Filmul (lor) si povestea (mea)

Nu va fi o rencezie, dar vor fi niste randuri favorabile filmului “Pozitia copilului”, cel care a primit Ursul de Aur anul acesta, la Festivalul International de Film de la Berlin. Sa nu-i aud pe carcotasi: mi-am platit biletul la film, asa cum am zis ca fac atunci cand filmul va ajunge la Timisoara. (de fapt, mi l-a platit Cristina, ca eu am plecat de acasa fara portofel; dar o sa-i returnez banii, fiti fara grija)

“Pozitia copilului” e pumnul in stomac pe care il simti atunci cand ti-e lumea mai draga. Dincolo de povestea din scenariu, ceea ce fascineaza e jocul actorilor, atat de bun ca te capteaza de la inceput la sfarsit. Partea cea mai interesanta e ca nu poti sa pui degetul pe unul dintre personaje si sa spui “asta e bun” sau “asta e rau”. Ii urasti si ii iubesti pe toti la fel, poti sa intelegi motivatia fiecaruia dintre ei.

Acum 15 ani am avut un accident de masina. De fapt, un accident de pieton. Treceam strada pe la o trecere de pietoni (era un bulevard, de fapt, unul dintre cele mai mari din Sibiu). Masina care venea din partea mea dreapta, pe banda a doua, a oprit, la fel ca si cele care veneau din partea mea stanga, pe prima si a doua banda. Pe prima banda din partea mea dreapta venea o Dacie cu vreo 50-60 de km/ora, care m-a izbit in plin, chiar cand mai aveam doi pasi si ajungeam pe trotuar. Nu ma vazuse nicio secunda, a pus frana cand m-a simtit pe capota.

M-am lovit destul de rau atunci. Un domn care iesea de la birou, cand a vazut soferul care ma lovise (un batran la vreo 70 de ani, care abia mergea) a spus ca nu-l lasa pe el sa ma duca la spital, m-a urcat in masina lui si am plecat la urgenta. Din fericire, aveam doar un hematom la cap si niste vanatai destul de serioase, dar nimic grav, nimic rupt.

Partea proasta a fost ca eu nu gandeam prea limpede in momentul ala. Dupa ce doctorii de la urgenta m-au lasat sa plec, m-a preluat politia si m-a dus la sectie, sa dau declaratii. Atunci, in acel moment, fara sa ia in calcul faptul ca sunt sub stare de soc. N-am apucat sa imi sun parintii, nu ma gandeam decat ca vreau sa merg acasa, sa le spun eu despre accident, sa ma vada ca sunt bine. Ceea ce am si facut, dar numai dupa ce am dat declaratia ca nu vreau sa depun plangere (eram atat de fericita ca am scapat cu viata ca nu mai voiam nimic).

Tata a zis ca-l omoara pe ala ce m-o lovit. Degeaba ii explicam eu ca e un batranel lovit de soarta, aflasem ca e bolnav, ca are lombo-sciatica, de astea, nu voia sa auda. A mers la varu-meu care e avocat, s-a dus cu el la politie si a inceput un scandal monstru, in care varu-meu (care e ceva bastan prin Sibiu) ameninta ca-i da afara pe toti aia care mi-au luat mie declaratia ca nu vreau sa fac plangere. M-au dus din nou la politie si am dat o alta declaratie, cum ca nu vreau sa-l las pe mos sa scape nepedepsit. Varu-meu nu s-a lasat pana and politia nu i-a luat aluia carnetul pe viata (ceea ce trebuia sa se intample demult, avand in vedere ca s-a constatat ca mosul nu mai avea reflexe).

Ideea e ca parintii se transforma atunci cand copilul le e in pericol. Chiar daca relatia dintre ei n-a fost cea mai frumoasa, chiar daca amintirile din trecut nu sunt cele mai bune, chiar daca. “Parintii se realizeaza prin copii”, spune Cornelia (Luminita Gheorghiu) la un moment dat. Si spune asta din pozitia femeii de succes, realizata profesional, dar neimplinita personal. E crunt de chinuitor sa vezi lupta unei mame care se zbate intre ceea ce stie ea ca e bine pe lume si iubirea neconditionata pentru copilul care a facut un lucru de neiertat.

Ultimele 10 minute ale filmului sunt nerespirabile. Sunt pline de o emotie care ajunge pana in cel mai indepartat colt de suflet si te fac sa intelegi, cu adevarat, drama din film, fie ca ai sau nu ai copii. Luminita Gheorghiu e fantastica, iar Adrian Titieni e magistral in micul rol atat de important pentru imaginea completa a vietilor traumatizate de o clipa de vitejie.

Mergeti sa vedeti filmul. La Timisoara ruleaza la Cinema City, in fiecare zi, pana vineri (15 martie), de la ora 19. Biletul e 18 lei.

*credit foto: Cos Aelenei

Tweet