Uitasem de vioara

Dar ce zic eu uitasem. Adevarul e ca rar m-am gandit ca o vioara poate exista si in afara concertelor simfonice, exceptie facand trupa aia de fete care se plimba prin cluburi la un moment dat (Amadeus ii zicea, nu stiu daca mai exista) si concertele Metallica, cantate cu Royal Philarmonic Orchestra, vazute pe dvd, ca n-am avut bafta de vreun concert de felul asta.

Cu atat mai putin nu mi-am putut imagina ca poate exista vioara in folk, un gen muzical care pare a avea ca unic instrument chitara. Si vocea, desigur, musai una calma si calda.

La festivalul de folk de la Alba Iulia vioara a fost la fel de apreciata ca si chitara sau ca vocile prezente pe scena mare a recitalurilor de folk. L-am descoperit pe Mihai Nenita, un violonist care face minuni pe scena, cu o vioara supersonica, la care canta doine si jazz deopotriva. A cantat pana si Mack the Knife. Iar piesele lui Ducu Bertzi, acelea cu care am crescut, suna minunat cu acompaniament de vioara si si se pare incredibil ca un artist atat de conservator, cum e Ducu, poate sa-si reinventeze cantecele si recitalurile fara sa altereze calitatea lor, ba din contra, sa adauge un plus de valoare.

L-am mai descoperit si pe Marius Matache, un blogger-doctor in chimie despre care stiam ca presteaza in zona folkului, dar nu-l auzisem niciodata live. Mai ascultasem piese de-ale lui, pe una chiar o indragesc foarte tare, pentru ca Make mi-a trimis-o intr-o zi in care simfonia bormasinilor si tarnacoapelor se pornise in blocul si pe strada mea. Ma plangeam pe Twitter si Make mi-a trimis un mail care mi-a inseninat ziua. Melodia se numeste “Balada pentru bormasina si tarnacop” si n-am gasit-o nicaieri sa v-o dau spre ascultare.

Ca si Ducu Bertzi, Marius Matache & The Imperfect Band are in componenta si un violonist, Alex Nichita pe numele lui. Pe Alex l-am cunoscut inca din prima seara, inainte de a incepe festivalul. Mi-a fost simpatic din primul moment si a fost destul de mult pe langa noi cat sa-l asimilam in grupul nostru de aproape credeam ca e si el blogger acreditat. Glume, povesti si cantece timp de cateva zile si seri, deopotriva, insa nimic nu prevestea ceea ce aveam sa auzim pe scena, in timpul recitalului de duminica. Alex m-a uimit si m-a bucurat, la cei 22 de ani ai lui e in stare sa cante cu o pasiune si o acuratete demna de cativa zeci de ani de muzica. Semn ca talentul nu se masoara neaparat in ani de prestatie pe scena.

Drept urmare, in weekendul care a trecut am invatat ca noul se poate imbina foarte armonios cu vechiul, iar publicul castiga intotdeauna.

Organizator al festivalului “Ziua de maine”: Consiliul Județean Alba. Parteneri Muzeul Național al Unirii Alba IuliaTeatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba IuliaCasa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia,Casa de Cultură a Studenților Alba IuliaAlba MallArt Cafe Downtown.

*fotografii made by Ovi Sirb


3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *