Neste treburi

In ultima vreme mi s-au intamplat lucruri. De la bune, la mai putin bune spre proaste rau. Ezit sa vorbesc despre ele pentru ca, totusi, nu obisnuiesc sa impart cu toata lumea micile mari intamplari ale vietii mele (desi voi, cititorii mei, sunteti foarte importanti pentru mine).

Azi e o zi in care ploua rau de tot, iar eu sunt ingandurata, am senzatia de deriva pe o mare involburata. Lucrurile stabile din viata mea dispar incet-incet, luandu-le locul niste mari necunoscute. Psihologii ar spune ca sunt, simptomatic, depresiva, eu spun ca am ajuns doar la un moment in care, din nou, trebuie sa fac niste alegeri. Oamenii din jurul meu au si ei problemele lor si e destul de greu sa iti pastrezi optimismul cand ceilalti sunt mai negri decat tine.

Cea mai faina chestie din toata nebunia asta e ca, pe plan personal, realizez ca simt mai mult decat as fi crezut. Ca nu-s total moarta din punctul asta de vedere si ca am de oferit foarte multe, toate adunate in decurs de cativa ani in care nu mi-am permis sa simt.

Nu, nu sunt indragostita, desi mi-as dori sa fiu. Poate ca, in felul asta, mi-as putea explica unele reactii pe care le am in fata unor situatii in care nu m-as fi vazut pusa niciodata. Femeia complicata pe care o stim cu totii s-a transformat intr-o femeie de o simplitate crunta. Care accepta greselile altora cu maxim de indulgenta, care tolereaza unele comportamente doar pentru ca le recunoaste, pentru ca le-a avut si ea in trecut.

Am obosit sa fug de ceea ce simt, am obosit sa neg ca nu-mi doresc pe nimeni langa mine, am obosit sa las trecutul sa ma domine. Vreau sa dau, sa arat ca pot, sa imi regasesc puterea si veselia, sa fac lucruri pe care simt ca vreau sa le fac si nu ca trebuie sa le fac. Sa plang cand am chef, sa rad cand vreau, sa injur cand imi vine. Sa nu ma mai cramponez de ceilalti si sa las dracului complezentele, ca nu mai e cazul de ele.

De fapt, pentru prima oara in 4 ani, stiu exact ce vreau.

Tweet