Comments on: O intalnire cu pasiunea

By: Intalnirea mea cu pasiunile voastre « Nebuloasa

Intalnirea mea cu pasiunile voastre « Nebuloasa — Fri, 23 Nov 2012 09:06:20 +0000

[…] cateva zile v-am povestit despre marea mea pasiune si v-am provocat si pe voi sa-mi povestiti despre pasiunile voastre. […]

By: Roman

Roman — Tue, 20 Nov 2012 12:26:19 +0000

In primavara clasei a opta, gasisem in podul casei bunicilor niste carti religioase in limba romana. incercam sa le traduc in moldoveneasca si aveam impresia ca traduc din franceza si spuneam ca inteleg o limba despre Dumnezeu.

Cand urma sa merg la facultate, imi imaginam facultatea ca un castel in ceruri, cu geamuri si usi mari si discuti cu ingerii despre ce se intampla afara, despre caractere care povestesc in toate limbile si tu le intelegi.

Cand eram student pe la anul 3 “dormeam” in teatru. Erau doua spectacole diferite in aceeasi zi si mergeam la ambele. Stieam repertoriu pe de rost, iar la un concurs international, asteptam cu sufletul la gura replicile mai inspirate a actorilor si aplaudam frenetic ca sa impresionam juriul si ne revoltam pe cei adusi de la organizatii pentru a umplea sala. Eram prieteni cu maestrii de lumini, de sunete, ne cunostea directorul teatrului, dar ne cunosteau si actorii. Faceam recenzii la spectacole pe flayerile promotionale si discutam aprins in barul de la parter. Eram o gasca de 4 nebuni, care recitam la miez de noapte poiezii din cenaclul Flacara.

Aceasta a durat doi ani, pana in anul 5 cand in pauza dintre spectacole, ne-a chemat maestrul pe sunete si ne-a intrebat daca dorim sa urcam pe scena teatrului.

Pe scena pluteau castele si pluteau caractere care vorbesc pentru noi in diferite limbi si noi intelegeam ce spun. Fiorii ne strangeau din spate si vedeam ingeri care ne privesc cu zambete luminoase. Eram in aer.

Imi amintesc ca plutesc ideii pentru toti si ele sunt libere asa ca si tine – esti liber sa zidesti credinta intr-un caracter, la fel cum esti liber sa te urici pe scena ca sa te rupi de context. (http://bogdan-rece.blogspot.com)

By: surioara

surioara — Tue, 20 Nov 2012 11:03:39 +0000

Eh…mai trebuie sa spun, sis? Pasiunea mea a fost, este si va ramane cantatul… De mica fredonam piesele pe care le ascultam la sora mea si care imi placeau (ea m-a invatat muzica buna 😛 ), chiar daca nu intelegeam intotdeauna toate cuvintele. Apoi, in liceu, am descoperit corul, sau, mai degraba, el m-a descoperit pe mine. Si senzatia aceea pe care o ai atunci cand vezi ca lumea te asculta si ca ii place ceea ce aude e una pe care nu o pot descrie. E ca si cum ai cuceri totul. Stiti sloganul acela cu “Redbull iti da aaaaripi”… asa e pasiunea aceasta pentru mine. Am cantat pe durata liceului si mi-am dezvoltat vocea…in clasa a 11-a am descoperit rock-ul simfonic si vocalistele unor trupe precum Within Temptation, Nightwish, Lacuna Coil etc. Si mi-am dorit sa fiu ca ele
Din pacate, lucrurile nu ies intotdeauna cum am vrea si pasiunea mea a trecut pe locuri mai putin importante si cateodata regret ca nu am incercat mai mult. Dar cine stie…poate inca nu e prea tarziu

By: Nadina Lupu

Nadina Lupu — Tue, 20 Nov 2012 08:27:35 +0000

Și eu mă bucur de tot ce am citit pentru că îmi confirmă o teorie personală – there are bits of everyone in me Sunt în asentimentul tuturor, poate mai puțin al Deliei și asta nu pentru că pasiunea ei nu ar fi extraordinară, ci pentru că am avut un eșec personal legat de balet…Să spunem că parinții mei au fost nevoiți să accepte că nu au cea mai grațioasă fetiță.
Revenind la pasiuni, toate introspecțiile mele legate de subiect mă aduc, inevitabil, în același punct: nu sunt pasionată de ceva anume, ci fac pasiuni mistuitoare pentru cineva sau ceva. Mult timp m-am gândit că nu este un lucru normal și că orice om at trebui să aibă măcar un hobby sau o pasiune stabilă; toți prietenii mei au așa ceva, eu de ce nu am?!? Am încetat să mai caut un răspuns filosofic la toată treaba aceasta când mi-am dat seama că sunt împlinită cu pasiunile mele, random as they are
Un an sunt complet acaparată de literatură, ulterior intru într-o fază delicios de superficială în care dau cărți bune pe filme pe care eu le consider foarte bune;există perioade scurte în care nimic nu mă poate destinde mai profund decât sportul; ador să gătesc (primul element de constanță)împreună cu prietenul meu; sunt pasionată de călătorii, mai ales cele care implică natura, atunci când contextul mi-o permite.
Poate pasiunea care mă umple până la refuz și care uneori ajunge să fie la limită cu dependența este cea pentru oamenii foarte dragi mie. Poate că este impropriu spus “pasiune” dar din moment ce caut să aloc cât mai mult timp și să mă dedic în direcția aceasta…o fac cu pasiune.

By: nebuloasa

nebuloasa — Tue, 20 Nov 2012 06:36:10 +0000

Ce ma bucurati de tare cu comentariile, nici nu va dati seama. E foarte frumos sa va cunosc pasiunile si imi va fi mai mult decat greu sa aleg doar trei dintre voi.
Multumesc!

By: Laura Iancu

Laura Iancu — Mon, 19 Nov 2012 20:01:18 +0000

As vrea sa ma numar printre cei care au o pasiune atat de puternica incat ii consuma. As vrea sa ma trezesc cu gandul de a face acel ceva ce iubesc mai presus de orice, insa nu pot. In schimb compensez cu pasiuni mai mici, cu lucruri care le fac cu mult drag, desi nu cu ardoarea despre care tu vorbesti. Una dintre micile mele pasiuni este gatitul si fara sa exagerez spun ca atunci cand am gatit pentru prima data, am simtit ca sunt pe picioarele mele, ca pot sa fac lucruri pe care le credeam atat de complicate. Poate pare banal, dar fiind singura la parinti si depinzand mereu de ei, prima data cand am fost la cumparaturi pe banii mei, pentru mancarea ce trebuia sa mi-o fac, mi-a dat un sentiment pe care nu de multe ori l-am simtit. De aceea gatitul pentru mine inseamna mult mai mult. Si de fiecare data cand pasesc in bucatarie imi face o reala placere inventez cele mai gustoase retete. Si mai mult, atunci cand vad oameni savurand mancarea facuta de mine mi se umple sufletul de fericire. E o pasiune mica, care ma face sa ma simt un om mare.

By: Sabina Stoiciu

Sabina Stoiciu — Mon, 19 Nov 2012 19:21:30 +0000

In timp ce citeam aceste povesti despre pasiuni, mintea mea se chinuia, in fundal, sa distinga pasiunea mea cea mai mare dintre multele mele pasiuni mai mici – calatoriile, schiul, dansul si fotografia. Sincera sa fiu, nu prea pot sa aleg una dintre acestea si sa sustin ca imi place mai mult decat celelalte. Toate fac parte din mine, din cine sunt eu, si se completeaza reciproc in ceea ce priveste trairile pe care le am datorita lor. Dar ceea ce as putea sa fac este sa va spun povestea despre cum am inceput sa schiez, insa, mai ales, despre cum s-a dezvoltat aceasta pasiune in timp.
Ai mei m-au pus pe schiuri (e mult spus – mai corect ar fi sa spun “scanduri”) inca de pe cand eram o mogaldeata de vreo 2-3 ani. Toata copilaria mi-am petrecut-o la Semenic, luand lectii de schi de la un monitor din cauza caruia nu imi placea aproape deloc schiul pe atunci. In fiecare an faceam acelasi lucru – plug, stanga, dreapta, urca partia pe jos. Atat. Si mi-era asa frica sa imi dau drumul pe partie in jos, sa prind un pic de viteza, ca nu faceam decat sa stau crispata si sa merg impiedicat.
Asta pana in clasa a 5-a, cand am fost intr-o excursie cu scoala la Predeal, excursie in care au venit si parintii mei. Pe atunci o ora de lectie de schi era foarte scumpa, tin minte si acum ca te gandeai de doua ori inainte de a scoate banii din buzunar. Dar ai mei au facut sacrificiul acesta si pot sa spun cu mana pe inima ca ala a fost momentul in care am inceput sa “traiesc” schiul. Mai timid la inceput, dar tot mai pronuntat cu timpul. Instructorul acela mi-a dat ceva ce imi lipsise cativa ani buni – curaj. Apoi am reusit sa ma perfectionez, iar pasul decisiv a fost facut atunci cand am primit, tot de la ai mei, o pereche de schiuri carve – schiuri cu care prinzi mare viteza, daca stapanesti stilul respectiv de schiat. Am avut noroc si cu niste prieteni de la munte, care mi-au aratat care era “smecheria” la noul stil de schi si am ajuns sa am un sentiment incredibil cand schiez. Cand partia e goala, aerul rece de iarna iti biciueste obrajii (restul fiind acoperit de casca si ochelari de schi) si aluneci cu cateva zeci de kilometri la ora, chiar ai uneori senzatia ca zbori si ca lumea e la picioarele tale!

By: Boris

Boris — Mon, 19 Nov 2012 15:01:40 +0000

Am si eu o pasiune mica si nostima si cred ca si realizabila Sunt zile in care imi doresc sa fii copil. Cu toate ca in privirea bunicilor sau a parintilor oricum ramai copil, exista o zi in care fiind mai rational, mai matur iti doresti sa revii un copil. Si atunci treci biografia prin largul amintirilor, clatinandu-te pe o barca cu toti prietenii.

Cresti generatii pentru meseria de a aduna lauri, si fiecare generatie slefuieste diverse stele – una mica poate trece pe neobservate, alta mare poate naste mai multe mici si stralucitoare. Zilnic aducem acasa cuvinte pentru zbor.

Bogdan, feciorul meu de 3 ani, imi spune ca luna e stricata pe jumatate, dar nu e trist si nici prea vesel, el doar intreaba – de ce, tata, de ce? Bianca – Felicia, fiica mea de 6 ani stie ca ploaia de pe umbrela ei se revarsa in rauri, in lacuri si in mare, unde pluteste si se clatina barca in larg. In ochiii lor suntem niste copii, carora le place zambetul lor.

By: CristinaTM

CristinaTM — Mon, 19 Nov 2012 14:19:25 +0000

Marea mea pasiune e muzica bună. E un lucru pe care l-am deprins de la părinții mei, acum mulți ani, pe vremea când nu înțelegeam foarte bine mesajele pe care le transmitea muzica, dar îmi plăcea cum sună. Îmi amintesc cum, duminică dimineața, pe când vecinii de pe stradă mergeau la ”mystic club” (a se citi la biserică – asta e o glumă de-a lui tata), eu ascultam, împreună cu ai mei, viniluri cu greii rockului clasic, cu folk, cu muzică clasică și, mai târziu, cu jazz.

Cred că pasiunea penru muzică este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care mi le-au oferit ai mei. Nu știu dacă sunt de aceeași părere și prietenii mei, pe care îi terorizez zilnic cu tot felul de piese noi ale diverselor formații obscure și minunate pe care le descopăr

By: Alina Ghenciu

Alina Ghenciu — Mon, 19 Nov 2012 13:34:14 +0000

Măi aşa frumos vorbiţi voi de pasiuni pline de expresivitate şi delicateţe, încât parcă îmi e ciudat să vă zic eu despre a mea, o pasiune departe de a fi una delicată.

Marea mea pasiune este…baschetul. A început pe neaşteptate când profu’ de sport mi-a trântit mingea în mână, că deh, eram înaltă şi (pe-atunci) zveltă. Nu credeam că mă “va prinde” atât de tare microbul, însă până-n zi de azi, baschetul rămâne marea mea pasiune. L-am practicat timp de apropae 7 ani zi de zi fără să mă simt vreo clipă obosită sau plictisită. Au fost ani în care am pus atâta pasiune în această activitate de parcă aş fi câştigat bani din ea.

Din păcate acum alte activităţi îmi ocupă timpul şi deşi apuc să mai joc din când în când, suspin de fiecare dată când trec pe lângă un teren de baschet.