Experiența Webfactor

Să fi fost anul 2010, cred, când l-am întâlnit pe Horia Vasiliu. Sau 2009. Nu mai știu exact. Știam despre el că are o firmă de hosting la care sunt găzduiți toți bloggerii mari, cu mult trafic. Tot 2010 era când Horia mi-a propus și mie să mă mut cu blogul la el în bătătură. Barter i-a spus el, dar nu mi-a cerut niciodată nimic în schimb.

În 2013, când puneam la punct ultimele detalii ale site-ului PRbeta Agency, l-am sunat pe Horia să îl rog să-mi facă o ofertă pentru găzduire. „Sigur, facem, dă site-ul, nu-ți iau bani.” N-am vrut, am insistat să fie contract, factură, toate cele. Era de ajuns că îmi găzduia blogul, cu site-ul de agenție era altă treabă.

În cei 8 ani în care Webfactor mi-a găzduit blogul, am pus vreo două tichete la ei. O dată nu mai mergea să încarc poze (era de la bandă, atinsesem limita), altă dată pentru că îmi dispăruse complet conținutul (atunci m-am panicat, dar într-o oră mi-au rezolvat problema). Cu site-ul PRbeta am avut ceva mai multă treabă, mai ales atunci când a trebuit să implementăm ceva sistem de plată, de ne-am distrat împreună cu tehnicul de la ei (impecabil, de altfel) despre cât de amețiți pot fi cei care vindeau modului de plată.

De câteva ori am sunat pentru amânare de plată a facturii. Aia e, când ești antreprenor (la început de drum) te mai rogi de prieteni atunci când e nevoie. S-a rezolvat de fiecare data în câteva secunde. „Sigur că da, mă bucur că pot să te ajut” – cam ăsta era răspunsul.

Am fost printre cei foarte afectați de căderea bruscă a Webfactor. Cu 10 zile înainte de cel mai important eveniment al agenției noastre, pentru care vindem bilete, nu e chiar ușor să n-ai e-mail și site funcționale. Da, am pierdut bani: din reclamă la Facebook (care a mers o vreme până să ne aducem aminte că merge degeaba), din mutare intempestivă la altă firmă de hosting, din plata suplimentară a oamenilor care au lăsat tot să ne ajute pe noi să refacem site-ul de conferință și să fie folosibil (chiar dacă funcționează pe mod de avarie), din e-mail-urile de înscrieri pierdute și nerecuperate. N-am făcut un calcul, dar ceva pagubă e.

Am urât cu patimă multe din cele ce s-au întâmplat pe internet în zilele alea. Patroni de firmulițe de hosting care te îmbiau, prin mesaje private, să te muți la ei. Oameni care plăteau un euro pe lună pentru hosting și care îi urau lui Horia cam ce e mai rău pe lume (să știți că omul a trecut prin mai multe necazuri decât vă puteți imagina). Urlete și țipete de disperare, culmea, de la cei care aveau un blog sau maximum un site de prezentare.

Apoi mi-am recăpătat încrederea când oamenii cu adevărat afectați de căderea Webfactor au propus la Vali, în comentarii, câteva soluții. Să strângem bani să plătim datoria firmei. Să discutăm rezonabil cu reprezentanții firmei. Să îi rugăm să comunice cu noi. Să ne folosim de vorba bună și să găsim soluții. Credeți-mă, un om care e la pământ devine furios dacă îi sunt aruncate pietre în cap și se liniștește când își dă seama că nu-i vrea nimeni răul. Sper să nu ajungeți să trăiți vreodată disperarea falimentului; eu am trăit-o și nu e ceva din care ieși ușor (sau ceva ce se poate admite ușor).

Apoi, s-a găsit și soluția (Webfactor a trecut în proprietatea SimpliQ), iar internetul românesc a început încet-încet să își revină. Iar pe lângă toate astea, un om încearcă să își revină pe plan personal.

E greu să fii om când ți se întâmplă rele. E greu și să găsești circumstanțe atenuante. Cred că episodul Webfactor ne-a ajutat pe toți să vedem mai clar niște oameni (poate chiar din imediata noastră apropiere) și să ne promitem că ne păzim mai bine bazele de date.

Altfel, mai am de zis doar un lucru: mulțumesc, Horia, pentru grija din anii ăștia.

Photo credit: Ma-Sor on Visualhunt.com / CC BY-NC

Tweet