Draga doamna diriginta

Azi-maine sunt 15 ani de cand ne-am despartit, 15 ani in care m-am gandit constant la dumneavoastra ca fiind unul din oamenii care m-au influentat decisiv in alegerile facute de-a lungul vietii. M-ati invatat ca trebuie sa tin capul sus, ca nu trebuie sa-mi fie niciodata rusine de ceea ce sunt si ceea ce aleg sa fac, ca frumusetea unei femei vine din interiorul ei si ca e foarte important sa cred in mine mai mult decat cred altii. Cum ar veni, doar lucruri bune.

Ma gandesc acum cu regret la orele de istorie la care faceam orice altceva decat sa va ascult. Ce-mi pasa mie de Mihai Viteazu, de bisericile evanghelice, de momentele in care Stefan cel Mare hotara sa mai faca o biserica frumoasa si impunatoare in Moldova. Calugarii cistercieni? In primul rand ca nu puteam sa retin numele, eram prea ocupata sa invat toate versurile de pe noul album Bon Jovi, stiti ca Monica imi facea capul patrat in fiecare zi cu Jon asta, ca n-aveam incotro si trebuia sa stiu si eu la fel de multe ca si ea.

Mai tineti minte cand dadeam teza la istorie? Niciodata nu invatam nimic temeinic, doar cateva informatii care sa ma ajute sa dezvolt frumos lucrarea pentru ca, oricat de putin stiam, intotdeauna scriam 3-4 pagini de caiet studentesc, pe care il predam mandra la finalul orei de teza, de parca descoperisem vreun pergament egiptean. Si mai tineti minte cand ne aduceati tezele? Sunt convinsa ca va venea sa va tavaliti pe jos de ras, ca unii dintre noi n-aveam nicio treaba cu materia asta, dar stiati ca suntem pasionati de altele, asa ca ne tratati cu indulgenta. Timp de 4 ani ori 3 trimestre, teza mea la istorie a avut o singura nota si o singura explicatie: “Oltita, draga, 7. Iar ai facut eseu istorico-filozofic.”

V-ati chinuit sa ne bagati istoria in cap. Cu unii ati reusit, cu unii nu, desi orele de istorie erau o placere, ma surprindeam de multe ori urmarindu-va cat de frumos stiti sa povestiti, cata pasiune aveti in ochi, zambetul acela pe care il aveati de fiecare data cand ne spuneati de cate un moment istoric care va placea foarte tare: aproape imperceptibil, cu coltul gurii usor ridicat a nostalgie.

Doamna diriginta, sa stiti ca cineva acolo sus v-a razbunat. Cata istorie am mancat pe paine in ultimii doi ani, nici nu va puteti imagina. Da, eu, aia care facea orice altceva la orele de istorie, a ajuns sa caute informatii inclusiv prin arhivele bibliotecilor, ca sa afle lucruri pe care le-ar fi putut afla foarte usor in cei 4 ani de istorie in liceu. Regret ca nu v-am ascultat atunci, cand ne spuneati “cititi, macar o data, nu stiti cand o sa va foloseasca.” Desigur, noi eram atoatestiutori si eram siguri ca n-are cum sa ne foloseasca in viata treaba asta cu istoria.

N-am un motiv special pentru care v-am scris toate astea, insa e foarte interesant cum te aduce viata in situatii pe care nu le credeai posibile. Si cred ca am vrut sa las scris undeva ca va multumesc pentru acei ani frumosi, dar pe care n-am stiut sa-i fructific asa cum ar fi trebuit.

Doamnei Teodora Helju, Sibiu, profesor de istorie

Tweet