O bucatica de atmosfera de la FITS
|La Sibiu ploua de…nush cate zile. Ploua marunt si e un frig de munte care iti patrunde in oase si ramane acolo. Un frig care te descurajeaza, cateodata. Si totusi, viata de festival reuseste sa ma tina in viata, sa imi dea energie pentru inca niste ore, sa ma faca sa ma ridic din pat devreme, ca sa nu pierd micul dejun de festival.
Da, micul dejun luat in hotelul care e plin de oaspetii unui festival e prilej de observatie si de bucurie. Azi dimineata, de exemplu, fara sa vreau, m-am asezat la masa de langa cea la care isi luau micul dejun Victor Rebengiuc si Grigore Lese. Nu credeam ca eleganta se poate regasi chiar si intr-un lucru banal, ca bautul sucului de portocale, dar oamenii acestia au o demnitate care se regaseste in fiecare gest. Domnul Rebengiuc, la plecarea din restaurant, s-a oprit sa salute niste oameni, a facut niste glume cu ei si a plecat zambind, luminand holul unui restaurant de hotel si lasandu-ne pe toti cu o licarire de bucurie in ochi.
FITS nu e doar despre teatru. E despre oamenii cu care te intalnesti doar pe durata festivalului, pe care ii recunosti la intrarea intr-o sala de spectacole si cu care te saluti ori discret, ori foarte zgomotos. Se intampla, de foarte multe ori, sa merg singura la diverse spectacole, iar emotia transmisa de pe scena sa fie atat de mare incat trebuie impartita cu vecinul de scaun, care simte aceeasi nevoie.
Cred ca privirile complice pe care ti le trimiti cu oamenii langa care asisti la vreun spectacol de strada sunt ceva ce nu poate fi trait in alte parti. Pentru ca daca te simti bine, vrei sa arati si celorlalti ca te simti bine, iar ei fac asta la randul lor. Plus ca totul e amplificat de atmosfera de festival, care nu poate fi exprimata in cuvinte, trebuie doar traite.
Badge-urile de festival sunt purtate la vedere, peste toate hainele care sunt menite sa ne fereasca de frig. Dar badge-ul e purtat cu mandrie, de fiecare dintre cei ce le-au primit. Poate pentru ca e un motiv de mandrie sa apartii, intr-un fel, de ceea ce se intampla aici, sa simti ca faci parte din acest mare festival care ne-a dus mai departe numele de romani intr-un fel in care nimeni nu l-ar fi putut anticipa.
Inca mai aveti timp sa ajungeti la Sibiu.
Tweet
La un concert Cargo mi s-a parut ca sunt prietena cu toata lumea, am cantat si am dansat cu oameni pe care nu ii vazusem niciodata, aveam in suflet o bucurie imensa, cred ca si ochii imi straluceau.
Teatrul… imi placea, dar undeva pe drumul vietii am uitat ce atmosfera calda, unica, este intr-o sala de teatru.