De vreo saptamana incoace (poate si mai bine) se tot vorbeste despre banii lipsa la achitarea notei de plata a unei intalniri intre bloggeri. Io n-o sa-mi mai dau cu presupusul, n-am fost acolo pana la final si nu pot decat sa banuiesc ce s-a intamplat. Cert e ca absolut toti cei care n-au fost de fata au avut ceva de comentat: ba ca toti suntem niste jigodii, ba ca bloggerii timisoreni sunt nesimtiti etc.

Ba, e asa de usor sa stai pe margine si sa razi de aialalti. E asa de usor sa acuzi pe cineva de o chestie reprobabila, pentru, nu-i asa, tu esti fara pata, n-ai gresit in viata ta, esti model deontologic al profesiei pe care o practici si un om integru, un model pentru toti cei din jurul tau. Ai fost primul la coada cand s-a brevetat inteligenta, iar noi, cei multi si prosti nu putem decat sa ne aplecam umili in fata persoanei tale, o, tu*, Dumnezeule.

S-au intamplat cateva chestii la Arsenal Park pe care n-o sa le dezvolt aici, pentru ca nu se merita. Atata doar ca, pentru prima oara, am ajuns acasa avand un gust amar care nu s-a estompat pana acum si nici nu cred ca se va intampla prea curand. Au fost oameni care au gresit unele chestii, care au recunoscut si care si-au cerut scuze si au facut tot posibilul ca acele scuze sa ajunga unde trebuie. Din pacate, nu a fost cazul tuturor celor de acolo, iar asta mi-a provocat niste mari dezamagiri. Si nu, nu-mi permit sa folosesc apelativul “retarzi”, intre prieteni si sunt cu atat mai dezamagita ca s-a putut crede asta, vreodata, chiar si in gluma. Dar no, e bine ca stim sa criticam si sa ne dam cu presupusul.

Dar, am mai spus, noi sa fim sanatosi, ca doar nu tre sa stau in casa cu toti oamenii pe care ii intalnesc in viata asta. Si in ciuda unor mici chestii suparatoare, am avut un weekend bestial, pentru ca oamenii din locul ala au facut absolut totul ca noi sa ne simtim extraordinat. Si au reusit.

* tu = toti comentacii care nu au altceva de facut decat sa caute paiele din ochii celorlalti, doar ca nu le vad din cauza barnelor din proprii ochi.

In mod normal, nu m-as fi repezit sa fac rost de un laptop si sa scriu ceva, odata ajunsa la Arsenal Park. Si ii multumesc Denisei ca mi l-a imprumutat pe-al ei. Dar, cum sa va spun io voua, aici e plin de lume. Iar eu, ca o femeie respectabila care ma aflu, am observat o intreaga echipa de fotbal, tinereii de Universitatea Cluj, care sunt aici in cantonament.

Sa nu va inchipuiti ca baietii se plictisesc. Fetele care au venit sa-si caute implinirea personala sunt tinere, vesele si pline de viata, deci nici ei nu se plictisesc. Si pentru ca noi suntem aici ca observatori, asta facem, observam

Atmosfera e minunata. Spre deosebire de celelalte dati in care am fost aici, acum e o activitate care iti da energie. Ma bucur ca oamenii au inceput sa vina si ca e tot timpul plin (sau, cel putin, asa spune directorul de aici). Deci, inca o data, weekend minunat sa aveti!

E vineri dimineata, dupa o saptamana foarte obositoare (psihic, mai ales) M-am trezit cu un chef de viata pe care tre sa-l tin minte, ca de mult nu m-am mai simtit atat de bine. Am un motiv pentru asta: plec la Arsenal Park (stiu, ma invidiati, nici eu nu ma mai suport cand ma laud cu plecatul acolo, dar e bestial locul, pe cuvant). Dar cred ca si pe fata mea se vede extazul cand povestesc despre Arsenal Park, ca, se pare ca unii oameni s-au lasat convinsi de ceea ce se intampla acolo, doar vizionand pagina lor. Sa va spun.

Ieri, stand io de vorba cu un colaborator de-al meu (care, eveident, n-are nici o legatura cu online-ul), ii impartasesc planurile mele de weekend, eu fiind convisa ca el stie unde e parcul si ceea ce se intampla acolo. Nu, nu stia. I-am trimis un mai, cu link-ul catre pagina lor, plus inca niste linkuri de la Sebi si Ovi. Rezultatul a fost ca, dupa vreo doua ore m-a sunat si mi-a spus ca deja toata compania asteapta urmatorul team-building, ca au hotarat sa il faca la Arsenal Park.Da, si ca s-au distrat foarte tare cu blogul lui Ovi, deci cred ca tre sa-mi dea o bere ca i-am mai adus niste unici :D.

Locul ala da dependenta, va zic. Deci, pana duminica, voi fi in spatele unei porti inchise, intr-un loc de vis.

Weekend placut!

Adica ceva de genul “descopera-te”. Poate ca tu vrei sa urci pe munte si pana acum ai crezut ca iti place doar marea. Poate ca in tine exista un artist nedescoperit, un pictor caruia ii place sa mangaie cu pensula o bucata de panza sau poate ca simti nevoia sa vorbesti despre lucrurile care te apasa.

Oricare ar fi din cele de mai sus, sau orice altceva mai mult, le gasesti la Self Discovery Camp, weekendul urmator (mai exact, 29 aprilie - 2 mai 2010), la cel mai relaxant loc din Romania: Arsenal Park. Echipa organizatoare e formata din traineri si psihologi cu o vasta experienta in dezvoltarea personala, iar daca esti unul dintre adeptii acestui nou tip de introspectie, acesta este locul in care trebuie sa mergi.

Daca vrei sa te inscrii si sa beneficiezi de o reducere de 5%, te rog sa completezi formularul de inscriere de pe pagina Self Discovery Camp si la campul “mesaj” scrie NEBULOASA. Enjoy!

Vineri dimineata era ploaie cand am plecat spre birou si ma gandeam cu groaza oare ce vom face noi tot weekendul, daca ploua in halul ala. Intre timp, ploaia s-a oprit, ne-a revenit zambetul pe buze si am purces spre Arsenal Park: Ovi, Veve, Raul, eu si Alin,bucatarul garnizoanei, recuperat la timp pentru a ne salva weekendul.

Cand am ajuns, Sebi, Denisa, Cetin, Roxana si al ei sot, Alex (va pup, tu!), infigeau cu maiestrie niste sageti intr-o tabla de darts. Pupaturi, alea, ne-am cazat rapid si am fugit la focul de tabara, de la care se simteau deja niste mirosuri imbietoare.Am incercat putina tuica fiarta inainte de masa, insa dupa aceea, impreuna cu Veve, am acaparat carafa de visinata de la tuszi din Covasna si ne-am pus pe baut. Si de aici s-au intamplat niste chestii pe care nu le pot intocmai povesti; atat pot sa spun: am dat de doua ori ture cu buggy-urile prin noroi, prin padure, ne-am impotmolit, am stat o jumatate de ora sa scoatem masinutza din noroaie (si din rapa, evident). Dupa ce ne-am facut de cap, ne-am tras la caldura, in restaurant si am continuat sa bem. Mult. Evident, avem o scuza: a trebuit sa facem ceva in asteptarea lui Piticu si a Innocentei, care au ajuns undeva in jurul orei 2. Noi fiind cu alcoolul sub nas aproximativ de la ora 7 seara, n-am rezistat pana au venit ei, dar au fost buni de pretext

Ziua doi, pentru mine, a fost foarte relaxanta. In general, am dormit si am mancat, cu usoare pauze de tras cu arcul si plimbat cu buggy-ul pe la fostele depozite de armament, pentru ca a fost o zi cu soare mult si a fost o placere sa te plimbi prin padure. Seara, din nou, foc de tabara si gratare, povesti si relaxare.

A fost minunat, din nou. Tura asta am ras cum n-am mai ras de mult, pentru ca Veve a fost in forma, a scos una din el vineri seara de m-am prabusit de ras. Si nu v-o pot reda, pentru ca ar fi trebuit ascultata in context. Atat stiu: pentru mine, micii nu vor mai fi la fel :)) De ce a fost altfel? Pentru ca, pana acum, abusesem parte doar de vreme frumoasa si acum am descoperit Arsenal Park pe frig sau ploaie. Tot nu te poti plictisi. Parol.

PS: stiu ca sunt unii care se ingrijoreaza din cauza intrebarii: cum am ajuns eu, din nou, la Arsenal Park? Acolo se poate ajunge si daca platesti si, fiind un weekend in care erau prezenti oameni din blogosfera care, intamplator, imi sunt prieteni, am decis sa merg, pur si simplu.

PS2: la Veve puteti vedea cum ne-am dat noi pe tiroliana.

Mare concurs mare. Arhi, Piticu si Sebi au pus de un concurs misto, la care premiul e un weekend la Arsenal Park. Asa ma mananca si pe mine degetele sa particip la concurs, insa eu am fost acolo de doua ori deja si frumos e sa las sanse si altora sa vada locul.

Regulamentul e simplu: scrieti o povestioara despre cea mai faina vacanta pe care ati trait-o, trimiteti link catre postul cu concursul organizat de cei enumerati mai sus, mai puneti si filmuletul lui Edi Schneider la postul vostru si pac, ati intrat in finala.

Si ca sa va motivez, ia uite cum e acolo

Cred ca ati observati din relatarile fratilor mei intr-ale razboiului ca, in afara de mentionarea numelor noastre, a celor invitati sa-si petreaca un weekend in Arsenal Park, au mai fost pomeniti inca trei oameni: Amalia, Berni si Marius Cristescu (devenit fratele Cristescu, de cand l-a batut pe Crivatu’ la table).

Acesti trei oameni s-au straduit sa ne faca un weekend frumos, sa ne arate tot ce se poate arata si sa ne povesteasca ce mai vor sa faca.

Sa incepem cu Amalia. Care e PR-ista. Da, o meserie ingrata in Romania, dati numai un ochi pe cateva articole de la Zoso si Arhi, de exemplu, articole in care ni se explica destul de clar cam cat le poate duce capul pe dragutele care se ocupa de imaginea unei companii sau a unui produs. Mno, Amalia e cu totul alta treaba. Da, isi promoveaza produsul, da, e dedicata meseriei, dar stie cand sa se opreasca din promovare. Sau, mai bine zis, imbina atat de frumos meseria cu distractia, incat nu te simti nici o clipa agasat de povestirile despre ceea ce promoveaza. Plus ca-i de gasca, relaxata si vesela si e o placere sa stai cu ea cateva zile.

Trecem la Berni. Care e absolut mortal. Are stilul ala conspirativ, pe care il gasesti la putini oameni din turism, adica face chestii de genul “shht, am o palinca buna rau, pun un pic sa vezi cum e?”. Si picul ala se face nush cate pahare, ca el bea in rand cu tine si palinca-i buna si mai vrei. Plus ca vine cu tot felul de idei ca sa te faca sa te simti bine, nu pentru ca asa i-a zis seful, ci pentru ca ii place foarte mult ceea ce face. Pentru ca vrea ca toata lumea sa se simta bine si pentru ca gaseste satisfactie in zambetul clientului.

Si terminam cu Marius Cristescu. Probabil ca acum o sa-mi sara multi in cap si o sa-mi spuna ca e usor sa fii dragut cand esti milionar in euro. Dar eu contrazic afirmatia asta si spun ca respectivul patron/milionar/proprietar de jumate de Timisoara putea sa faca orice altceva in weekendul ala. Venise cu prietenii, avea oameni care se ocupau de noi, teoretic nu trebuia sa stea dupa fundul nostru. A stat pentru ca el crede in ceea ce a construit acolo si e adeptul teoriei care spune ca daca vrei ca un lucru sa fie bine facut, fa-l cu mana ta. Ca la fel de milionar e si fratele lui, Emil Cristescu, care data trecuta ne-a plimbat cu bicicleta pe coclauri si ne-a povestit o gramada de chestii si a stat si el dupa fundul nostru si al tuturor oamenilor de acolo, ca de, era de musai sa ne simtim bine. Plus ca n-a facut tam-tam despre cine e el, dovada ca Vis Urat habar n-a avut ca el e unul din proprietarii locului.

Astia sunt oamenii si astea sunt slujbele lor. Din pacate, sunt putini ca ei. Insa eu, una, ma bucur ca i-am intalnit.

Prima tura de Arsenal Park am facut-o acum doua luni si atunci ramasesem extrem de impresionata de ceea ce putea oferi locul ala. Si m-am intors, vineri, insotita de Ovi si Corina, trepidand de emotie pentru ca ne astepta un weekend plin de surprize.

Sebi si Denisa “se incalzeau” la o bere cand am ajuns noi. Dupa pupaturile de rigoare, Visu’ a fugit in camera si mi-a adus un cadou: o pusca meseriabila, pentru puscaturi de airsoft. A montat-o si mi-a inmanat-o pentru puscaturile de rigoare. more…

…acasa, de la Arsenal Park. Daca prima oara a fost bestial, pentru weekendul asta nu am cuvinte, atat de misto m-am distrat.

Am facut poze cu aparatele altora (as usual) si, de indata ce mai recuperez din ele, fac un foto-post.

Parol.

Ovi, Corina, Sebi, Denisa, Andrei, Groparu, Cassini, Laura, Siropel, Lilisor, va pup, tu!

Sunt la Arsenal Park. Nu, nu asta vroiam sa spun, desi nu strica sa ma laud ca iar am un weekend plin

Am primit o pusca! Cadou de la Vis Urat, care-i ca martorii lui Iehova, vrea sa ne converteasca pe toti la airsoft. Pe mine una, cred ca m-a prins.

Abia astept sa va arat poze