Frumusetea de a fi blogger

Cand m-am apucat eu de blogging, triada fantastica (asa-mi place mie sa le zic celor trei mari – Zoso, Arhi, Visurat) era deja pe val. Nu-mi doream sa fiu ca ei, nici acum nu-mi doresc asta, eu am alt drum, dar atunci, cand am inceput sa scriu, o facusem la insistentele lui Arhi, care credea ca am stofa de scriitor, doar uitandu-se la comentariile pe care le lasam la el sau la altii. La vreo luna dupa ce am inceput sa scriu, acelasi Arhi a descoperit blogul, m-a recunoscut si m-a pus in blogroll. Acolo am stat mult timp si sunt absolut convinsa ca fara el n-as fi ajuns sa cresc.

Mai apoi, am inceput sa dau din coate, ma hotarasem ca acest online e ceva care merita explorat si m-am imprietenit foarte tare cu Veve (care, intre timp, a mai facut niste lucruri frumoase si acum e Daniel Mitre), care mi-a facut o mega surpriza: intr-o dimineata frumoasa, de august, mi-a dat un link pe messenger, link care ducea spre nebuloasa.info. Omul imi facuse cadou domeniul si s-a chinuit sa treaca toate articolele de pe wordpress pe domeniul propriu, intr-o noapte, in timp ce dormeam.

Inutil sa va spun ca ala a fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trait, de cand sunt blogger. Aveam ceva al meu, pe care puteam sa-l modelez asa cum imi doream si am inceput sa explorez si mai mult. Am descoperit comunitatea de bloggeri din Timisoara, oameni care mi-au devenit prieteni si care imi sunt alaturi la zile de nastere sau atunci cand sunt suparata. Si sunt si mai convinsa ca fara ei, fara frumusetea intalnirilor noastre, eu n-as fi avut dorinta de a face mai mult.

Apoi am vrut sa-i cunosc pe cei mari, destepti si capabili, care au inceput sa creasca calitatea online-ului romanesc. Atat ca pentru asta trebuia sa acord tot timpul pe care il aveam intalnirilor si conferintelor care se faceau la Bucuresti. Mai de buna voie-mai silita am renuntat la slujba pe care o aveam, ca sa ma dedic planului meu. Stiam ca urma sa fie foarte greu si ca nu eram financiar pregatita pentru asta, dar, din nou, am prmit sprijn in partea iubitului meu, care a crezut in mine si in planurile mele. Si la fel de convinsa sunt ca fara ajutorul lui, fara sustinerea pe care mi-a oferit-o, n-as fi facut aproape nimic. Sau as fi facut, dar ar fi durat de vreo 3 ori mai mult.

Apoi am vrut sa fac mai mult pentru partea asta de tara, sa crestem si noi aici asa cum au crescut altii in alte parti. I-am intalnit pe Cristina si pe Alex, cu care am lucrat la niste evenimente. Colaborarea cu Cristina s-a transformat in ceva durabil, pentru ca PRbeta e cel mai mare eveniment pe care il facem impreuna si cel mai important pentru mine. Sunt convinsa ca fara cei di, eu nu as fi invatat atat de mult despre organizarea de evenimente, pentru ca am trait impreuna niste succese si niste esecuri care ne-au invatat foarte multe.

Intre timp, am ajuns sa nu mai am timp liber aproape deloc. Sa muncesc si sa sper ca oamenii cu care lucrez vor avea, in continuare, incredere in viziunea mea si in ceea ce le propun. In continuare merg la conferinte sa invat si sa cunosc oameni, cheltuiesc bani si energie sa fiu peste tot, atunci cand trebuie. Festivaluri, evenimente, tot ce se poate, sunt acolo pentru orice experienta benefica. Si da, sunt momente in care ma trezesc dimineata si imi spun “nu mai pot, e prea multa rautate, prea multi vor sa iti dea in cap atunci cand incerci sa iesi din multime”, dar imi dau seama, apoi, ca acea multime m-a ajutat pe mine sa cresc si ca, pana la urma, nu e atat de rau sa faci parte din ea si sa faci lucruri pentru ea.

Sunt un produs al comunitatii (de oriunde ar fi ea) si n-am uitat asta nicio secunda. De aceea ma intorc mereu acasa si incerc sa aduc de munca tot aici acasa. Comunitatea de bloggeri timisoreni va implini in curand 4 ani de intalniri si eu cred ca ne vom aduna din nou din zarile in care ne-am imprastiat, pentru a face impreuna, asa cum am mai facut-o, cele mai frumoase lucruri.

E frumos sa fii blogger, chiar daca mai exista rautati (pe alea nu le poti evita, oricat ai incerca) si bloggingul e ceva la care nu voi renunta prea curand. Si vreau sa ii multumesc lui Tudor Galos, fara el nu mi-as fi putut aduce acum aminte de inceputuri

Tweet