Downton Abbey sau cum sa plangi in miez de noapte
Noapte, ora 2, 2 si ceva. Eu, treaza ca lumina, cu laptopul in fata si o tigara in mana stanga, urmaresc Downton Abbey ca o drogata, inlacrimata si fara vreo intentie de a ma pune la somn. Ma surprinde cat de tare m-am atasat de personaje, de povestile lor, de atmosfera minunata/apasatoare/plina de schimbari a inceputului de secol 20.
Am vazut primul sezon intr-o zi si mi s-a parut un serial fermecator inca din primele minute. E frumos construit, are costume superbe si e fascinant sa privesti obiceiurile aristocrate ale englezilor niciodata-deschisi-la-schimbare, dar cu o capacitate de adaptare imensa atunci cand aceste schimbari sunt imperios necesare.
Aparitia electricitatii, a telefonului, primul razboi mondial si renuntarea la obiceiurile stramosesti de a servi masa cu cel putin doi lachei la dispozitie (toti barbatii apti fiind plecati la razboi), slujnicele care nu trebuie vazute in saloane si renuntarea la cutuma atunci cand nu se mai poate altfel, toate aceste lucruri sunt perfect surprinse in Downton Abbey.
In mod sigur e prima oara cand ma simt atat de legata de niste personaje de film. Efectul razboiului asupra familiei de aristocrati si asupra fiecarui om de pe domeniul Grantham mi-a adus azi noapte lacrimi amare timp de vreo doua episoade intregi. Actorii, toti actorii, sunt atat de buni in interpretare (e posibil sa mi se pare, m-am atasat emotional destul de mult de serialul asta) incat le simt durerea, bucuria, nepasarea sau invidia.
E o drama, insa nu toate momentele sunt dramatice. Exista o doza insemnata de umor, cel mai misto umor dintre toate care exista: umorul britanic.
Il recomand din suflet celor care sunt curiosi sa afle detalii despre cum era in Marea Britanie de dinainte de primul razboi mondial sau celor care vor sa afle ce inseamna reputatia pentru un englez si cate sacrificii se faceau (sau se fac, ca nobilimea n-a disparut de la englezi) pentru a o pastra intacta.
Tweet
Mie mi l-a recomandat o colega si m-am apucat sa ma uit la el intr-o seara, in timpul saptamanii. Drept pentru care a doua zi eram la munca nedormita si cu ochii rosii, de ma intreba toata lumea ce am patit
Recunosc, am ajuns la sezonul 3 si am renuntat, nu m-a mai prins povestea atat de tare, dar sezonul 1 e minunat. Si recunosc ca cel mai tare m-a fermecat matusa Violet, cu reactiile ei de mare doamna si cu atitudinea de a tine mereu capul sus, chiar si atunci cand parea ca nu poate. Pe acelasi model de Anglia si schimbari iti recomand calduros <>.
Oana, sa stii ca nu se vede bine recomandarea
Este serialul meu preferat. Primele două episoade din sezonul 4 mi s-au părut însă ușor plictisitoare.Apoi m-a prins din nou. Cel mai mult mă fascinează lucrurile care se petrec în lumea servitorilor. Deopotrivă atașamentul unora și intrigile pe care le țes alții.
Sonia, sunt fascinata de Violet. Cred ca acum ma uit la serial doar pentru moemntele in care apare ea. Mai am putin si incep sa notez fiecare replica spusa vreodata de ea :))
Ador serialul asta, Maggie Smith e absolut fabuloasa in rolul batranei lady Violet!Si ceilalti actori, atmosfera, decorurile…Imi pare rau ca nu sunt mai multe episoase pe sezon, dar inteleg ca este costisitor si greu de realizat. Uite un loc cu citate din serial :https://www.facebook.com/DowntonAbbeySeason3CalligraphicQuotes