Ce a fost Garana Jazz

N-o sa spun ca Garana Jazz a fost despre oameni, ca iar rade Hoinaru de mine. Stiu ca uneori sunt exagerat de sensibila la ceea ce fac cei din jur, dar nu ma pot abtine. Am foarte multe momente in viata in care imi dau lacrimile de fericire, iar la Garana, anul acesta, am trait de cateva ori asemenea momente.

In prima seara, cand John Scofield a fost pe scena si eu am realizat ca ma aflu la doar cativa metri de el.

A doua zi, cand mi-am dat seama ca ma trezisem zambind, fara un motiv aparent.

Tot a doua zi, cand am inchinat un pahar de vin cu oamenii cu care am plecat spre Garana.

In a treia zi, cand am cucerit pietrele de pe Semenic.

In a treia seara, cand am auzit chitara lui Kevin Eubanks.

Apoi, imediat dupa chitara lui Eubanks, cand am auzit acordeonul lui Emy Dragoi.

Dupa concerte, cand am ras tot rasul din lume, la un pahar de vorba inainte de culcare.

In a patra seara, in timpul concertului lui Bugge Wesseltoft.

Fericirea pura vine atunci cand te astepti mai putin, iar Garana e locul perfect in care poti experimenta oricand fericirea pura: fie ca o gasesti in ritmurile muzicii, in mancarea doamnei de la pensiune sau in povestile cu oamenii cu care iti dai un somnoros “buna dimineata”.

Chipurile festivalului au fost acolo dintotdeauna, pe bancile improvizate din busteni de lemn. Domni trecuti de prima tinerete, infasurati in paturi, asteptand nerabdatori surprizele si minunile de pe scena. Doamne care isi leganau copiii pe ritmuri de jazz, tineri care abia acum descopera lumea, artisti si realizatori de programe din toata tara, uniti de un singur gand: “am venit sa ascultam muzica buna.”

Iar artistii de pe scena…cata bucurie! Cata lumina in ochii lor, cata magie ne-au oferit! Cate zambete, cate momente in care am sarit la dans, fara sa ne pese de nimeni si nimic!

Ca sa intelegeti articolul asta trebuie sa mergeti, macar o data in viata, la Garana Jazz Fest. Abia atunci o sa stiti ceva mai mult despre oameni, pasiuni, bucurie si viata atat de simplu de fericita.

Tweet