Habar n-am cum se traieste sanatos
Eu n-am o viata sanatoasa. Ba dimpotriva: dorm tarziu, ma trezesc devreme, mananc ce apuc, cum apuc, pe unde apuc, de sport nici nu poate fi vorba, in ultimul an mi-am dezvoltat doar musculatura degetelor, ca scrisul e singura constanta in viata mea mult prea sedentara.
Pentru un fost sportiv, viata asta nu e chiar de dorit. Spre exemplu, azi mi-am promis ca o sa mananc micul dejun cand ma trezesc, iar pranzul o sa-l iau la ora doua fix. De mic dejun n-a putut fi vorba, ora doua se muta spre ora 4-5. In schimb, am baut doua cafele si am fumat jumatate de pachet de tigari.
Bineinteles, obiceiurile sanatoase nu tin doar de trup, ci si de suflet, asa ca am incercat sa compensez prin a avea grija de mintea mea. O alta constanta in viata mea, de ceva vreme e teatrul si filmul. Filmul era prezent de mult, dar pentru teatru niciodata nu gaseam timp sau eram prea comoda pentru a ma deplasa din casa.
Lucrurile s-au schimbat acum si ma pregatesc sa iau cu asalt Teatrul National Timisoara si alte sali de spectacole, pentru ca am aflat ca vom avea o toamna plina din punctul asta de vedere. Vreau si la Filarmonica (ai auzit, Richie?) si la Opera. Si nu voi face asta de capul meu, ci intentionez sa iau cu mine cat mai multe doamne si domnisoare care vor sa-si hraneasca sufletul sanatos.
Niste oameni au crezut ca eu ma pot mobiliza sa traiesc mai sanatos decat am facut-o pana acum, iar luni voi dezvalui alaturi de cine incerc sa atrag cat mai multa lume in demersul meu pentru propavaduirea de obiceiuri sanatoase, pentru ca eu nu pot singura, motivatia mi-o iau intotdeauna de la cei de langa mine.
Pana atunci mi-as dori foarte tare sa aflu care sunt momentele in care simtiti ca va faceti voua un bine? Poate sa fie orice: mers la un film, catarat pe munte, stat de vorba cu un cersetor, privit porumbeii, orice.
TweetRelated Posts
-
Draga doamna diriginta
7 Comments | Feb 16, 2012
-
Fetelor, cum mai detectam barbatii?
5 Comments | Aug 20, 2008
-
Scena ca loc de terapie
No Comments | Jun 13, 2013
-
Vara deznadejdilor noastre
8 Comments | Jul 9, 2012
Las că aşa fac şi eu. Eu nici măcar nu ştiu ce înseamnă mic dejun şi la ce oră se ia. Cafeaua şi ţigară, pe urmă prânzul
Pai nu-i prea bine. Deloc. Ceva-ceva sanatos tot tre sa faci in viata ta. Zi-mi macar un lucru, poate ma motivez.
So :
Mă trezesc dimineaţă pe la ora 9-10, îmi beau cafeaua, fumez două trei ţigări, apoi pe la 12-1 mănânc. În timpul zilei activităţi diverse. Seara pe la 7-10 mănânc iar :)), iar apoi tur de oraş sprint. atât
Aaaaa, deci exista obiceiuri sanatoase!
eu mananc dimineata de regula si cand nu o fac, nu ma simt in apele mele toata ziua, din ciclul cum iti poate influenta hrana dispozitia…cat despre hrana spirituala toti avem nevoie. Articolul asta imi aduce si mie aminte ca mai trebuie sa vad si altceva pe langa laptop…:))
Bravo ca mananci dimineata. Cat despre laptop, mai lasa-l, eu am redescoperit niste chestii tare misto dupa ce l-am inchis :))
Eu sincer ma simt extrem de bine cand socializez cu prietenii si ne intindem n ore la discutii. Si daca pic dup-aia de oboseala, tot is fericita :).
Dap:D
e cel mai palcut cand momentele linistitoare le imparti cu cei dragi, ori prieteni, ori familie.uneori seara vreau sa stau pe balcon, fara lumina si muzica si sa savurez o tigara…..asta e un moment placut
Eu inca citesc Mai rar, dar it’s happening 😀 Si mananc fructe in fiecare zi 😛
Sa rectific: citesc si carti, nu numai ziare, reviste, bloguri etc. 😛
Oana, asta da obicei sanatos. Eu sunt la Oradea de mai bine de 2 saptamani si mi-e foarte dor de prietenii mei din Timisoara. Abia astept sa-i revad cand ma intorc
Continui eu: nu bei alcool, nu fumezi, cafea bei doar daca mori de somn si are un kil de lapte la un centilitru de cafea. Dormi cel putin 8 ore pe noapte, te uiti la filme, citesti, iesi la plimbari “intru bucurarea sufletului”. Nu cunosc un alt om cu mai multe obiceiuri sanatoase decat tine, io as zice ca nu suntem surori :))
Sa petreci timp cu tine e unul dintre cele mai sanatoase obiceiuri pe care le putem avea. In seara asta o sa incerc si eu balconul, tigara si linistea noptii
In perioada apr 2006 – aug 2009 eram un as intr-ale traitului sanatos; mancam un anumit nr de calorii, evitam prajelile, fara carne rosie, etc. Ba faceam si sport regulat. A urmat o perioada naspa dpdv personal, apoi o accidentare la genunchi si acum sunt departe de acele obiceiuri
Insa, sunt pe drumul bun de intoarcere la ele.
Zahar nu folosesc din 1999, cu dulciurile nu ma inteleg prea des , in schimb imi plac fructele de mor.
Astept sa imi fac curaj sa ma reapuc de sport.
Ai mult mai multe obiceiuri sanatoase decat mine. Eu folosesc zahar, darde ala brun. Mi se pare mie ca e un pacat mai mic.
De sport ma reapuc si eu. Te anunt cand, sa incepem impreuna? 😀
hihi, m-ai prins :))))) Daca as face un pic mai mult sport, ar fi perfect 😛
Nu prea am cu ce obiceiuri sanatoase sa ma lad. Ca stii doar cum nu mananc sanatos, nu dorm suficient, fumez prea mult si consum cafea in loc de apa. Dar macar de cand alerg ma simt mai bine. Si am observat ca fumez mai putin, dorm mai linistita si am, asa, un sentiment ca fac bine ce fac.
Alt obicei sanatos, invatat inca din gradinita, e spalatul pe dinti in fiecare dimineata si seara. dar asta da deja in obsesie, ca-i mai mult decat un obicei.
Mda, eu seara cam scap din vedere treaba cu spalatul pe dinti. Notez si asta in agenda 😀
o sa sune ridicol, dar eu simt ca fac ceva pentru mine si ma bucura atunci cand dupa ce termin lucru(adica dupa 3 dimineata si nu mai e nimeni treaz in casa) imi pun castile in urechi si incep sa dansez prin camera. Atat de bine e(bonus ca nu ma vede nimeni cum dansez), nu stiu cat de sanatos e ca dupa ma pun sa dorm, dar sigur imi dezmortesc toate cele
Daca tu te simti bine facand asta, e cel mai sanatos lucru cu putiinta
Am auzit draga. ai vino si pe-acasa si facem sa fie bine. In cazul Filarmonicii stii ca nu merg fara tine. Sau fara sa te-anunt.
Biiine, atunci ramane stabilit 😀
sau o banca din parc, numai ca acum a venit frigul, perfect pentru a ne petrece timpul ori in pat, cu o carte sau la un film,ori prin diverse institutii si cafenele 😀
Si eu stau toata ziua la munca cu ochii in calculator tintuita pe un scaun. Fumez si mananc haotic. Acasa la fel, stau tot pe net cu ochii-n ecranul laptopului. Asa ca, de mai bine de juma de an mi-am facut abonament la sala si de 2-3 ori pe saptamana merg acolo si stau cate o ora si ceva alergand, mergand pe bicicleta, aerobic, abdomene. Macar atat daca altceva nu fac si nici un stil de viata prea sanatos n-am sa am prea curand.
Eu aleg aia cu “orice”.
Io dorm aiurea de tot, dar cand halesc au matin e fascinant: mere verzi felii imbratisate cu branzeturi si paine prajita. Uaaaaaaaaaaaa! Si pe la pranz niste hamburgeri care zice lumea ca-s de berea pe care-o beau seara……
Bine te-am descoperit, nebuloaso, imi place enorm blogul tau. Ne-auzim prin zona.
PS Cum ma las de fumat in pula mea???
Eu vreau sa incep sa-mi folosesc bicicleta din ce in ce mai des. Acum fac demersuri sa pot veni cu ea la munca. Important este sa vad unde o pot “parca” ca sa o gasesc acolo si la finalul programului.