Un doctor din Iad

Dintii mei n-au fost intotdeauna drepti si frumosi. Cand eram mica, mergeam la dentist de cateva ori pe an, asta pana pe la 16-17 ani. Mai apoi am inceput sa merg asa, profilactic, maxim o data pe an. Pentru multa vreme, dentistul meu a fost la Medias, ca acolo mergeam in vizita la nasa-mea, care era sefa la tehnica dentara in Policlinica. Teoretic, am crescut printre dentisti si tehnicieni dentari, stiam tot ce se poate sti (la nivel amatoricesc, desigur) despre dinti, scos de nervi, indreptat ocluzii dentare, acrilate, poduri si proteze. Dentistul meu era cel mai misto dentist pe care il puteai intalni, cu o mana atat de fina incat mergeam la el de drag, nu cu forta.

Avandu-l pe el ca medic, practic, de o viata intreaga, in mintea mea era ca toti dentistii sunt la fel. In 2001, in Agnita fiind (oras la 60 de km de Sibiu) – am locuit un an acolo impreuna cu cel ce avea sa-mi devina sot – m-a apucat o draguta de durere de masea, din senin. M-am luat frumusel si hai la dentist, adica nu stau ca retardata sa mor de durere. Ajung eu la cabinet si dau de un tip tanar, dragut, care ma pofteste inauntru, pe scaunul care niciodata nu imi daduse fiori. Se uita el ce se uita, si declara: “Trebe scoasa”.

Wtf, ma gandeam, chiar asa sa se fi stricat de rau in cele cateva luni in care nu calcasem pe la dentist? No, daca doctorul zice, el stie mai bine. “Nu pot sa o scot acum, am niste programari, dar vino maine si rezolvam.” Un analgezic puternic (durerea oricum se diminuase cosiderabil spre deloc) si gata eram, ma pregateam pentru a doua zi.

Mi se parea mie ciudat ca nu m-a trimis la vreo radiografie (nici nu stiu daca exista vreun loc in orasul ala in care sa-mi fac asa ceva), dar mi-am zis ca stie el cum sta treaba. A doua zi ma duc, ma asez pe scaun, imi primesc injectia in gingie si, cat stau sa-si faca efectul, ii spun omului ca radacinile dintilor mei sunt putin ciudate si ca ii recomand sa sparga maseaua inainte s-o scoata. Se uita la mine ciudat, ma intreaba daca doresc sa-i iau locul, ma rusinez si zic ca nu si ma pregatesc sufleteste pentru extractie.

Si incepe omul sa traga, sa impinga, sa se opinteasca…nimic. Maseaua mea era de neclintit. Mai incearca o data, asistenta il sterge de sudoare…nimic. Io deja incepeam sa simt mai multe decat mi-as fi dorit. Cand a inceput ofensiva a treia oara, simteam cum tot creierul meu vrea sa plece, impreuna cu acea nenorocita de masea. Durerea era aproape insuportabila si simteam cum imi amortesc mainile, picioarele, iar de respirat nu se mai punea problema. Nu intelegeam de ce dracu dureaza atat si de ce dracu’ ma doare in halul asta. Doctorul ma vede si striga la asistenta sa ma tina de cap, cu o batista umeda, ca paream ca sunt pe punctul de a lesina.

In sfarsit, dupa niste minute sau ore, ca cine stie cat am stat acolo, scoate maseaua. Cu tot cu o bucata din gingia mea, pentru ca, asa cum am spus, radacinile maselei mele erau incrucisate. Si nu bag mana in foc, dar nici nu cred ca era atat de cariata maseaua mea incat sa fie nevoie de extractie.

Bineinteles, locul s-a vindecat extrem de greu, iar eu am ramas cu o teama nebuna de dentisti. Cand ajung la un cabinet, fac atac de panica si greu ma poate convinge cineva sa ma relaxez si sa nu tremur, ca nimeni nu poate lucra cu freza in mana in gura unui pacient care tremura din toate incheieturile. Dupa acel incident m-am mai lasat pe mana unui singur dentist, dar asta e o poveste care merita un spatiu separat.

Da, stau de 5 ani in Timisoara si eu tot la Sibiu ma duc la dentist, imi e greu sa mai gasesc un doctor care sa imi inspire incredere. Apai dupa toata intamplarea cu maseaua, ma gandesc ca si altii ar fi patit la fel.

Acest articol participa la concursul organizat de Doipedoi si sponsorizat de Smile Factory. Daca o sa castig vizita la dentist, v-o fac cadou, ca nush ce-ar trebui sa faca oamenii aia sa ma duc la ei la o sedinta 😀

Tweet