai deștept ca noi (aka Ștefan, investitorul nostru) ne-a dat o singură temă de gândire: puneți pe foaie mai ales ce NU știți să faceți și țineți-vă de foaia aia. Recunosc, am râs, mi se părea absurd să ne gândim la ce nu știm să facem, nu mai bine ne gândim noi la ce facem, să putem să ne vindem mai bine?

De la primul client ne-am dat seama câtă dreptate avea omul ăla. Serviciile în PR sunt deseori confundate cu cele de marketing, publicitate, web design etc. Și sunt prea puțini care fac diferența. Am început, încet-încet, să explicăm clienților de la prima întâlnire că nu știm să facem aia și aialaltă. Unii înțelegeau din prima, alții se declarau profund mirați, la câteva luni de contract, că nu le putem face flyere sau meniuri, de exemplu (putem, dar prin terți). Sau că nu știm să le spunem de ce nu le merge un buton oarecare de pe site. Sau că nu putem să le zicem unde e mai bine să-și pună panouri stradale (adică maxim putem face asta la nivel de sfat) și că în niciun caz nu le putem face noi design-ul pentru ele. Nu, nici logo-ul de firmă.

Au mai fost momente în care a fost nevoie să admitem că nu putem să ne ocupăm de o campanie pentru că e prea mare pentru noi. Necesită prea multe resurse pe care noi nu avem de unde să le alocăm. Sau, altă dată, a fost nevoie să recunoaștem că nu avem nici cunoștințele necesare pentru a face ceva ce clientul își dorește. Nu, asta nu e umilință, ci cunoașterea propriilor limite. Iar în cazurile astea, clientul a făcut tot posibilul ca noi să rămânem în preajmă, pentru că, de cele mai multe ori, recunoașterea faptului că nu le știi pe toate ar putea să te facă să câștigi, pe termen lung, mai mult decât ai de pierdut pe termen scurt.

E un trend în industria creativă (nu numai în PR) să îți iei mai mult decât poți duce. Înțeleg perfect mecanismul, e acel miraj al facturii pe care clientul o plătește lună de lună (sau pe project management, după caz), iar facturile emise și plătite îți dau să mănânci. Însă, uneori, ca să eviți un eventual colaps, e bine să știi când să renunți sau când să admiți că poți face doar o parte din ce-și dorește acel client. Să admiți că n-ai destui oameni, că nu știi destule sau cash flow-ul nu-ți permite să te implici așa cum e nevoie.

A admite asta, însă, în România e aproape tabu. Noi suntem ăia care le știm pe toate, dacă nu știi te faci de râs, iar dacă nu ești și arogant, pe deasupra, ai trăit degeaba și n-ai învățat nimic. Când, de fapt, e atât de simplu să spui „nu știu” sau „nu pot” și îți salvezi reputația, pe de o parte, iar pe de altă parte îți salvezi și clientul de la a arunca niște bani pe o fereastră care doar consumă resurse, fără să aibă rezultate.

Salut, sunt Oltea, și fac parte din agenția aia care te trimite la alții dacă simte că nu ți-ar face bine să fii cu noi.

Photo via Visual Hunt