Nu, nu vreau copii
|De multa vreme voiam sa scriu despre asta. Intentionasem sa las un comentariu pe blogul lui Maka, la articolul asta, dar atunci eram pe undeva pe drumurile patriei. Apoi am uitat. In fine. Ideea e ca nu vreau copii.
N-am gandit intotdeauna in felul asta. Dupa ce ma casatorisem, ma gandeam ca asta e pasul firesc: sa ne facem si noi un copil al nostru, sa nu ne mai uitam cu ochii scursi dupa cei ai altora. Eu iubesc copiii, mi se pare ca toata curatenia aia a lor e menita sa ne ia noua, adultilor, din gandurile negre. Sunt frumosi, minunati in curiozitatea lor si iti ofera cel mai pur sentiment din lume atunci cand isi pun bratele in jurul tau, intr-o imbratisare atat de sincera ca-ti topeste sufletul.
Si totusi, nu vreau copii. In primul rand, pentru ca felul meu de a fi ma impiedica sa-mi asum o asa responsabilitate. Toate femeile cu care am povestit despre copiii lor mi-au spus un lucru: atunci cand realizezi ca esti insarcinata, chiar daca ai o pereche, adanc in sufletul tau iti asumi de una singura responsabilitatea asta. O relatie poate sa fie acum si sa nu mai fie peste 10 ani, dar acel suflet de om va fi al tau si langa tine o viata intreaga, indiferent si separat de relatia de iubire. Ori eu nu pot si nu stiu cum sa-mi asum raspunderea asta, avand in vedere ca n-am stiut decat sa am grija de mine pana acum.
Daca mi-as invinge teama asta, as avea alta, care tine tot de responsabilitate. Cum as putea eu sa protejez acel copil de nebunia de dupa zidurile casei? Cum as putea sa-l feresc de rautatile colegilor de clasa, de nebunii cu masini din oras, de internetul care, oricat de blocat ar fi, tot i-ar permite accesul la niste lucruri care pot sa intre adanc in mintea lui tanara. Sa nu mai vorbim de faptul ca eu intru in panica oricand stranuta un prunc pe langa mine si incep sa ma gandesc ca raceste, apoi medicii nu stiu sa-i administreze medicamentul corect, apoi face pneumonie. Stiu, drobul de sare. Dar nu pot trai cu gandul ca nu-l pot feri de toate relele lumii si i-as face mai mult rau fiind mama ultra grijulie; stiu sigur ca asa as fi. As muri daca i s-ar intampla ceva copilului meu.
Apoi, maternitatea iti zapaceste hormonii si felul de a gandi, oricat de echilibrata te crezi. O sa ajung sa creez conflicte acolo nu vor fi si de unde stiu eu ca voi putea sa le gestionez corect? Mai mult, de unde stiu ca omul de langa mine va putea sa faca si el asta? Ca in viata nu exista siguranta de niciun fel, nu exista retete perfecte de convietuire. Poate ca as avea noroc de un om bland si bun, dar daca n-am? Daca as pune o presiune pe copilul meu atat de mare ca ar ramane cu sechele?
Apoi, treaba asta cu a face un copil are mare legatura cu deciza mea de a nu ma mai casatori. O decizie luata dupa ce mi-am dat seama ca hartiile alea fac mai mult rau decat bine. Si, credeti-ma, pentru un barbat e foarte greu de digerat ideea ca femeia de langa el ii face un copil, dar nu vrea sa se marite cu el. E o chestie care tine de un anumit fel de gandire al barbatilor, lucru pe care nu il inteleg si nici nu am cum sa-l explic. Din punctul lor de vedere, e un fel de atac la masculinitate, oricat de tare ar sustine ca nu sunt afectati de o asemenea decizie.
Sunt constienta ca toate cele de mai sus sunt varianta moderna a drobului de sare. Dar nu sunt dispusa sa incerc contrariul, doar pentru un procent de 50% prin care as putea sa vad ca ma insel. Sunt perfect multumita cu pozitia de dadaca a copiilor prietenelor mele sau cu pozitia de dadaca a absolut fiecarui copil pe care il intalnesc. Ii ador, mi-s dragi, stiu sa am grija de ei incepand de la o zi de viata.
Doar ca nu voi fi vreodata in stare sa il fac pe al meu.
PS: cred cu tarie ca, chiar daca nu ai un copil, felul in care iti traiesti viata poate insemna ceea ce lasi in urma. Energia asta se duce in alte lucruri, facute bine, facute pentru altii, pentru o comunitate in care crezi si pentru care te straduiesti sa insemni ceva. Si ceea ce faci e mostenirea pe care o lasi. Unii fac copii, altii fac actiuni umanitare, culturale sau de alta natura. Pana la urma, cei care iti urmeaza nu trebuie sa fie neaparat copiii tai, dar poti fi tu cel care contribuie ca ei sa traiasca intr-o lume mai buna.
Tweet
Daca ar fi spus si mama ta acelasi lucru? Sau mama prietenelor tale? Sau mamele noastre? Daca fiecare mama din lume ar fi gandit la fel?
In alta ordine de idei, observ ca numai (sau intr-o mare majoritate) au dat fetele like la articol. Nici ele nu vor plozi? Cate dintre ele vor zambi cu copilul in brate cand vor reciti aceasta postare peste cativa ani?
E alegerea fiecarei persoane in parte, dar asa spun toate fetele, pana cand li se trezesc instinctele materne…sa vezi atunci
@Valy
eu as spune ca fetele care au dat like apreciaza sinceritatea si, de ce nu, curajul de a recunoaste ca o persoana nu-i pregatita pentru un copil si e constienta ca a-l creste e o responsabilitate destul de mare, resonsabilitate pe care inca nu e pregatita sa si-o asume. nu crezi?
Dragul meu, instinctele mele materne exista. Dar stai, ca nu trebuie sa te conving pe tine de asta.
Dupa cum am zis, unii oameni aleg sa lase in urma copii, altii aleg sa faca altceva. Cum ar fi daca am gandi cu totii la fel si am proceda cu totii la fel? Mai mult, de unde stii tu ca eu n-am fost un decretel?
Nu judeca deciziile altora. Respecta-le. Si apoi ia-le pe ale tale, indiferent de ceea ce gandesc unii si ceilalti.
PS: vezi ca eu ma refer la “copii”, tu zici de “plozi”. Asa o sa-ti numesti copiii, cand o sa-i ai?
Ei, e de înțeles, nu cred că 4200 de semne pentru a justifica o decizie 100% personală. Fiecare știe de ce anume e în stare și de ce nu. Important e să nu regreți pe la 50 de ani.
În rest, de natalitatea țării se pot ocupa și alții. Eu, spre exemplu, care în 3-4 săptămâni o să-mi văd al doilea băiețel. 😀
Adevărul e că un copil îți dă total viața peste cap (nu într-un sens rău). Îți provoacă multe îngrijorări și, uneori, nervi, dar și te poate face să zâmbești gând ești stresat la maxim sau fără chef de viață. Nu se știe întotdeauna cine pe cine protejează.
Valy, din nefericire pentru ele, mamele noastre nu prea aveau posibilitatea de a alege daca sa aiba sau nu copii. Sunt sigura ca alta ar fi fost situatia daca ar fi avut-o 😉
Pe de alta parte, argumentul asta cu “aoleo, daca se hotarasc toate femeile sa nu mai aiba copii” nu e valabil atata timp cat oamenii de pe planeta asta sunt DIFERITI. Exista femei care vor copii si femei care nu vor (argumente au si unele si celelalte, deci o dezbatere poate merge la infinit). Is that simple. O chestiune de alegere.
Nebuloasa: ai deschis cutia Pandorei :))
Florin, in primul rand felicitari pentru bebe cu nr. 2. Foarte tare, bravo! 😀
Apoi, sunt convinsa ca spui adevarul. De fapt, vad asta in viata prietenelor mele, care au doi-trei copii. Doar ca eu chiar nu stiu sa-mi asum responsabilitatea asta si ii invidiez sincer pe cei care pot. Cum am spus, nu numai ca imi plac copiii, imi place pana si partea aia care nu e atat de frumoasa, cu trezitul in miez de noapte, schimbat scutece, imbracat copilul, dezbracat copilul. Adica le fac, le simt, nu sunt o corvoada. Numai ca altfel le aci cand stii ca nu tre sa-ti asumi responsabilitatea asta pentru o viata.
Mi se pare foarte greu sa cresti un copil (nu mai vorbesc de mai multi). Ai o responsabilitate imensa si nu, nu il poti feri de toate relele. Nu poti sa il faci sa evite toate greselile, oricat te-ai stradui. Am cateva exemple de copii mici in jurul meu si nu imi explic cum as face fata in locul respectivilor parinti. Dar pe de alta parte, cand stai si te gandesti ca ajungi pe la 60-70 de ani si nu ai pe nimeni care sa aiba grija de tine? Care sa iti aduca bucurie prin nepoti si care sa iti lumineze zilele? Am vazut si astfel de exemple in jurul meu si mi se pare foarte trist. Dar pana la urma e alegerea fiecaruia.
Ciupercuta, really? Io nu vad asa lucrurile (referitor la cutia pandorei 😀 ). Cred ca doar ca daca fiecare ar trata responsabil niste decizii, am trai cu totii intr-o lume mai buna.
Si, am zis: e motivatie personala, asa cum a zis si Axelandra. Cum ar putea fi rea o decize de felul asta? adica mai bine as face un copil daca nu as fi in stare sa il cresc? As fi mai om sau cum?
Sabina, exact. Iar asta e alegerea mea. Diferenta dintre mine si alte femei care fac aceeasi alegere e ca eu am un blog pe care pot sa-mi expun alegerile facute. Ca discute. Amu, cred ca totusi o sa-mi primesc niste pari in cap pentru asta, desi nu m-am gandit o clipa ca o sa starnesc asa un interes.
@Nebu: am omis intentionat ghilimelele de la plozi ;). Si sa iti raspund in aceeasi maniera: nu conteaza cum o sa imi numesc eu copiii, daca o sa ii am, atunci cand o sa ii am. E decizia mea, nu trebuie judecata.
@Ciupercutza: Spui “din nefericire”. Spui ca mamele noastre ne-au facut din greseala, din obligatie, din nefericire? Pe bune?
Florin a pus accentul exact pe ce trebuie. E o decizie 100% personala si fiecare isi asuma ce spune, ce face. Pe mine sincer m-a amuzat acest articol si m-au amuzat reactiile la el. Am zambit.
Doar ca anumite decizii ar cam trebui sa ramana personale, fara sa fie nevoie sa le judece nimeni, fara sa fie nevoie sa dam explicatii pentru ele. Din momentul in care o decizie personala e facuta public, trebuie sa ne asteptam la pareri pro si contra, corect?
In rest, sanatate si voie buna. Fiecare persoana de pe planeta asta e libera sa aleaga cum isi traieste viata si e libera sa aleaga ce lasa in urma sau daca lasa ceva in urma.
Vali, parerile tale pro sau contra, vizavi de alegerile mele, nu-s deloc de interes pentru mine. E de interes, insa, discutia pe marginea unui subiect. Daca nu faci diferenta intre judecata si discutie, n-ai de ce sa ma citesti. Serios.
Esti tanara, ai timp sa te razgandesti
Oricum, Florin are dreptate, decizia e doar a ta.
Te-ai aprins degeaba, o lasam asa.
P.S. Nu e prima data cand iti iei foc in urma unui comentariu lasat de mine, nu inteleg de unde pornirea asta, dar nici macar nu conteaza.
Bogdan, m-as mai gandi la afirmatia aia cu “esti tanara” :))
Vali, unde vezi tu focul? Eu vad doar ca incerc sa iti explic ca e mult mai frumoasa o discutie decat o judecata. Sau, ma rog, sa impun asta, ca “esti in casa mea, respecti regulile mele”.
Mno, avem cam aceeasi varsta, doar nu vrei sa spui ca-s vreun mos 😀
Valy: am spus “din nefericire” pentru ca era in vigoare o lege idioata care obliga femeile sa nu faca avort (poate esti prea tanar si nu-ti amintesti).
Poate ca mamele noastre (a mea, a ta, a celor care comentam acum) si-au dorit copii, dar cu siguranta au existat nenumarate mame care au facut un copil pentru ca n-au avut incotro. Sau mai rau. Sa ne gandim putin la miile de avorturi ilegale, la miile de copii nascuti cu malformatii din cauza ca se foloseau anticonceptionale expirate aduse de vaporeni. Si cate si mai cate grozavii.
De aia am zis “nefericire”.
Si da, probabil ca multi dintre cei nascuti in anii ’70-’80 sunt facuti din obligatie.
Eu te inteleg. Nu toate femeile trebuie sa fie mame. Sau vor. Am mari dubii ca se duce de rapa specia, dupa cum am vazut ca scria cineva pe Facebook intr-un comentariu la linkul asta.
Eu de exemplu nu ma omor cu toti copiii pe care-i vad, dimpotriva, pot comunica doar cu putini (din vina mea, evident). Dar vreau sa am unul al meu la un moment dat.
Bogdan, la barbati se numara altfel 😛
Ciupercutza, asta am zis si eu, ca poate sunt vreun decretel. Sora-mea sigur e. Adica e un copil dorit, fara indoiala, dar neprogramat.
Foarte frumos scris articolul. Nu suntem facuti dupa un tipar anume. Fiecare are drumul lui in viata. Poate nu sunetm toti facuti sa ne casatorim, sa facem copii, sa ne ingrijoram ce le oferim, sa avem grija sa le fie bine etc etc. Parerea mea este ca e mult mai rau sa faci un copil doar pt ca asa e firesc, toata lumea face.Sunt femei care nu si-au dorit copil dar s-a intamplat si sunt foarte fericite ca-l au si sunt femei care nu si-au dorit copil, l-au facut ca asa trebuie sa fie si sunt disperate si ele si copiii. Am vazut, stiu ce vb. Si da cred cu toata fiinta mea ca poti lasa ceva in urma, de valoare, sa deschizi drumuri si sa construiesti ceva fara sa ai copilul tau. Poate te vei razgandi, poate ca nu. Cine stie? Esti un “frumos” oricum.
Nu cred ca toti care au dat LIKE nu vor copii, dar cred ca s-a observat foarte bine ca exista doua motive aberante din cauza carora oamenii vor copii:
1) Am o varsta TREBUIE sa-l fac și eu (a se citi, ca toata lumea)
2) Să nu regret mai tarziu, să aibă cine avea grijă de mine la bătrânețe.
Uitand desigur, aproape de tot, că NU FACI un copil pentru tine ci, îl faci eventual, ca să aduci o nouă viață pe lume, să oferi o viață acestei planete/univers/lumi… o viață de care te îngrijești să fie frumoasă, să realizeze ceva măreț, o viață care să se trăiască (că rău, că bine, asta nu poate ști nimeni încă). Dar, da, oamenii fac în general un copil ca să SE REALIZEZE EI ca oameni (cine a avut întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului ne poate spune mai multe despre asta, eu o am la vară, revin cu amănunte) :)) Și în general, de când e lumea și pământul oamenii se cam pot reproduce, cu mici excepții, deci nu e așa o grozăvie copilul. Ideea este de ce l-ai făcut, pentru ce, ce s-a întâmplat după cu el, ce a realizat el… Nu prea interesează asta, ci doar “am un copil, doi, trei, și eu, wow, da?, ce familie frumoasă, ești o un om realizat, să-ți trăiască, bla, bla…”
Eu vreau să fac măcar un copil și totuși nu pot să nu apreciez acest articol…
@Valy: Cred ca multe femei au dat like pentru ca fiecare are dreptul la decizie asupra vietii. Noi am citit o parere argumentata, indiferent daca suntem ok cu ea sau nu si am sustinut-o. Si decizia si femeia care a scris
True, poți lăsa și alte realizări în urma ta, pentru care oamenii să te țină minte. Dar realistic vorbind, poate că un om dintr-o sută de milioane face ceva extraordinar de remarcabil, astfel încât amintirea lui să rămână mereu în istorie.
Pentru majoritatea, cea mai bună șansă de a lăsa ceva în urma lor, de a fi amintiți, e să facă un copil. Și cred că într-un fel tocmai de aia facem copii, nu pentru paharul cu apă de la bătrânețe, ci pentru a ne asigura că vom trăi prin copiii noștri.
Oricum, gândurile se schimbă, am prieteni care acum câțiva ani nu vroiau copii nici împușcați și acum umblă cu grădinița după ei. Și nici unul nu regretă.
Valy poate într-o oarecare măsură ai dreptate. Însă eu susțin ce spune Nebuloasa aici. Sunt de aceeași părere. Unii oameni sunt făcuți să fie părinți, alții sunt făcuți să lase în urmă alte lucruri.
Lumanareasa, stiu ce zici, am vazut si eu ambele situatii. No, pana la urma e bine sa ne asumam deciziile, in orice directie ar fi ele.
Bia, cred ca va fi greu sa faci oamenii sa inteleaga ca un copil nu e o realizare. E o binecuvantare, e adevarat. Felul in care il cresti ar putea fi o realizare, dar la fel de bine poti sa faci ale lucruri, fara sa plamadesti un copil.
Florica, pentru Vali e greu sa inteleaga ca a da like nu e egal cu a fi de acord cu subiectul, ci cu argumentatia din spate.
Marius, ei, hai, ca exagerezi. Ce, un copil ramane in istorie? Si de unde treaba asta cu lasatul a ceva in urma? Un copil nu il faci pentru tine, ci pentru ca te simti pregatit sa lasi intru viata un suflet si o minte pe care poti sa o dezvolti asa cum se cuvine: sa fie om.
Cristina, kudos to you.
@All. Bai, sunteti minunati. Sunt norocoasa cu asa cititori cu care pot sa port o discutie fara sa ne tragem cu ranga la fluierul piciorului. Multumesc
@nebuloasa: îți respect părerile și opiniile. Mai ales când sunt bazate pe experiențe și trăiri (intens) personale. Cu toate acestea, îți doresc să nu fie prea târziu când/dacă te răzgândești
Eu îţi respect părerea şi te înţeleg perfect. Eu nici nu mă gândesc încă la aşa ceva, deci nu-ţi pot spune dacă sunt de acord sau nu. Totuşi, am o MARE temere. Femei ca tine decid să nu facă niciun copil, în timp ce ăia cu 4 clase se reproduc mai ceva ca iepurii.Şi genetica asta îi o treabă serioasă. Ai văzut Idiocracy?
Nebuloasa, eu dintotdeauna am fost o familista convinsa si in visurile tineretii mele fara valuri, sa spun asa, vroiam 3 copii. Aveam si nume pentru ei. Dupa ce am inceput sa lucrez cu copiii, sa imi iau o licenta pe terapia copiilor, sa fac o formare si o supervizare in terapia copilului si adolescentului, sa fiu zi de zi educator si consilier iti spun ca acum AM DUBII DACA MAI VREUN COPIL. De ce? Pentru ca am intalnit multi prea multi copii traumatizati de parintii mult prea idioti si mult prea nepregatiti pentru a fi parinti.
Iti apreciez articolul nu pentru ca nu as vrea copii, pentru ca nu stiu cum ma schimb peste 3 ani sa zicem, dar ma bucur ca ai analizat atat de frumos nevoile tale si mai ales responsabilitatile tale … pana la urma asta inseamna sa fii matur.
Pe de alta parte eu cred ca nu ma voi plictisi niciodata sa lucrez cu copii, dar cand ma gandesc cum as “lucra” cu al meu mi-e frica … pt. ca nu este de ajuns sa il hranesc si sa ii cumpar jucarii. E nevoie sa pregatesc un om pentru jungla din afara caminului si asta inca nu stiu daca pot sa fac.
Iti multumesc si te apreciez!
tare. sper doar sa ai parte de ceea ce iti doresti. daca iti doresti o viata in care sa iti dedici timpul si energia pentru alte acte decat cresterea unui copil, asa sa o ai.
important e ca ceea ce faci sa faci cu dragoste. nu cu placere, cu dragoste.
sa iubesti faptul ca faci lucrul x si ca il faci din tot sufletul.
iar despre pregatirea copilului pentru “jungla” din afara casei…stai sa ma gandesc 2 secunde…nu, nu am o reteta usoara si eficienta.tre sa coci mult timp la ea si poate nici atunci nu e coapta suficient.
eu, in schimb, imi doresc un copil.
Fata, macar ai cojones sa o spui pe-a dreapta. Este posibil ca in cativa ani sa iti schimbi ideile, este posibil sa nu o faci. Dar ai DREPTUL de a decide si curajul de a o spune. Tu stii cum iti este mai bine si asa sa faci.
Eu am fost atenta ani buni sa nu ‘raman’. Din fericire nu am avut probleme, dar nici nu aveam chef de o asemenea ‘povara’. Pentru ca pentru unele, la o anumita varsta, un copil ar fi o povara.
Acum suntem gata sa incepem sa .. incercam. Mai am de facut niste analize (nu m-as arunca inainte fara sa stiu ca sunt sanatoasa) si poate de prin primavara-vara incepem sa ‘dansam’ fara protectie. Eu tin la ideea de a ma marita inainte, desi copilul in cauza, in caz de doamne-feri este in primul rand al meu (fiind mama, am intaietate), dar parca e mai usor asa.
Incep sa ma simt gata pentru calatoria acesta, pentru ca este o calatorie. Mai speciala decat cele pe care le-am intreprins pana acum, o calatorie ‘fara sfarsit’, dar pe care o simt exceptionala.
Suntem impreuna de un deceniu, simtim ca suntem in echipa ‘finala’. Sunt OK si din punct de vedere profesional si stiu ca ne putem permite un copil. Deci pasul urmator va fi sa incercam si sa speram …
Cred ca ti-am mai scris ca imi place sa iti citesc cronicile de festival si evenimente dar posturile de genul celui de mai sus … well, atinge latura sensibila a multora, dupa cum se vede din numarul de comentarii:). E un subiect delicat. Totusi cred ca, tocmai pentru ca iti pui toate problemele pe care le mentionezi mai sus si pentru ca mi se pare ca esti un om care are multe de oferit pe planul asta, ai educa un copil cu mult mai multa chibzuinta decat altele. Si mai cred, ca toti avem dreptul sa ne razgandim ;).
Waven, hai sa iti spun o poveste. Tatal meu a avut o sora. O femeie minunata. Era tehnician dentar la policlinica, in Medias. La o vreme, ajunsese sefa acolo si de multe ori o vedea facand tot felul de proteze, dinti, chestii, fara sa ia bani oamenilor. Veneau multi oameni necajiti acolo. Pentru mine a fost mai mult decat un model, a fost a doua mama (ea m-a si botezat). N-a avut niciodata copii, dar ne-a iubit pe noi, copiii fratelui ei, ca si cum am fi fost ai ei. Si nu e o figura de stil. Imi cumpara haine, ma trimitea in tabere, a stiut sa se apropie de mine mai mult decat a facut-o mama, imi petreceam aproape toate vacantele cu ea si o doua week-end-uri pe luna. A murit in 2000, cand avea 53 de ani si n-a regretat a n-a avut copiii ei. Ne-a avut pe noi, a avut munca ei de care era indragostita, a fost o femeie fericita. Sotul ei (nasul meu) a murit in urma cu doi ani. Nici el n-a simtit lipsa copiilor, tot pe noi ne-a avut.
Bloodie, am vazut da, si nu suntem departe. Acum, ce sa zic, ma consolez cu ideea ca unii dintre cei cu patru clase n-au scoala pentru ca au trebuit sa munceasca pentru a supravietui.
Monica, pentru tine e si mai greu, avand in vedere ca lucrezi cu copii, cu parinti, vezi mai multe lucruri decat vad eu. Multumesc
Akhe, sper sa ai copilul acela si sa fiti sanatosi. Retete pentru cresterea lui nu exista, dar trebuie sa ai parte de multa inspiratie de moment, sa faci alegerile bune in ceea ce-l priveste.
Dojo, na, veste faina e asta. Va admir curajul si sper sa ajungi sa cresti piticul acolo unde iti doresti
Honey, poate ca am multe de oferit unui copil. Poate ca o sa ma razgandesc, desi…stii cum e, odata cu varsta nu mai schimbi deciziile mari pe care le-ai luat la un moment dat. Stiu ca am atinc un subiect sensibil, dar maturitatea comentatorilor mei si felul in care au primit articolul ma face sa cred ca-s o norocoasa
O sa ai un baietel!
Să faci un copil nu e deloc o “realizare”. E o capacitate, nu ai nevoie de vreun IQ supraunitar pentru asta. Din păcate. Să-l creşti e altceva.
Aşa că, mai lăsaţi-o pe asta cu “realizările”. Dacă faci un copil din acest motiv, s-ar putea să ai un mare şoc atunci când ăla va lua primul 9 la şcoală.
Şi da, sunt de acord. Ca mamă, întotdeauna simţi că responsabilitatea e a ta de 10 ori mai mare decât a oricui altcuiva. Sau na, într-o lume ideală aşa ar trebui să fie.
ca şi fapt divers, i-am zis iubitului din dotare, viitor soţ (am trăit să-mi văd şi inelul pe deget! :P) că, în caz de divroţ, io vreau doar copiii, în rest nu mă ţigănesc pentru nimic :)))
O mare doamna cu care am mai povestit pe subiect, care are o fetita, mi-a spus asa: “ar trebui sa fiu cretina sa cred ca un copil e cea mai mare realizare a mea; cum poate sa fie o partida de sex o realizare? realizarea va veni si o voi constientiza atunci cand voi sti ca mi-am crescut fata cum trebuie si am facut om din ea.”
No. Deci cam asa, ca tine, copila blonda
Nu vrei copii?
O sa ajungi la o varsta inaintata cand o sa stai intre 4 pereti si nu o sa te viziteze decat postatusul, care si ala o sa iti aduca facturi. O sa iti doresti sa mori cat mai repede sa scapi de singuratate, pe cand alte persoane de seama ta isi vor dori cat mai multe zile sa se bucure de copii si nepoti.
Acum tine de cum gandeste fiecare, insa eu personal nu voi reusi sa ii inteleg niciodata pe cei care spun ca nu isi doresc copii. Care e scopul lor in viata? Chiar considera ca nu au nimic bun in ei ce sa transmita mai departe? C:)
Draga Diana, sper sa nu-i inveti niciodata pe copiii tai rautatea asta pe care tocmai ti-ai aratat-o cu toti coltii. Pe langa asta, nu stiu cine ti-a dat tie puterea de a vedea in viitor, mai ales in viitorul meu
Mi se pare absurd ca lumea nu inteleg ce EXISTA persoane pe lumea asta care nu vor copii! Este decizia fiecaruia si mi s-ar parea normal sa o respectam. Nu esti singura care nu vrea plozi, sunt alte mii de femei care au inteles ca un copil nu este cea mai buna decizie in viata cuiva.
Exista realizari in viata mai mari ca o partida de sex neprotejat.
Valy, dac-ar fi zis mai multe mame așa, poate n-ar mai fi fost pline orfelinatele și canalele de copii abandonați.
Mi se pare aiurea să judeci o astfel de decizie a cuiva, atâta timp cât nu te afectează cu nimic. Ba, din contră, poate-i va ajuta pe urmașii tăi să nu trăiască pe o planetă suprapopulată. În plus, tu te întrebi de ce a scris pe blogul personal despre o decizie… personală?
Nebuloasa, nu ma intelege gresit, nu am avut nici o clipa intentia sa exprim vreun gram de “rautate”, doar am profitat de ocazie si mi-am expus o parere PERSONALA pe tema asta.
Bineinteles, nu am nici o putere de a vedea in viitor, insa din fericire am o imaginatie bogata si din nefericire nu ma insel prea des cand o folosesc.
Imi cer scuze daca te-a deranjat in vreun fel comentariul meu, nu am avut nici cea mai mica intentie sa te atac. Totusi, daca peste 1, 2, 3, 10 ani am sa vad aici un post intitulat “sunt mamica”, recunosc ca o sa imi creasca putin inima si cu riscul de a pierde ore bune scotocind pe aici, imi voi cauta comentariul si ti-l voi arata.
Claus, Vali are partile lui foarte bune. Din pacate, gandirea moderna nu e una din calitatile lui
Damn, abia acum dau de articolul tau.
Nici eu nu vreau copii, desi sunt casatorita. Fostul voia dar nu asta e fost motivul despartirii…altele mai naspa.
Actualul sot nu vrea nici el copii. Suntem consitienti ca stilul nostru de viata NU se pupa cu un bebe vreodata. Nu e vorba de responsabilitate, pur si simplu mi-e groaza sa ma gandesc la societatea asta a nostra si cum mi-as educa prorpiul copil, ceea ce nu se pupa cu ce e pe la noi. Degeaba ii dai tu educatie intr-un fel acasa, daca la scoala se duce pe apa sambetei.
Am steptat mereu sa ma “loveasca” instinctele materne dar nici o sansa …nu simt NIMIC cand vad un bebetoi. Nu ma incalzeste cand imi zice vreo amica ca e insarcinata. Nu am “gena maternitatii” sau poate m-am invatat ca nu o voi avea vreodata.
Tind sa cred insa ca pe cum evolueaza femeia si face scoli, are o cariera faina, copii nu mai sunt o prioritate. Ori ideea de a ma lega de casa , bebe si bucatarie imi repugna din start. Prefer sa imi iau sotul de mana si sa calatorim de nebuni unde ne taie capul (si ne permite bugetul)
E o decizie ce tine de latitudinea fiecaruia. Inainte de ’89 erai obligat sa faci copii si la ce era bun sa ai niste copii ce nu ii doresti ptr ca avortul era interzis? O alta tampenie este ca la batranete au grija de tine…nimic mai fals. La mine in bloc toti batranii sunt singuri si au copii casatoriti plecati in alte orase sau in strainatate..de regula mor singuri in casa..Mai este si faptul ca propriul copil poate ajunge un drogat sau o vagaboanda sa nu invete, se fuga de la scoala si sa traiasca tot din pensia ta..vezi faptul ca 60% pica bac-ul….generatia de azi a tinerilor este insuportabila asa ca eu personal nu dorersc copii mai ales cu viata de azi plina de lipsuri si de bani…
Cam târziu descopăr și eu postarea, dar nu regret. Mă regăsesc în decizia de a nu avea copii, deși toți mă judecă și aici mă refer la familie, părinți, prieteni etc. Partenerul mă înțelege și avem o relație solidă, din fericire. Argumentația ta este solidă, Nebuloasa, și o apreciez, e o gândire sănătoasă pentru zilele în care trăim. Copilul nu este un plan pe care trebuie să îl bifezi de pe o listă anume, așa cum nimeni nu e obligat să vadă în asta o obligație. E ceva frumos, dar unii nu simt că vor să facă asta oricât de mult ar iubi copiii, instinctul matern nu e totul.
Diana, pun pariu ca ai un copil de maxim 12 ani! Sunt curioasa daca vei mai fi la fel de fericita peste 2-3 ani cel mult :)). Povesteste-ne si noua atunci cum e sa ai un adolescent la usa, te rugam. Gandesti ca majoritatea prietenilor mei, cu copii. Sunteti de un egoism fara margini. Faceti copii ca sa nu fiti singuri?????????? Acei copii poate vor sa plece in Australia sa munceasca, pt ca in Romania mor de foame. Te duci pe capul lor, te bagi in viata lor, sa fii o povara? Sau ii obligi sa stea cu tine, spunandu-le ca i-ai crescut, te-ai chinuit cu ei, asa ca trebuie sa te ajute la batranete? De ce aveti impresia ca daca voi sunteti parinti, TREBUIE si altii sa va urmeze? De ce trebuie sa-i judecati pe altii? De ce nu va vedeti de vietile voastre perfecte in liniste? Pt noi, astia mai ciudati, “implinirea” consta in alte lucruri. Eu ma simt implinita pt ca ajut animalele, in special cainii. Multi ma “condamna” ca cheltuiesc cu cainii, cand as putea face un copil. Nu vad legatura, dar ma rog…Trebuie sa dau explicatii cuiva ce fac cu banii mei? M-am saturat de oameni ingusti la minte, asa ca tine. Vezi sa nu “iti doresti sa mori cat mai repede sa scapi de singuratate” cand o fi odrasla mare si nu o sa mai dea 2 bani pe tine. Numai bine, si toarna tu copii, vremurile in care traim sunt perfecte!
Nebuloasa, multumesc pt articol, ma regasesc 100%
E decizia ta daca vrei sau nu vrei copii, insa te asigur ca peste ani vei regreta amarnic. Ar trebui sa te gandesti si la copil, daca il vei face la o varsta inaintata nu cred ca va veti intelege prea bine. Va fi o diferenta prea mare de varsta.
In Japonia, femeile care nu vor sa faca copii sunt etichetate drept paraziti sociali. Oricum, eu nu pot sa inteleg asa ceva, toate femeile o ard cu viata personala si cariera… Bine, iti traiesti viata de la 18 ani pana la 25-30, te asezi la casa ta, iti faci o oarecare vechime in domeniul muncii, dar dupa? Daca o femeie nu are copii pana la 30 de ani, eu consider ca ele fac umbra degeaba pamantului. Tigancile vad ca sunt foarte “productive”, majoritatea avand cam 5 copii in medie. Cu astfel de mentalitati la tinerele romance, cred ca in 20 de ani tiganii vor fi majoritari in vechiul nost’ pamant, iar Romania de azi se va numi Ţigania sau Rromia. No offence!
@Cosmin: facem umbra degeaba pamantului? Pai ma intreb cine plateste pensia parintilor tai. Eu muncesc de la 15 ani, de la 18 deja cu carte de munca. Am 35 de ani si sunt obosita ca dracu si plina de frustrari. Mi-am petrecut ultimii 7 ani intr-o tara care nu e a mea. Nu eu am ales sa muncesc atat de devreme ci faptul ca printii mei au facut 3 copii desi erau saraci lipiti. M-au condamnat practic la o viata fara distractiile despre care vorbesti tu. Crezi ca poti judeca daca am nevoie sau nu de o alta responsabilitate?
Poti lasa in urma altfel de copii, sau poti sa nu lasi in urma nimic, e fix dreptul tau. Eu cred ca fiecare stie cat poate duce, fiecare stie de ce are nevoie in viata ca sa fie fericit sau implinit, iar copiii sunt o optiune. Sunt mama, dar inteleg si decizia celor care nu isi doresc copii si cred ca uitatul asta in curtea vecinului si aducerea lui pe “calea cea buna” e un act toxic si nenecesar. Daca iti construiesti viata asa cum iti doresti, te poti bucura de ea cu sau fara copii, asa cred.
Of, Doamne! Am sperat sa ajung sa-mi doresc din tot sufletul un copil si inca nu pot spune asta, din pacate. Motivele sunt multe, te inteleg perfect, eu am inca si altele in plus si totusi nu imi vine nicicum sa fac un copil. Oamenii care arunca tot felul de cuvinte aiurea, relativ la persoanele care nu isi doresc copii, ar trebui sa fie mai toleranti, sa se gandeasca mai profund cand fac acuzatii si judecati de valoare.Le-as spune cateva situatii in care nu stiu cat de mare fericire ar fi sa faci un copil, de pilda daca ai fi violata de cineva sau daca ai ramane cumva, nu stiu cum, insarcinata cu un om pe care nu-l iubesti, un om fara calitati, ai fi oare la fel de incantata sa faci acel copil?
Pe de alta parte, celor care spun ca daca asa ar fi gandit si parintii nostri, atunci noi n-am mai fi, le voi raspunde ca noi, cei ce ne-am nascut, nu am cerut sa fim nascuti. Pur si simplu nu ne-am nascut pentru ca am vrut noi asta, nu am cerut nimanui asa ceva. Eu i-am si spus mamei mele ca nu i-am cerut asta. A fost alegerea ei. Ea a ales sa ma nasca. A, ca acum sunt in viata, e ok, dar nu a fost asta decizia mea. Fiecare om are puterea de a lua decizii, deci, fiecare om, cu deciziile lui. Nu mai baga parintii mei in chestia asta, ca ei nu au nici o vina pentru faptul ca eu nu vreau sa ii fac bunici.
Copilul se face pentru ca simti nevoia sa il ai. O data cu el, iti iei enorm de multe responsabilitati si apoi le mai si inveti pe drum, probabil. Cert este ca nu ai nici un fel de garantie ca la batranete iti va da un telefon macar, din cand in cand sau ca va sta, fidel, iubitor si recunoscator, sa-ti intoarca binele pe care i l-ai facut, atunci cand il hraneai si ii spalai fundul de rahat, te ingrijeai sa aiba de toate, etc. Acest copil va fi, exact cum va voi el, adica ori ai sa-l pierzi dupa adolescenta, cand se va indragosti si va tine neaparat sa-si faca familia lui si va pleca de langa tine (poate chiar pe alte meleaguri) ori va ramane langa tine sau va plati pe cineva sa te ingrijeasca. Chestia asta e o loterie. N-ai de unde sa stii ca ii va mai pasa sau nu de tine. Cu alte cuvinte mentalitatea de a-ti face un copil pentru a nu ramane singur la batranete, mi se pare naiva, invechita, expirata, chiar.
Dincolo de neasumarea acestei responsabilitati ar mai putea fi multe motive, de pilda acela ca realizezi ca nu poti face loc in viata ta pentru o asemenea activitate, adica cea de mama (care iti ocupa in mod activ, cel putin 18 ani din viata – muuuult!!!). Apoi ar mai fi faptul ca esti un om corect vis-a-vis de posibilitatile pe care le ai si constientizezi ca acel suflet nu are de ce sa sufere, doar pentru ca tu nu esti pregatit sa il primesti in viata ta. Si aici spun ca decat sa nasti acel copil si apoi sa-ti dai seama ca nu esti capabil sa-l cresti (lipsa banilor sau altele) si sa-l dai spre adoptie, preferi sa nu risti atat de mult. Practic, asta pot si vreau sa fac si atunci fac iar ceea ce nu pot si nu vreau, nu fac! Iar asta mi se pare o gandire sanatoasa, asumata.
Sunt convinsa ca iti aduce si momente bune un copil in viata, dar pana la alea, trebuie sa-l speli de rahat, sa te trezesti noaptea nu stiu de cate ori si sa-i dai sa suga (o activitate care nu mi se pare foarte dragalasa), trebuie sa-l si nasti in sine, adica sa treci prin acele dureri, sa-l porti si sa te ingreunezi cu el timp de 9 luni si apoi sa-l ingrijesti devotata, fiindca e mic, neajutorat si nu are nici o vina ca s-a nascut. Sincer, toate cele enumerate, nu mi se par activitati deloc placute, chiar nu inteleg cum ar putea sa-ti placa sa speli rahat, pe bune, nu inteleg. Dar, in fine, le faci, fiindca trebuie. Sa nu mai vorbim de investitii, bani, timp, haine, mancare, medici, scoli, gradinite, etc. Ai de unde? Daca ai, atunci nu e o problema dar daca nu ai? Daca abia te descurci de pe o luna pe alta, atunci cum faci fata cu acel copil, care practic nu are nici o vina. Care nu a cerut sa se nasca. Si care trebuie ingrijit.
Situatiile (inclusiv cele financiare, adica un salariu de 1000 de lei) sunt diferite la fiecare dintre noi, asa ca nu e prea ok sa ti se puna etichete, la prima mana. Poate nu mai ai pe nimeni pe lumea asta. Poate sanatatea nu iti permite. Poate nu te simti suficient de matur sa faci acest pas. Si multe altele. Tu, ca om, ai datoria sa lasi ceva in urma ta, poate un copil, poate altceva. Nu poti spune ca asta e menirea unei femei, de a face copii, ca atunci Dumnezeule, o reduci la a fi producator de copii si atat. Mi se pare jignitor sa gandesti asa. Da, poti alege, sa faci sau sa nu faci. E ok sa faci, e ok sa nu faci, cata vreme esti impacat cu asta. Cand suferi pentru ca nu poti face, atunci e altceva. Pentru ca, sunt si foarte multe femei care nu pot face. Si atunci, sa aruncam si in ele cu pietre? Nu e corect!
Gandindu-ma la toatea astea, am tot amanat si eu acest moment, acum am 41 de ani si inca nu simt o nevoie sau o placere de a face un copil. Insa, e pentru prima data cand, daca as ramane insarcinata, nu m-as speria, ci as lasa sarcina, adica as face un copil. Pentru ca toata lumea are. Pentru ca probabil ca trebuie. Si de teama de a nu regreta mai apoi, ca nu l-am facut. Nu stiu daca mai pot face, insa daca vine, asta e, m-oi sacrifica, ce sa fac? Si l-oi face. Nu stiu daca ma va bucura acest eveniment, daca o sa se intample, insa, singura ratiune de a face un copil ar fi faptul ca am ramas singurul supravietuitor al familiei mele si ca imi doresc sa existe o continuitate. Si genele mele si ale familiei, sa mearga mai departe. Asadar, cu inima si sufletul, nu prea imi doresc, insa rational, zic ca ar trebui.
Mai departe, cine judeca si condamna faptul ca am fost sincera, n-are decat. Insa, ar trebui, inainte de a pune etichete, sa se gandeasca si la dificultatile si problemele pe care ti le pune un copil, la piedicile pe care o femeie le poate avea si sa inteleaga ca in lumea asta exista diversitate, ca suntem diferiti si gandim/simtim diferit. Doamne ajuta!
p.s. (nu-s o habotnica dpdv religios, insa am simtit sa spun asta, dupa spovedania pe care am facut-o mai sus)
Nici eu nu imi doresc vreodata copii. Oricat de buna ar fi situatia mea materiala nu imi doresc, pur si simplu. Un copil e o responsabilitate uriasa de care nu am nevoie in viata mea!
Am vazut o groaza de mesaje aiurea ca aceasta femeie nu vrea copii…bai dar ce va f…e pe voi grija de viata altor femei,nu va puteti vedea voi de vietile voastre si uterul vostru?foarte bine ca nu vrea copii,femeia vrea sa fie free si frumoasa forever.Eu am 26 de ani si mi-este efectiv sila de copii si ideea de a fii mama,nu vreau sa imi transform corpul intr-un sac de cartofi deformat,tate biberoane si un vagin in forma de canal.Nu vreau sa fiu 9 luni gretosa,sa miros toata ziua a voma la gura,sa dau vanturi incontinuu de la balonari,sa am arsuri,sa ma umplu de vergeturi si sa imi distrug toata viata langa un plod care trebuie intretinut pana iese din facultate.Vreau sa imi dau banii pe pantofi,rochite,operatii estetice,sali de fitness si distractii impreuna cu sotul meu care este lafel de scarbit de copii ca si mine.Vreau sa imi dedic restul timpului muncind pentru afacerea noastra si sa producem cat se poate de multi bani pe care sa ii cheltuim pe tot ce vrem noi si nu bone,scutece,laptic praf si jucarii.Nu vreau sa ne distrugem tot stilul de viata,sa avem obligatii toata tineretea si nici sa investesc dupa sarcina 20.000 de EUR ca sa ma repar cand pot sa stau cuminte sa nu ma stric prematur.Nu am chef sa imi zica nimeni ,,mama” si nici sa ma frece la icre cu nevoi peste nevoi.Am 3 pisici si sunt uneori destul de stresanta darmite un copil sau doi cum fac altii.Mamicile ideale sa isi vada de ciorba lor din cratita ca nu le f…e pe ele grija de alte femei,ci invidia ca nu se strica toate femeile de la sarcini iar taticii ideali sa isi ia un Playboy si sa traga o l…a in baie ca nu este treaba lor de ce nu vrem noi copii.Nu vreau copii din n motive si nici nu o sa vreau ever iar chestia cu domne un pahar de apa la batranete,mi se rupe fiindca este o mare aberatie iar de crapat toti crapam odata.Daca am barbatul iubit langa mine,sanatate,frumusete si o caruta de bani,ma simt putin zis implinita.Nu am nevoie de plozi ca sa ma simt implinita ca fiinta umana si am nevoie sa arunce un plod o lopata de pamanta pe mine dupa moarte fiindca oricum tot viermii te mananca.Deci doamnele mamici ideale si domnii frustrati tatici ideali sa isi vada de potroacele lor fiindca nu au ei treaba cu persoanele contra copii.
Absolut toate fetele/femeile tanare care se gandesc sa nu faca copii (deocamdata) trebuie sa tina cont de greutatile EXTREM DE REALE de a mai avea copii dupa o anumita varsta.
Si nu ma refer la o varsta super inaintanta, ci chiar si la varste care nu par la prima vedere “inaintate” ca de exemplu 35 de ani!
Acum, la 24, 26, 28 poti zice ca “nu vreau copii, este naspa si put urat” dar peste 10 ani vei regreta amarnic.
Asta este ca si cu tatuajele, acum iei o decizie tampita de tanar si dupa un timp iti dai cu caramida in cap sa o repari.
Nu glumesc. Toate fetele si femeile tanare se distreaza crezand ca anticonceptionalele sunt mana cereasca (si chiar sunt, pana la un punct) dar extrem de putine dintre ele stiu situatia ovulatiei si a conceperii copiilor dupa 35 de ani…
nu este roza!
infertilitate, tratamente, sarcini pierdute, riscuri ridicate de a nu duce sarcina la capat, riscuri ridicate de copii cu probleme… tot asa
nu luati decizia asta in gluma!
la noi (si mai oriunde) se pune accent pe “anti-conceptie” dar habar nu se stie despre dificultatiile de conceptie
sfatul meu este ca orice fata/femeie tanara sa se informeze BINE despre conceperea copiilor dupa 30 de ani… chiar de NU VREA COPII ACUM sau se gandeste ca nu va vrea niciodata
inainte sa decizi este bine sa fi informat
eu sunt convins ca nici 1% din tinere nu sunt informate cu privire la fecundatie, sarcina si bebe dupa 30 de ani
cautati si aflati si nu va grabiti cu declaratii tampite si gesturi stupide pe care peste 10 ani le veti regreta
Stai linistita ca a a avea copii nu inseamna ca lasi ceva in urma!E doar o vorba rasuflata cu ecou in mintea mediocrilor! Marile genii ,savanti,compozitori,doctori,care si-au pus la modul real amprenta pe umanitate si evolutie,N-AU AVUT COPII! Muritorii de rand vin,pleaca,nici macar familia nu-i pomeneste mai mult de 2-3 generatii,cati adulti isi mai aduc aminte de bunici,strabunici ?!Tot mai putini,e ca si cum nici n-ar fi existat!Nu mai spun ca multi uita de proprii parinti la batranete…daca mai aduc in discutie si probabilitatea fatalitatii,cand copilul poate muri inaintea parintilor(din pacate tot mai multe exemple de genul acesta auzim in ultimul timp),toata discutia cu lasatul urmasilor ajunge sa se invarta in jurul multor semne de intrebare
Copiii adauga o alta dimensiune vietii. Imbogatesc experienta de viata, Cresti copii pt tine, pt ca doresti sa devii o persoana mai complexa. Si, da, poti spera ca intr-o zi te vei bucura din cand in cand de compania copiilor tai adulti…dar eu, deocamdata, ma bucur din plin de drumul “devenirii” mele ca mama a 3 copii! Nimic din ceea ce am experimentat pana la copii (cariera, calatorii etc) nu se compara ..tine de suflet, de iubire…ar fi multe de spus. Personal, consider ca as fi pierdut enorm din ceea ce ae de oferit viata daca as fi decis sa nu am copii!!
imi place ca multi insista aici ca dupa o anumite varsta, nu vei mai putea face copii, deci mai bine ii faci cand poti. deci, faci acum un copil si speri ca, la un moment dat, cand deja il ai, il vei si dori. mi se pare perfect pertinent, nu?
Fata draga, eu regret ca am luat decizia de a procrea. Nu pot recunoaste asta nici macar celui mai bun dintre prietenii mei, din cauza ca, pe de o parte, imi iubesc enorm copilul. Pe de alta, fiindca, probabil, m-ar considera egoist (regret ca nu pot face n lucruri pe care le-as fi putut face daca nu aveam copil) sau complet nebun (initial nu am vrut sa am copil, pentru a nu expune alt suflet nenorocirilor vietii, insa, pe la 35, m-a impins instinctul). Prin urmare, te inteleg foarte bine!
Apropo de stigmat, ma gandesc daca sa apas butonul “Add Comment”. Fuck it, ce se poate intampla?
Anonimule (nu?), mulțumesc că ai împărtășit asta aici. Știu că îți iubești copilul. Și am habar (cât de cât) ce simți pentru că una dintre prietenele mele bune mi-a mărturisit același lucru, ea fiind o mamă minunată. O să fie mai bine la un moment dat. Te îmbrățișez.
@all, mulțumesc pentru comentarii, gânduri, aprecieri, chiar și pentru gândurile mai puțin frumoase. A avea un copil e un act profund personal și tot nu mă simt pregătită pentru asta. Au trecut 4 ani și jumătate de când am scris aceste rânduri, încă le susțin.