Aseara am facut o plimbare prin oras. Cu Oaanaa, ca tot asa ne-a acuzat un frustrat ca avem nevoie de bloguri ca sa putem socializa. Mue, coae, esti prost.

Ca sa ne punem la punct cu ultimele noutati, am stat vreo doua ore de vorba, in Funky, care se pare ca a devenit barul preferat al bloggerilor, ca mai erau cativa “neadaptati” ca si noi. Salitos, of course, asezonat cu o portie buna de ras, numai bine pentru a intra “in za mud” pentru Fratelli.

Ba, imi place crashma asta. Unu, pentru muzica. Acu’, e drept ca aseara muzica a fost muuult mai misto decat in alte dati, poate pentru ca era invitat nush ce DJ de prin Franta, care ne-a facut sa ne tocim tocurile de la atata dans. Si, daca se intreaba cineva, am baut Cola, deci nu se poate spune ca eram in starea aia in care dansez pe orice muzica.
Doi, pentru pitzipoance. Pe bune, astea is cea mai tare sursa de distractie. Erau doua ametite langa noi care miroseau a plastic rau de tot (vorba lui Bad Pitzi). Imbracate Dumnezeu stie de unde (io banuiesc ca de la Aurora, piata aia in care gasesti seconduri de firma), se frecau una de alta de parca viata lor ar fi depind de asta. La un moment dat venise unul langa ele, care era suficient de beat incat sa nu-i pese cu cine dracu’ danseaza (sau cu cine si-o pune mai tarziu), si atunci sa vezi competitie: una dintre ele era toata lipita de ala, iar cealalta isi aranja intr-una decolteul, pana cand a reusit sa ne ofere o imagine scabroasa cu sutienul ei care nu mai putea fi ascuns cu nici un chip. La un moment dat, pitzipoancele au disparut. Cu tot cu tzatzele lor, desi a fost un moment in care ma speriasem ca o sa ramana pe acolo, tzatzele, i mean.
Trei, pentru pitzipongi. Pitzipongii sunt acel hibrid intre metrosexuali si cocalari, aia care nu se pot hotari daca vor sa futeze sau doar sa se dea mari. Pana la urma se hotarasc: se imbata. Ceea ce e nasol pentru ei, ca se stie ca treaba asta cu futatul nu merge cand esti beat si nici nu te poti da mare daca te impiedici pe drum drept. Da’ is haiosi, pe bune.
Patru, pentru italieni. Ca-s multi si disperati. Au o foame in priviri mai rau ca tigrii bengalezi atunci cand nu mananca o saptamana. Si au niste metode de agatat de te ia cu lesin. De ras. Unul dintre ei a varsat paharul de bautura direct pe geanta mea, iar dupa ce si-a cerut scuze (”scusa, iarta, pregoooo”) mi-a spus ca vrea sa remedieze dezastrul provocat de el oferindu-ne ceva de baut. Am ras si i-am intors spatele, ca nu puteam sa-l injur. Tot de ras.
Cinci, pentru baia de la femei. O aglomerare de glossuri, parfumuri, “fata, ce pantofi faini ai” (vaco, is cizme, ce dracu’), suspine dupa unul care n-are ochi pentru ea, printesa. Plus ca ai ocazia sa vezi picturi abstracte, direct pe piele. Stiti cum arata un kil de fond de ten pe fata plus cinci culori “pastelate” de fard pe ochi, la lumina neonului? Iuuuu, Picasso si-ar da seama ca a pictat degeaba daca le-ar vedea pe fetele astea.
Sase, pentru oamenii care vin chiar numai sa danseze si sa se simta bine. Mai sunt si de aia, oricat de greu ar fi de crezut. Oameni care nu sunt interesati de ce e in jurul lor, isi vad de treaba si apoi pleaca acasa cu sentimentul ca au petrecut o seara faina. Si eu ma numar printre oamenii aia care se simt bine.

Concluzie: ii fain in Fratelli. Fratelli Timisoara, of course. Sa mai mergem :))

Declar ziua de azi ziua lepselor pe care mi le tot arunca oamenii astia care au ajuns sa-mi fie foarte dragi. Leapsa urmatoare e primita de la Real Life, care ma pune sa-mi amintesc de copilarie. Asta nu-i bai, ca, in ultima vreme, mi-am tot scanat memoria, incercand sa imi fac un bilant al anilor mei trecuti. Depresie serioasa, ce vreti…

1. Cat de departe esti de copilarie?

Nu sunt departe. Chiar ieri imi facusem un test in care mi se spunea ca varsta pe care o simt e de 24 de ani. Eh, ce vremuri… Si acu’, serios vorbind (cat de serios poti fii cand vorbesti despre copilarie?), am foarte multe momente cand ma simt un copil speriat, am sentimentul ala ciudat cand simti ca te pierzi de mama prin magazinul plin de lume. Dar, de nenumarate ori am senzatia ca nu sunt altceva decat un copil mare. Cum altfel as putea fi cand mie inca imi place sa ma uit la desene animate, sa ies la plimbare cand ploua si sa sar prin balti, sa ma joc “nu te supara frate” cu prietenii mei la fel de copii ca si mine…

2. Mai ai prieteni din copilarie?

Absolut toti prietenii cu care mi-am petrecut copilaria sunt plecati din tara. Unii in Canada, altii in State, altii prin Austria. Da, pastram legatura, ceea ce nu e lucru putin, avand in vedere ca unii sunt plecati de 10 ani chiar. In schimb, am aproape de mine prieteni din adolescenta, pe care i-am intalnit la inceputul liceului si de care ma leaga multe in viata asta.

3. Care sunt cele mai frumoase momente ale copilariei tale?

Hmmm…e greu de spus. Am avut multe momente frumoase, majoritatea fiind in coltul ala de rai in care am crescut, tabara de la Santa. Zapada care ne izola de restul lumii, frigul de afara si caldura din cabana bunicilor mei, povestile bunicului meu care e un mare maestru cand e vorba de inventat (credeti ca-i lucru usor sa spui povesti in fiecare seara, timp de aproximativ 5 ani?), sunetul lemnelor care ardeau in soba si umbrele care se vedeau pe perete, cana cu laptele de dimineata (dupa care mergeam, pe jos, cam 500 de metri, dar mie mi se parea un drum extrem de lung), afinele mancate “direct de la sursa” (si mainile pe care bunica mea si le punea in cap, cand ma vedea mazgalita cu sucul negru) si “calul” meu personal, ciobanescul Haiduc, care imi purta de grija cand bunicii mei oboseau sa mai alerge dupa mine.

4. Cate vise de copil ti-au fost indeplinite?

Imi doream foarte tare sa ma fac “doctorita de oameni mari”, ca multi alti copii din jurul meu, iar pentru asta trebuia sa merg la liceul Sanitar. Am aflat mai tarziu ca, pentru a deveni doctor, trebuia sa fiu un as la materiile reale (chestie care nu s-a lipit de mine niciodata). Asa ca, la un moment dat, a trebuit sa fac un compromis: m-am dus la liceul Sanitar, la clasa de limbi straine :)). Mai am ceva vise de indeplinit, dar inca nu-i timpul pierdut.

Oaanaa si Denisa, voi ce ne spuneti despre copilaria voastra?

Am primit acum ceva timp o leapsa de la Denisuca: trebuie sa arat ce poza se afla la pozitia 4 in al 4-lea folder din My Pictures. Si poza este urmatoarea:

Persoanele din poza: sora-mea si prietenul ei, in vara lui 2008 (ohooo, vedeti de cand n-ati mai fost pe la mine, mai M & M? ), in minunatul complex studentesc.

Leapsa e leapsa si merge mai departe la Richie

Doar asa, sa nu am senzatia ca mi-am parasit pagina…

Hooverphonic - Mad About You

Zile nebune. Si la munca, si in private.

Sambata seara am ras cu Showtime, iar dupa spectacol am ramas in Bunker sa-mi atac ficatul cu Salitos. Salitos Tequilla. Si tequilla pura, pe langa. Greu, frate, cu licorile astea. Avea tata o vorba, cum ca bautura ar fi buna, dar tre sa te tii de ea, ori eu nu prea am constanta in baut. Asa ca mai bine fac pauza de tot. Macar o vreme.

Duminica a fost blogareala cu numarul (zic unii) ghinionist 13. Io-s ca mayasii, prefer sa-i zic 12+1. Nu de alta, dar pentru mine n-a fost cea mai reusita intalnire, din cateva motive:

- mi-era rau, vezi descrierea serii de sambata;

- Ovi a avut un moment de sinceritate pe care nu l-am apreciat la adevarata valoare;

- nu era Salitos in Irish Pub;

- tanti aia rea din Irish Pub s-a scandalizat cand a vazut dozele de Alcohol Killer pe masa;

- am jucat cuie si mi-am mai demonstrat inca o data ca jocurile de precizie nu sunt punctul meu forte;

In rest, toate bune si frumoase. Bloggerii de Timisoara sunt niste draguti, destepti si frumosi, e imposibil sa nu te simti bine la intalnirile astea. Iar imi pare rau ca n-am socializat cu mai multi, trebuie sa tin minte pe data viitoare ca nu trebuie sa mai am o noapte de chefuiala inainte de o intalnire de genul asta.

Participantii, de pe lista lui Richie, pe care toti o furam de la el, cu nerusinare :

Bloodie, Oaanaa, Cami, Adeline, Radu, Dojo, Ionesta, Nuzzu, Mircea (?) Tudor, Cezar, Tomata (are si poze), Alice, Ovi, Dan, blg.ro , eAdi, Razvan, Mircea Popescu, Lucian, Horia, Petre, Alexandra, Doru, OvidiU, Neuronu, Dora, Ligia, Costel, Catalin, Seiceanul, Hatchet88, Roxi, Ale si Rob cu doua fete.

In alta ordine de idei, ma retrag, o vreme. Sa-mi adun gandurile si sa-mi ling ranile. Glumesc. Ca n-o sa-mi adun gandurile niciodata, probabil :)) Si spun “la revedere” pe piesa asta, care se potriveste la fix:

Pink - Leave me alone
Asculta mai multe audio Muzica »

De azi m-am hotarat asa:

- sa nu mai ajut io pe toata lumea, ia sa-si mai rezolve si altii problemele de unii singuri; ca parca pentru mine se agita cineva…

- sa nu mai fiu io draguta si simpatica, indiferent de gradul de nesimtire care mi se arata; imi vine sa te injur, o sa te injur, frate;

- sa dorm mai mult;

- sa mananc mai sanatos;

- sa fumez mai putin;

- sa-mi reiau relatia cu prietenii care inca asteapta ca eu sa trec de perioada mea proasta;

- sa-mi fac un program de munca de care sa ma tin; gata cu noptile petrecute pe la birou, de actiuni facute pentru munca in timpul meu liber;

Cu alte cuvinte, o sa-mi vad de ograda mea si de mine, in general. Mai duceti-va naibii toti astia care aveti senzatia ca va stau la dispozitie pentru orice cacat.

Cand mergi cu masina, de nebun, fara nimeni cu care sa schimbi o vorba, iti trec prin cap tot felul de stupizenii, cam ca astea care urmeaza:

- cum poate Penelope Cruz sa arate mai sexy decat Scarlet Johansson? (vazusem Vicky Cristina Barcelona cu o seara inainte)

- as vrea sa am tasta aia care baga “nitro” la masina, ca in NeedForSpeed

- la halul in care imi tremura volanul, as putea sa zic ca fac antrenament la sala pentru maini?

- de ce am impresia ca in orasul asta oamenii au iesit toti din casa acum, si trec pe trecerile de pietoni (puse din 4 in 4 metri) doar ca sa-mi faca in ciuda?

- hai, trage, inca un pic, inca un pic si depasim

- ‘tu-ti gura ma-tii cu tiru’ tau, sa nu semnalizezi, ca semnalizatu-i pentru fraieri

- oare cum pot sa ascult de atatea ore acelasi cd cu aceleasi 15 melodii? eh, lasa, mi-e lene sa caut altul

- iar am varsat cafea pe mine; de ce mama naibii nu pot sa fac un drum fara sa vars cafeaua?

- ooo, ce fain: e ceata si numa’ bine ca a inceput si ploaia; e perfect

- unde dracu-s satele alea despre care zice toata lumea ca exista pe soselele patriei? merg de o ora si n-am vazut nici o casa, ma simt ca in “The Mist” al lui Stephen King; cand or sa apara monstrii?

- oare ce-as face daca acum ar aparea Freddy Kruger cu o secure in mana?

- de ce Omv-urile pe care le intalnesc sunt intotdeauna pe partea cealalta a drumului?

- las masina si ples pe jos; dupa 12 ore de condus, nu mai pot apasa pe acceleratie.

- am ajuns acasa; mama ma-sii, iar n-am loc de parcare; o las in drum.

N-am abandonat-o pana la urma, dar pot sa spun ca a fost cel mai greu drum pe care l-am facut pana acum.

Am revenit acasa, dupa un drum de cosmar, povestesc io cand mi-o veni cheful de viata. Pana una alta, se pare ca am program incarcat pe weekendul asta, desi ar trebui sa-mi inchid dracului telefoanele si sa ma ascund de toata lumea. Si sa dooormmmm. Ca-s pe minus rau de tot.

Deeci, ce ar trebui sa fac, incepand cu seara asta:

- am niste draguti de prieteni, care ma cheama in vizita de vreo 2 saptamani; trebe sa merg, ca nu-i frumos sa tot refuz;

- maine seara, la Bunker, vine Neuronu cu trupa (de la ora 21), asa ca presimt o seara de buna dispozitie care se va lasa cu alcoale grele; nu ma mai plang de ficat de cand beau Alcohol Killer;

- duminica, de la ora 16, avem blogmeet; cica tre sa ne imbracam in rosu, da’ io n-am timp de shopping, ca Oaanaa, deci ramane ca Dan sa se tina de promisiune ; felicitarile, masa si dansul, in Irish Pub;

Weekend placut si voua

Am vazut si eu, in sfarsit, filmul asta. Da, e unul dintre cele mai bune filme vazute in ultimul timp si asta nu pentru ca ideea filmului e una nemaivazuta, ci pentru ca te face sa te intrebi tot filmul ce naiba i s-a intamplat omului. Iar cand afli, totul devine clar, transparent si de inteles.

M-a impresionat felul in care Ben/Tim a ales sa-si puna capat zilelor, desi, in continuare, sustin ca sinuciderea e un act de mare lasitate, pe care personajul a contracarat-o, oarecum, cu scopul acelei sinucideri. Si tocmai acest scop ma face sa spun ca filmul e o mare fictiune. Ca nu exista atata iubire pe lumea asta incat sa dai tot din tine in asa fel incat altii sa poata trai. O sa-mi sara unii in cap ca sunt prea cinica si ca nu mai stiu sa vad sentimentele pure ale celor din jurul nostru. Eu sentimente pure si lipsite de egoism am avut numai cand am fost mica, atunci cand ii spuneam bunicului meu ca il iubesc. Si poate nici atunci nu erau extraordinar de pure, pentru ca de obicei imi afirmam iubirea atunci cand se pregatea sa-mi spuna o poveste, insa sentimentele mele erau reale.

Acum? Am ajuns sa facem totul din ambitie si ne oferim iubirea celor care ne ofera ceva in schimb. Nu mai stim sa dam neconditionat, intotdeauna avem un scop (chiar daca nu constient). Pana si Ben/Tim si-a descoperit iubirea pentru oamenii buni abia dupa ce si-a dat seama ca nu poate trai simtind vina aia suprema atarnand deasupra crestetului, ca o ghilotina care asteapta sa cada.

Am plans cand s-a terminat filmul. Si am plans mult timp dupa aceea, dandu-mi seama ca, desi noi toti ne dorim sa iubim pur si simplu, viata tumultoasa ne face sa ne indreptam atentia spre lucruri care nu au nici o legatura cu sufletul. Uitam de noi, uitam de prieteni, uitam de familie, uitam ca, pana mai ieri, o raza de soare dimineata ne facea sa zambim. Azi spunem doar: “iar nu vad nimic, ca-mi intra soarele-n ochi”.

Pentru ca tot e luni, sa incepem cu niste sfaturi despre cum sa faci in asa fel sa se spuna despre tine “baaa, ce nesimtit ii asta…”.

Situatie 1. Seara, te intorci de la munca si n-ai rabdare, vrei sa ajungi odata in fata blocului si sa-ti parchezi masina. In fata ta e o alta masina despre care iti dai seama ca si-ar dori un loc in care sa parcheze. Pe dreapta, se vede un loc. Cel din fata ta merge putin mai in fata, si iti semnalizeaza ca vrea sa parcheze cu spatele in locul liber. Astepta pana trece putin de locul de parcare, apoi baga-te cu botul in locul liber. Dumnezeii si altarii veniti inspre tine nu te impresioneaza deloc, tu ti-ai facut treaba.

Situatie 2. Ai un prieten bun (sau ceva de genul asta) care te-a ajutat de cateva ori si profesional. Datorita lui ai realizat niste chestii importante pentru tine si, mai ales, aducatoare de venituri nesperate. Acum e radul prietenului sa iti ceara ceva profesional. more…