In alta ordine de idei, pe mine nu ma obsedeaza treaba aia cu continutul relevant, poate pe altii. Eu reactionez atunci cand mi se pare ca prea mult continut relevant strica.
Ai dreptate in ceea ce priveste tristetea oamenilor care merg doar pe cararile cunoscute, insa tot nu pot s-o inteleg. Pe etichetare, zic. Hai sa zicem ca e ok din partea oamenilor care n-au aflat niste lucruri in viata, carora viata nu le-a adus foarte multe cunostinte, ca au trebuit sa munceasca la banda sau ceva. Dar am pretentii de la cei cititi, care stiu sa lege mai mult de trei fraze.

Problema cea mare e ca dam verdicte, nu expunem pareri. Si e pacat, verdictele nu lasa niciodata loc de polemici.

Legat de etichetare. Acum serios, nu ți se pare tristă lumea în care fiecare se limitează exact la ce crede și accesează numai ce crede el că e potrivit? Am avea toți ochelari de cal și fiecare ar merge pe direcția lui. Publicitatea, arta, muzica, filmul și toate restul ar fi altfel.
Dacă un om se consideră superior mai bine o spune, ca pasiunea lui și/sau a celor din jur să iasă la lumină. Asta este, ăștia suntem: ne batem pentru idei, ne omorîm în războaie, ne iubim, ne urîm, ne simpatizăm, ne ajutăm, e natura umană. Unii sunt calmi și rămân în bula lor, alții sunt impulsivi și intră în sferele altora. Care e problema?
Incultura nu înseamnă să te bucuri de lucruri superficiale, ci doar să te limitezi la ele. Da, e un concept rigid, dar e doar unul din multe altele la care ne raportăm. Treci peste.

În încheiere, poate cel mai elocvent exemplu e evoluția științei. Știința și tehnica progresează pentru simplul fapt că există confruntări și înverșunare. Vine unu’ cu teoria lui și e combătut de altul, mult mai agresiv care, ori infirmă teoria, ori o confirmă. Oricare din variante, e un câștig.