Prizoniera locului 73

Cand am “turnee” lungi de facut, prefer CFR-ul. “Prefer” e mult spus, nu prea am alta alternativa. Insa, oriunde plec, in si din orice directie, sunt prizoniera locului 73, care se afla de fiecare data pe biletul meu. Locul 73 al trenului care pleaca de la linia 5. De cele mai multe ori ma simt de parca ar trebui sa se deschida realitatea mea si sa dau de una paralela, una in care sa mi se explice ca locul 73 al trenului de la linia 5 ma va duce undeva unde-mi doresc. Sau intr-un loc care sa dea un sens acestei coincidente care dureaza de atatia ani.

Sunt prizoniera locului 73 intr-un tren care a plecat, azi, de la linia 5. Ploua cu bulbuci si ma gandesc ca ploaia asta e atat de multa, de grea, de apasatoare, incat n-o mai suport sa-mi stea deasupra capului. Mi-a placut ploaia azi-noapte, insa, cand o auzeam cazand pe acoperis, cu putere, luandu-ma de mana si trecandu-ma in vise cu soare.

Am devenit prizoniera locului 73 din toate trenurile care pleaca vreodata de la linia 5. Stiu sigur ca si atunci cand nu sunt in trenul acela, locul 73 e gol si ma asteapta sa ma asez, sa ma sprijin de spatar si sa imi fixez privirea pe geam si gandurile pe nori.

Stau pe locul 73 si ma simt obosita, dar fericita. Am pus capul pe spatar si imi reamintesc toata frumusetea celor 2 saptamani si un pic de festivaluri, oameni si trairi. Aici, pe locul 73, o sa las o parte din zambetele mele.

Tweet