Un blog nebulos

Bloguletul meu mai are putin si implineste un anisor. Am incercat sa imi amintesc care a fost momentul exact in care am hotarat ca imi fac blog sau de felul in care mi-am ales identitatea si n-am putut sa determin cum s-a intamplat asta. A fost..pur si simplu. Pe atunci citeam doar cateva bloguri, mai exact 5 la numar, care imi placeau foarte mult: VisUrat, Arhi, Denisuca, Groparu si Neuronu. Oameni cu care (in afara de Groparu) mai si schimbasem cateva vorbe pe messenger sau chiar live si carora nu le-am spus nimic cand mi-am facut intrarea in lumea on-line; poate din cauza ca, ori de cate ori incep o chestie noua, imi doresc s-o fac pe fortele mele. Unii dintre ei au inceput sa ma citeasca din proprie initiativa si asta m-a bucurat mai mult decat prezenta in listele lor de bloguri citite.

Acum, dupa aproape un an, citesc cam 30 de bloguri zilnic, tot ce am in blogroll si vreo 4-5 in plus. Nu folosesc chestii tehnice de gen “feed reader” sau abonare prin e-mail, prefer click-ul direct pe link. Insa, luandu-mi la rand articolele mai vechi, am observat o schimbare a abordarii subiectelor despre care scriu. Daca inainte ieseau la iveala ceva sentimente, daca se simtea o parte din sufletul meu in cuvintele scrise, acum nu mai e cazul de asa ceva. Poate din cauza ca Nebuloasa e deja un nume asociat cu un chip, cu un loc, cu niste actiuni. Poate din cauza ca sunt lucruri pe care simt nevoia sa le spun, dar stiu ca altii citesc si poate nu ar intelege ce vreau sa transmit.

Cititorii mei se inmultesc pe zi ce trece si asta ma bucura foarte tare. In acelasi timp, imi dau seama ca nu mai pot pune pe blog orice balarie imi trece prin cap, orice mi se intampla, orice traiesc. Pentru ca oamenii se pot simti jigniti, ofensati, desconspirati sau tradati. Mai sunt si unii care se bucura daca scriu despre ei (Shamrock, tu esti ala ), dar sunt putini si, oricum, eu sunt mai mult critica decat laudativa.

Mi s-a reprosat ca nu mai scriu nimic interesant, iar critica asta mi-a fost adusa de un om a carui parere conteaza (mai mult sau mai putin, dar macar o ascult). Pe de alta parte, asumandu-mi critica, mi-am dat seama ca poate ce e interesant pentru mine poate fi plictisitor pentru altii, dar nici asta n-ar fi o problema foarte mare, ca eu n-am facut niciodata ce au vrut altii.

Azi aveam de gand sa scriu despre ziua de ieri, insa faptul ca istorisirea mea i-ar fi putut afecta pe altii, m-am oprit. Si despre ziua de ieri pot sa fac doar un rezumat: trezit, simtit bine, ceva treaba, simtit relativ prost, simtit rau (da’ rau de tot), apoi putin mai bine, apoi somn, gata ziua (si noaptea). Asa ca, va spun, ii destul de rau ca blogul sa-mi fie citit de multa lume, mai exact, de mare parte din prietenii mei.

Ce probleme existentiale am sambata seara… O fi din cauza ca maine (duminica) la pranz plec din nou in delegatie?

Tweet