“Tot ceea ce primesc trebuie sa dau inapoi” – Teo Milea

L-am auzit prima oara pe Teo Milea cantand la pian intr-un bar, in Timisoara. Era un lounge, ca sa fiu foarte exacta, unul care acum nu mai exista. Cand a inceput sa cante, m-am oprit din respirat fara sa-mi dau seama; la fel se intamplase si cu ceilalti oameni care venisera acolo sa aniverseze ceva, nu sa asculte un pianist a carui unic scop parea cel de a destinde atmosfera. Si totusi, oamenii il ascultau. Nu era o un om la un pian, era un pianist care interpreta o partitura. Aveam sa aflu ca isi interpreteaza propria muzica si eram uimita. Parea atat de tanar. Era. Este.

La nici 32 de ani, Teo Milea si-a lansat (de ceva timp, deja) primul album si se pregateste sa-l scoata pe al doilea. Pana atunci, insa, pregateste un recital “Pe clape albe…si negre”, la Filarmonica Banatul din Timisoara, pe data de 5 martie. Despre primul album, despre urmatorul, despre suflet, muzica si cum se imbina ele in mainile lui Teo, in interviul de mai jos.

Esti gata sa scoti al doilea album si te pregatesti de un recital acasa, in care vei interpreta partiturile primului album. Cum te simti?

“Coplesit. N-am crezut niciodata ca o sa scot al doilea album, ma intreb intruna daca e vis sau e pe bune. E incredibil ce mi se intampla, toate aceste lucruri bune care vin si nu se mai termina.”

Nu ti se pare ca dincolo de granita oamenii au avut mai multa viziune decat ai tai? Ai cantat in multe tari pana acum si prea putin acasa.

“Concertele de dincolo de granita iti dau o garantie, iti ofera recunoastere. Am fost invitat sa cant la Dortmund Ballet Gala printr-o intamplare. Am dat albumul unei pretene, regizoare la teatrul din Arad, ea a dat discul mai departe primei balerine ale Operei din Dortmund si ea a spus ca ma vrea in gala. Directorul Operei a avut doua intrebari dupa ce a ascultat albumul: traieste?; il putem aduce?” Organizatorul galei mi-a spus, cu o ora inainte de concert ca sunt singurul pianist care a urcat pe acea scena in cele 18 editii de pana acum. Simteam atata presiune incat am crezut ca explodez.

Ce faci cand simti ca emotiile te coplesesc? Ce-ai facut la Dortmund inainte sa intri pe scena?

“Din fericire, sunt emotii constructive, emotii care cladesc. Cand ma pun la pian, intru cu totul in poveste, sunt acolo. La nivelul asta ai o singura sansa, alta nu mai primesti. Nu e ca in dragoste. Daca ratezi, greu mai reconvingi. Si mai e ceva: daca totul e bine, vestea incepe sa circule la o viteza medie, dar daca merge prost, totul se afla de 5 ori mai repede.”

Care e cea mai frumoasa amintire de la gala?

“Prim balerinii din toata lumea care mi-au spus ca vor sa danseze pe muzica mea.”

Esti un om cu mii de culori in tine. De ce ti-ai numit albumul “Pe clape albe…si negre”?

“Albumul era gata de o luna cand mi-am dat seama ca n-are titlu. Tot timpul mi-am dorit ca muzica mea, albumele mele, sa aiba titluri altfel. Voiam ceva simplu, ca mine, inteles de toti ceilalti. Si la concerte simt asta: toti cei care intra in sala sunt prietenii mei, sunt doar un om normal care iubeste ceea ce face si vrea sa transmita asta.

Muzica mea e directionata catre suflet. Nu scriu academic, nu vreau sa fie oameni care deci ca le-a placut muzica mea dupa ce citesc timp de o luna carti de muzica. Recitalurile mele nu sunt clasice; sunt, mai degraba, o intalnire in sufragerie, cu prietenii.“

Cum alegi partiturile care intra pe un album? Stiu ca ai un reper dat de tatal tau, care spune ca un refren bun e acela care iti ramane in minte, dar cum alegi refrenele din sutele de muzici pe care le scrii?

“Muzica mea e fara versuri, ai nevoie de ceva ce poti repera si recunoaste in timp, elementul “catchy”. Primul tester e Raluca (Raluca Milea, sotia lui Teo – nota mea). Stiu ca alege bine pentru ca ea reprezinta marea masa, e omul simplu, fara scoala de muzica.”

Chiar compui cand auzi apa de la robinet curgand?

“Da! E un fenomen. Eu nu aud apa, aud un inceput de tema si ma duc la pian. Apoi totul curge pe clape.”

Stiu ca pentru recitalul din 5 martie pregatesti un duo cu Andreea Olariu. Povesteste-mi cum s-a nascut DUO. (in acest moment, Teo cauta ceva prin geanta lui mare de compozitor si scoate…partitura de la DUO; am simtit ca tin in mana ceva pretios, ceva ce va deveni legenda)

“Am invatat in trei ore un program de scris partituri si am asezat DUO in pagina timp de patru zile. De scris am scris-o anul trecut si simt ca e biletul meu de intrare in filarmonica. E primul material pentru doua piane pe care l-am scris, iar in toamna lui 2015 o sa scot un album intreg cu partituri de acest fel; o ora de muzica in duet.” (si mi-a soptit ca e informatie in premiera si exclusivitate, insa mie mi-a tremurat mana pe pix la auzul vestii ca vom avea nu cateva minute ci o ora intreaga de minune muzicala)

Imi plac planurile tale. Ce planuri mai ai?

“Discul din 2020 va fi concert pentru pian si orchestra. Asta in varianta in care nu-l scot mai devreme.”

Sunt multi artisti care spun ca nu exista sustinere culturala in Romania, ca muncesc si nu se vad rezultatele, ca nu reusesc sa razbata. Tu cum reusesti sa te remarci? Cum ai crescut?

“Lucrez in fiecare zi. Cariera e un sport de performanta. Un inotator, daca nu-si face exercitiile si daca nu se antreneaza, nu castiga medalii. Ziua mea se imparte in doua: studiu si compozitie.”

Si familia? Timpul petrecut cu sotia ta unde ramane?

“Noi doi lucram impreuna si avem viata pe care ne-am dorit-o amandoi. Familia noastra nu e genul care sa-si doreasca sa plece in concediu. Raluca ma sprijina si intelege ca un concediu reusit e acela in care am recitaluri timp de doua saptamani in fiecare zi. Sunt dependent de scena; ma simt lipsit de vlaga dupa fiecare concert, dar l-as lua de la capat in orice moment.”

Nu ti-e teama de un concert la Filarmonica? Sala aia are 900 de locuri, nu te gandesti ca ai putea sa canti pentru foarte putini oameni?

“Fac acelasi concert si pentru 50 de oameni si pentru 900. Da, e o chestie nebuna asta cu Filarmonica, insa merg pe increderea oamenilor. Acest album e scris in Timisoara, pentru timisoreni. Eu as merge sa vad ceva scris aici, special pentru acest oras. Ma gandesc ca asa cum eu sunt interesat de ceea ce simt oamenii de aici, si reciproca e valabila. Da, e darul meu pentru timisoreni si sper sa inteleaga asta cat mai multi oameni.”

Esti foarte activ in mediile sociale, sunt abonata la newsletter-ele trimise de Piano Events si Teo Milea, deci primesc informatii despre tine destul de des. Simti vreo schimbare de cand ai inceput sa fii asa activ?

“Schimbarea e majora si o sa-ti dau cateva exemple. In iulie 2012 am sustinut un recital la Galeria Calpe pentru 60 de oameni. In decembire, la Arad, am avut 400 de platitori de bilet. In Bucuresti, la Godot, au ramas oameni pe afara. Insa piatra mea de temelie ramane Timisoara. Pentru prima oara in istoria Filarmonicii Banatul, pretul biletului e unitar, nu impartit pe categorii. 15 lei.”

Sa ne jucam cu niste intrebari rapide. N-ai voie sa te gandesti mai mult de 2 secunde. Filmul preferat?

Shawshank Redemption.

Artistul preferat?

Murray Perahia.

Cartea care NU ti-a placut?

Padurea spanzuratilor.

Artistul alaturi de care ai vrea sa canti?

John Mayer.

Cand erai mic voiai sa te faci…

…sculptor.

Am incheiat povestile cu un zambet pe buze, am vrut sa-l cunosc mai bine prin intrebarile rapide. Teo Milea e un om ca toti ceilalti: se uita la filme, isi plateste facturile, asculta muzica, are visuri si idealuri, nu-i plac cartile care altora le plac sau invers. Cu diferenta ca el poate aduce magie in vietile noastre atingand cu sufletul un pian.

Mergeti pe 5 martie la Filarmonica Banatul sa-l lasati pe Teo sa va atinga si voua inimile cu sunete calde. Eu voi fi acolo, la ora 19, asteptand cu nerabdare sa simt cum creste magia din clape albe…si negre.

Credit foto 1: Alex Hreniuc | Bega Bulevard Festival

Credit foto 2: Mihai Toth | Bega Bulevard Festival

Credit foto 3: Marius Donici | ICR Bucuresti

Tweet