Oameni ai vietilor noastre. Aia rai

Stii si tu cativa, parintii tai stiu si ei cativa, prietenii tai stiu si ei cativa. Asta ca sa parafrazez o celebra reclama (care mie-mi place, sa ne intelegem), care ruleaza pe micile si marile ecrane. Sunt oameni al caror comportament e de neinteles, ciudat, inexplicabil pentru omul comun si banal care esti. Oameni pentru care minciuna, inselaciunea, ascunzisurile, prefacatoria si alte cele sunt la fel de naturale pe cat iti e tie sa bei apa.

Prietenul laudator de fapte inexistente.

Il stii. E ala pe care il intrebi ce mai face si el iti raspunde “moama, sa vezi la ce chef tare am fost azi noapte. La club. Si m-am intalnit cu X. Da, ma, ala, fotbalistul. Si eram piscat si i-am zis ca e un bou, ca nu stie sa stea in aparare. El a ras si ne-am imprietenit. Am baut toata noaptea.” Tu stai si te gandesti ca deh, totul e posibil in ziua de azi si ai mai auzit si tu ca fotbalistii se imbata prin cluburi, ca sunt prietenosi etc. Razi, povestesti cu prietenul ala despre alte minuni pe care le-au facut in club azi-noapte, pleci si uiti de conversatie. Pana cand intr-o zi, total intamplator, auzi ca prietenul respectiv a stat acasa in noaptea aia si ca, de fapt, povestea pe care ti-o spusese cu atata patos era o inventie a mintii lui. In prima faza te intrebi de ce mama naibii a inventat o chestie de genul asta, care e miza, apoi te gandesti ca daca a putut sa inventeze asa ceva la o intrebare banala, oare ce-ar mai putea sa debiteze mai incolo?

Prietenul degraba pupatoriul de funduri.

E ala care te lauda. Si iti spune ca faci lucruri minunate, ca te admira, ca intelege cat esti de ocupat, ca ii pare rau ca muncesti atat, dar ca se bucura pentru tine ca reusesti sa faci lucruri care iti plac si te motiveaza. Dupa care merge in alta parte, la alt prieten, si incepe sa-i spuna si lui acelasi lucru, neuitand sa mentioneze ca tu, ala de l-o pupat in fund mai devreme, esti un fel de bizon prea plin de el, care oricum nu face nimic toata ziua, care ar vrea sa-i ia lui si painea pe care cu chiu cu vai o produce. Scorneste lucruri despre tine, face orce ca sa cazi in dizgratie. Iar tu vezi negru pe alb balacarirea asta si te intrebi daca nu cumva omul ala sufera de dubla personalitate, ca doar mai ieri ce iti zisese ce minunat esti.

Prietenul inventator de relatii.

Asta e cam ca primul, asa, dar mult mai grav, ca inventeaza relatii intregi. De obicei, de iubire. Si iti povesteste cu mare patos picanterii, secrete, ascunzisuri, trairi. Le zice cu asa o patima incat incepi sa empatizezi. Sa iti para rau, daca e de rau, sa il feliciti, daca e de bine. Il asculti, ii mai dai sfaturi, il lasi sa-si spuna pasul, esti alaturi de el, ca doar stii si tu cat se sufera din iubire. Ba chiar te enervezi alaturi de el, daca afli ca cel/cea de care iti povesteste a ajuns sa fie un mic stalker si lui nu-i convine. Dupa care, la fel de intamplator, afli ca nu-i deloc asa. Si te intrebi de unde scornelile astea gratuite, chiar asa de lipsit de atentie sa fie prietenul ala?

Prietenul “Bazeaza-te pe mine!”

Ai o problema. Nu conteaza ce fel de problema, o ai si o spui mai departe. Apare un prieten care zice “te ajut eu!”, fara sa i-o ceri. Asa, din senin, iar tu multumesti cerului, ca uite ce prieten de treaba ai. Vine si momentul in care prietenul trebuie sa isi ofere ajutorul, il suni, vorbesti cu el si iti zice: “acum am putina treaba, te sun mai incolo si rezolvam”. Dupa care…pas. Nu mai suna, nu mai zice nimic, nu ma are nicio treaba. Tu alergi din colt in colt sa-ti rezolvi problema si asta e, pana la urma toate se rezolva. Dar te intrebi, ca boul, de ce mama naibii a mai zis ca ma ajuta daca nu voia sa faca asta de la bun inceput? Nu era mai simplu sa taca?

Avem oamenii astia langa noi si e doar vina noastra ca ii tinem langa noi si ii lasam sa ne frustreze. Ca noi stim cum sunt, i-am vazut, ii cunoastem, insa altii ii admira in continuare si noi ne muscam buzele in incercarea de a tine pentru noi ceea ce stim. Sa nu lezam imagini, sa nu ranim sentimente, naiba mai stie ce motive avem sa nu spunem nimic. Insa, daca tot nu-i avertizam pe altii, am putea sa facem singurul lucru destept pentru noi: sa-i ignoram cu desavarsire. Abia atunci ne vom aseza vietile si vom zambi, indiferent de circumstante.

Tweet