Preludiu si Liebestod – din culise
Sunt in Oradea. No breaking news here. Am venit pentru Toamna Oradeana si, cand am ajuns, am aflat ca se intampla un alt festival misto, si anume Festivalul de Teatru Scurt, organizat de Teatrul de Stat Oradea.
N-am prea avut timp de spectacolele lor, pentru ca am fost destul de prinsa cu spectacolele pentru care venisem, de fapt. Invitatia la Scripcarul pe Acoperis i-am daruit-o lui Richie si la el puteti citi cum a fost. A mai fost Biloxi Blues jucat in viziunea celor de la Teatrul de Stat din Oradea, a mai fost Preludiul si Liebestod (prima parte din piesa O Lume pe Dos, jucata la ArCub in Bucuresti), iar in seara asta e Switch, un spectacol facut de Pal Frenak pentru Teatrul National Timisoara (un spectacol pe care imi doresc foarte tare sa-l vad).
Povestea mea cu O Lume pe Dos dureaza de 5 luni si inca nu s-a terminat: am aflat de spectacol cand eram la FITS. N-am putut sa ajung pentru ca aveam bilete la alt spectacol. Apoi, planuisem sa merg la Bucuresti, cu o treaba si am aflat ca se joaca ultima reprezentatie a stagiunii. Aproape ca ma vedeam in sala, cand am aflat ca nu mai pot ajunge, pentru ca am alta treaba, in alta parte a tarii. Cand am ajuns la Oradea, am aflat ca se joaca in cadrul FTS, insa doar prima parte. Deci, cu alte cuvinte, tot vanez piesa asta de ceva vreme si inca nu mi s-a dat sa o vad pe toata.
Ieri, insa, Tudor Chirila (stiind cat de tare imi doresc sa vad piesa), mi-a facut o surpriza si m-a invitat la repetitii. Am stat alaturi de doamna Iarina Demian, regizoarea spectacolului, si am fost numai ochi si urechi timp de doua ore.
Repetitia unui spectacol de teatru e ceva fascinant. Actorii rad, se cearta, se harjonesc, zambesc, striga, se enerveaza, e un amalgam de emotii si stress pe care cu greu il poti suporta, ca simplu privitor. Nu pentru ca nu e frumos, ci pentru ca e foarte puternic senzorial. Cred ca cele mai fascinante momente au fost acelea in care am urmarit-o pe doamna Iarina incercand sa-i struneasca pe toti, sa le transmita viziunea ei asupra a ceea ce urma sa se intample in piesa, sa-i calmeze si sa-i incurajeze.
Din cauza faptului ca la Oradea s-a jucat doar prima parte a unui spectacol care e gandit in trei parti, finalul a trebuit sa fie schimbat “on the spot”. Masinistii urmau sa devina actori si toata echipa facea brainstorming pentru a putea transmite in acele doua minute (caci atat a durat acea secventa) exact ceea ce doreau.
Detaliile urmarite de regizoare erau o surpriza continua pentru mine. E foarte interesant cum ochiul format si cunoasterea absoluta a ceea ce regizeaza o face sa observe gesturi neinsemnate, tounuri ale vocii care nu au ce cauta acolo. Spre exemplu, tensiunea acumulata de repetarea unui spectacol dupa 4 luni in care nu s-a jucat deloc i-a facut pe cei de pe scena sa ajunga sa se certe pe o replica, Tudor sustinand ca nu e asa cum zic ceilalti. A iesit un fel de cearta pe care doamna Iarina a lasat-o sa se desfasoare, intuind ca e felul in care actorii vor putea sa se descarce de stress-ul acumulat pana atunci. Pana la urma s-a dovedit ca toti aveau dreptate si repetitia a continuat.
Spectacolul de seara mi-a adus o alta supriza (o coincidenta ciudata si fericita): aveam loc exact pe scaunul pe care statusem mai devreme cu cateva ore, cand asistasem la repetitie, asa ca am avut ocazia sa compar ceea ce vazusem, cu rezultatul final.
Am iesit zambind de la teatru, desi subiectul nu e unul amuzant: “geniul nu e capabil de a ferice pe cineva, nici capabil de a fi fericit” (Mihai Eminescu – Geniul pustiu). Un dirijor macinat de bisexualitatea lui cauta fericirea absoluta si nu poate sa gaseasca macar o farama de multumire in viata lui. finalul nu-l dezvalui, pentru ca e bine sa mergeti sa vedeti piesa, daca veti avea ocazia. E un spectacol puternic, care te loveste in plex prin constientizarea faptului ca sunt multi oameni pentru care fericirea e o notiune abstracta si care nu va putea fi atinsa niciodata. Si te invata ca lucrurile mici si simple ar trebui sa fie apreciate mai mult, pentru a ne pastra mintile intregi si la locul lor.
O Lume pe Dos se joaca cu: Tudor Chirila, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea, Marius Drogeanu, Andrei Runcan si Iarina Demian (care este si regizoare). Il recomand cu toate mainile 
