De dor

Azi mi s-a facut dor de tine. Tu, da’ rau, nu asa. Ca ma pune Al’ de Sus sa tot vorbesc despre tine si sa-mi amintesc tonele de tampenii pe care le-am facut langa tine sau alea pe care le-am trait cu tine cu tot. Ca numai tu stii cate-mi treceau prin capul ala de adolescenta frustrata ca “aia mari” n-o inteleg.

Mi-am amintit cum am facut amandoua un frig feroce cand ne-am intors de la Sibiu, imediat dupa operatia ta. De fapt, cand te-ai intors tu acasa, ca eu eram doar insotitor. Unul cam nepasator, totusi, ca-ti povesteam de dramele mele in iubire, uitand ca tie iti lipsea o bucata mare din corpul cu care traisei toata viata. Inconstienta de copil, ce vrei. Si inca una: inconstienta de om obisnuit ca tie sa iti pese numai de altii si pe tine sa te lasi la o parte.

Cand ma gandesc la tine, sunt cateva ipostaze in care te tot revad. Asezata doar cu un picior pe scaun, cu tigara in mana stanga, asteptand finalul de episod al unei telenovele pe care eu o detestam din principiu. Aplecata peste chiuveta din bucatarie, spaland vasele si ascultandu-ma pe mine cum am mai facut o pasiune pentru vreun baiat, ce nedreptati mi-au mai facut profesorii la scoala sau rugandu-te sa ma lasi la discoteca. Sau cand, mica fiind, ma tot rugam de tine sa-mi cumperi o rochita pe care o vedeam in te miri ce vitrina de magazin.

Prima mea gura pusa pe alcool tot langa tine a fost. Ca mi-ai spus asa: “mai bine bei ceva cu mine si langa mine decat sa te duci sa incerci prin alta parte.” Asa a fost cel mai bine.

Sunt prea multe momente cand iti simt lipsa. Au trecut 14 ani de cand nu mai esti, dar gandul la tine, frustrarea ca n-o sa te mai vad niciodata, ma chinuie la fel de tare, dupa atata timp. Ti-as povesti despre ce fac acum, despre bucurii si tristeti, tu ai sti ce sa-mi spui si cum sa-mi spui.

Acum as sti sa te ascult. Asa cum n-am stiut sa te ascult niciodata, pentru ca eram un copil care habar n-avea ca trebuie sa te mai si opresti din a te plange de lucruri. As sti cand ai nevoie de o imbratisare, as putea sa te sprijin asa cum m-ai sprijinit tu pe mine de atatea ori.

Mi-e groaznic si oribil si apasator de dor de tine. Stiu, te-as vrea inapoi din egoism, ca sa nu mai simt apasarea asta. Pentru ca inca simt ca am pierdut singurul om care mi-a daruit atata iubire incat mai am din ea pentru inca o viata de acum inainte.

Scris pentru cealalta Oltea din familie.

Foto: Missing by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)

Tweet