Noaptea in care mi-am pierdut sufletul
E noaptea pe care am inceput-o cu zambete largi, langa oameni dragi. Am mancat bucurie, am baut limonada cu miros de miere si am ras din suflet.
Am continuat, am dansat, am intalnit cu alti oameni dragi, totul era calm si linistit si fara ploaie. Insa au venit primii stropi, iar furtuna era acolo, o simteam, o miroseam si vroiam sa opresc vantul care-mi era deja in par, in inima, in el…in suflet.
L-am lasat acolo, pe podeaua aia de lemn si am plecat, incet, spre masina si spre reintalnirea cu mine. M-am lasat stransa in brate de un necunoscut care mi-a simtit tristetea. “Stii ca nimic nu merita sa te faca sa-ti pierzi zambetul, nu?”
Noaptea in care mi-am pierdut sufletul s-a terminat. E dimineata si vad soarele cum rasare. Simt nevoia sa stau si sa-l urmaresc, sa stiu ca e acolo, sa am certitudinea ca nimic din mersul firesc al lucrurilor nu s-a schimbat.
Buna dimineata, sa aveti o zi minunata!
Tweet
Fataaa .. dar poetica mai esti 😉
Sa ai si tu o zi minunata. Pupaturi 😉
Si tu la fel…
Si romantismul crescu precum un altoi de dragoste in carnea ei. Zi de zi, viata ii era tot mai poetica, incat la sfarsitul unei saptamani anoste, isi vandu sufletul pe-o bucata de hartie pe care sa-si scrie ultimele amintiri. Nebuloasa isi pierdu pentru prima data suflarea din nari cand incepu sa scrie. Si totul devenea lumina de scris pe urmele ei…
@Dojo, mai sentimentalizez si io, sa nu zica lumea ca-s “heartless bitch” :))
@Don Valentin, si io, ce?
@Liviu, azi esti mai poet decat am fost io duminica dimineata 😀
M-am nascut cu un stilou in gura. Cand am simtit frigul ceauşist in spital, la născare, aveam deja doua volume de poezii si un roman aproape gata.