Romania, mor cu tine de gat

– Mie toata lumea imi zice “Ba, esti nebun? Investesti intr-o tara care se prabuseste?”
– Si ce le raspundeti?
– Pai ce sa le zic, le zic ca acum e momentul, banii pe care trebuie sa-i dau sunt putini si realizarile pot fi mari.
– Foarte frumos.
– Nu, nu ma intelegi. Eu nu investesc pentru ca sunt patriot. Nu-s, si stie asta o tara intreaga, dar nu-s nici ipocrit. Eu investesc ca sa fac bani, ca de corect sunt corect. Imi platesc toate facturile la timp, nu-s dator nimanui. Mai au altii facturi la mine, de platit, dar alea nu-s intotdeauna platibile prin banca.
– Si colaboratorii? Cum lucrati cu alti oameni care vin si spun ca-s mai destepti?
– Pai sa fie, ca de aia-i platesc. Ca daca-i angajez, inseamna ca stiu sa faca un lucru mai bine decat l-as face eu. Uite, astia de aici (si face un gest larg cu mana), astia stiu sa munceasca. Si sper sa n-aiba nimeni ceva cu ei, ca tai eu direct factura si n-o fi de bine.
– ….
– Hai, fugi, ca o sa-mi afli toate secretele.

Ieri a fost ziua nationala a Romaniei. Depuneri de coroane peste depuneri de coroane, marsuri, parade, politicienti zambind, multime adunata gura-casca. A facut Romania Mare si Unita 92 de ani. Batrana tara, se vede ca nu se mai poate misca de la incheieturi si ca, poate, a facut artrita.

Ieri au fost doua tabere, cel putn in online. Aia care urlau un la “multi ani” plin de mandrie patriotica si aia care blamau tara, onor conducatorii, vremea de cacat, viata de rahat etc. Eu n-am fost in nici una din tabere, as fi ipocrita sa ma asociez cu oricare dintre cele doua “fronturi” ca sa zic asa.

Nu-s mandra ca sunt romanca. De ce dracu’ sa fiu, ca mi se face sila de cate ori aud de cate unul de la putere ca a scapat de puscarie, dupa ce a furat timp de 4 ani sau dupa ce a trecut peste un om pe trecerea de pietoni? De ce sa fiu mandra, cand ne mor copiii prin spitale sau tinerii, ca n-au bani (sau tehnologie) sa se opereze de niste boli grave? Ca incercam si ne straduim sa fim luati de altceva decat de curve si hoti, dar nimeni nu ne mai gaba in seama.

De ce sa blamez tara? Locuiesc aici si, desi am avut ocazia, am ales sa stau, nu sa plec. Daca m-as apuca acum sa injur, e ca si cum as scuipa pe decizia mea. Ca, de bine, de rau, in tara asta am crescut si mi-am dovedit mie ca pot sa fac ceva prin munca cinstita. N-am averi, n-o sa am niciodata, dar sufletul meu se bucura de lucruri frumoase pe care le fac si care ma implinesc ca om. Poate ca as fi reusit sa fac asta si in Congo, daca m-as fi dus, dar am stat aici si am incercat sa cladesc acolo unde altii au zis “fugi de-aici cu tampeniile tale”.

Nu e usor sa fii roman intr-o lume in care unii nu stiu de existenta ta, iar ceilalti te injura. Suntem o tara de cetateni turmentati, care inca nu stiu ce sa aleaga: sa fie patrioti sau sa fie de aia care blameaza. E cu atat mai greu cu cat amarul unei populatii prea scarbite incepe sa acopere toata bnavointa de care as da dovada.

Si atunci, apar oameni de astia, ca in dialogul de mai sus. Oameni care investesc, pe care altii ii blameaza doar pentru ca au banii la care ei au visat intotdeauna si nu constientizeaza ca investitiile lor creaza locuri de munca, inlesnesc vietile altor oameni, care pot sa mearga mai departe, in tara asta, asa infirma cum e ea. Si da, investesc tocmai pentru a face alti bani, ca nu face nimeni munca de caritate.

Poate de aia nu evoluam noi, ca natie. Ne doare prea mult grija altora, in loc sa gasim solutii pentru a ne fi noua mai bine. Ii injuram pe aia care fac, impingand in fata motive care mai de care mai jenibile, cautand solutii sa omoram in chinuri capra vecinului, in timp ce a noastra zace sfrijita, intr-un colt de curte, pentru ca am uitat sa ii dam de mancare.

Tweet