Blestemul ironiei

shutterstock_242337691 Oamenii care nu pot rade de ei insisi sunt cei mai periculosi oameni de pe pamant. Si cred ca la asta se reduce fanatismul de orice fel, nu doar cel religios.

In ceea ce priveste atentatul de ieri din Paris, de la redactia Charlie Hebdo, am citit tot felul de opinii. Ba ca acei caricaturisti si-au cautat problemele cu lumanarea, ba ca a fost un atentat direct la libertatea presei, ba ca nu e bine sa faci misto de religia cuiva, ba ca nu trebuiau sa se ia de Dumnezeul musulmanilor, ba ca ar fi trebuit sa se opreasca din facut caricaturi dupa primul atac, cel din 2011. Tot felul de oameni si-au spus parerea, unii mai agresiv, altii cu parere de rau pentru cei ucisi.

Cred ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului e libera exprimare. Poti sa scrii, sa desenezi, sa iti exprimi opinia in orice fel, atata timp cat nu atentezi la viata si libertatea unei alte persoane. E absolut normal sa ajungi sa iei la misto principii, credinte, raporturi intre oameni, manifestari etc. Insa, in primul rand, trebuie sa stii sa razi de tine inainte sa ajunga sa rada altii. Si sa explic.

In existenta mea de pana acum am avut tot felul de prieteni, cunostinte, oameni cu care lucram mai mult sau mai putin bine. Intotdeauna, fara exceptie, oamenii care-mi ajungeau direct la suflet erau aia care faceau misto de mine, cu mine. Mistourile erau de orice fel: despre felul in care ma imbrac, despre actiunile mele, despre ghinionul unei zile. Radeam in rand cu ei pentru ca daca nu poti sa faci misto de tine, o sa ajungi sa dai in cap tuturor celor care indraznesc sa faca o gluma.

Autoironia e semn de inteligenta, zic unii. O fi, n-am de unde sa stiu cu siguranta. Stiu, insa, ca toti cei care au scris/spus ca acei jurnalisti morti si-au cautat-o cu lumanarea nu-s cele mai ascutite creioane dintr-un penar; sunt oameni frustrati, inraiti de o viata pe care au ales-o si acum nu le mai place, incapabili sa rada de ei, dar care se simt perfect indreptatiti sa emita judecati despre altii. Oameni tristi, care dau din maini sa spuravietuiasca, insa tot ce reusesc sa faca e sa fie caraghiosi. Apoi, e simplu sa vorbesti despre asta de la caldura casei tale, tu care niciodata n-ai fost cu adevarat in pericol pentru ideile tale.

Tot ce s-a intamplat la Paris ieri e de o tristete nemasurabila. Nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul sa ia o alta viata, mai ales cand vorbim despre libertatea de expresie. Si daca nu mai glumim, teroristii castiga.

Foto: Charlie Hebdo by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)


One Comment

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *