Din viata nebuloasa

Mai tineti minte intalnirea de gradul 0 despre care povesteam acum cateva zile? Am crezut ca s-a terminat acolo. Nici ca ma puteam insela mai tare. Azi dimineata, pe la 10 si ceva (eram destul de adormita, azi am exagerat cu somnul) imi suna telefonul. O voce feminina ma intreaba scurt, cine sunt. Eu i-am explicat frumos ca intai se prezinta ea, apoi, daca eu consider necesar, ma prezint si eu. Evident, papusha in cauza m-a ignorat si a inceput sa-mi tipe in telefon sa-i las prietenul in pace (habar n-aveam care e prietenul ei, dar incepeam sa am o vaga banuiala), cine sunt eu sa primesc mesaje de la el (o fi fost mesajul ala in care ma anunta ca nu s-a putut opri de vorba, ca era cu prietena), ca oricum eu sunt o proasta si ca ala n-o sa se uite la mine niciodata (???)..mno, atitudine de copil tampit care blajmajeste cuvinte ca un schizofrenic. I-am sugerat sa se duca sa ia un Tramal, iar daca ala n-o linisteste sa apeleze cu incredere la un psihiatru. Ca eu o inteleg ca-i nervoasa (adevarul e ca nu stiu de ce am avut asa o conversatie de lunga cu ea, ar fi trebuit sa-i inchid telefonul, dar pe mine ma amuza foarte tare proastele astea), dar sa ma lase naibii in pace ca n-am timp de prostiile ei. A mai incercat ea sa mai spuna nush ce, dar si prostia devine plictisotoare la un moment dat si am inchis telefonul, cu scopul precis de a-mi vedea in continuare de lenesa cafea de dimineata. Bineinteles ca a mai sunat ea de cateva ori, dar butonul de silent de la telefon functioneaza si la mine ca si la altii.

Nu m-am enervat nici macar o secunda, din contra, m-am amuzat foarte tare. Saraca de ea, o fi atat de plcitisita (pun pariu ca nu lucreaza niciunde, fetele astea isi fac o meserie din a-i controla pe barbatii de langa ei), incat i-o fi luat nenorocitului telefonul la puricat, a fiert in suc propriu toata noaptea (din cauza mesajului pe care l-a descoperit ca fiind trimis catre numarul meu), iar apoi m-a sunat, convinsa in mintea ei ca iubitul si adoratul o inseala cu nesimtire.

Mi-e mila de voi, femeile (daca puteti fi numite asa) de genul asta, sincer. Sunteti atat de complexate si aveti atat de putina incredere in voi incat orice prezenta feminina din jurul barbatului vostru reprezinta o amenintare. Daca ati putea, i-ati duce undeva pe o insula pustie, unde sa traiti fericiti pana la adanci batraneti. Un reality check: barbatii vostri nu sunt rupti din soare decat pentru voi; pentru noi, celelalte reprezentante ale sexului frumos ( 😉 ), nu sunt decat niste barbati, ca toti altii din lumea asta. Nu orice femeie care sta de vorba cu el vrea sa-l duca in patul ei. Mintile voastre sunt bolnave, plasmuiesc istorii si scenarii care i-ar face pe cei din guilda scenaristilor de la Hollywood sa intre in pamant de rusine. Si asta din cauza ca voi nu aveti o viata a voastra, v-ati indepartat toate prietenele tot de frica sa nu cumva sa va fure adoratul, sunteti singure cuc si aveti ca unic scop controlarea fiecarei miscari facute de el. Si stiti ce pierdeti? Sentimentul de iubire, iubirea aia in care te daruiesti si, o data cu inima ta, daruiesti si increderea. Iar tocmai din cauza ca voi n-o sa stiti niciodata ce e aia incredere, n-o sa stiti sa iubiti vreodata.  

PS: Stiu ca exista si barbati gelosi, dar ei merita un post special dedicat 😉

Tweet