Manu Chao la Timisoara – reportaj din culise

Miercuri, 25 iunie 2014

Ora 12 si un pic

Ploua de se zguduie norii, eu sunt pe drum spre Muzeul Satului. “Da, Doamne, sa fie asta ploaia de cod galben anuntata de meteorologi si apoi sa iasa soarele”. Ploaia se opreste in cateva minute, vine soarele, ajung si eu in muzeu la fix pentru a muta niste garduri dintr-o parte in cealalta. Voie bina, veselie, nerabdare, “da’ cand ajunge pentru soundcheck?”, cam astea ne sunt gandurile. Multe dintre ele, totusi, se opresc la ploaia care se anunta mai navalnica decat cea care tocmai trecuse.

Ora 13.30

Tobosarul lui Manu Chao are nevoie de…potcoave de cal, pentru a le pune pe tobe. avea unele, dar s-au pierdut in turneu, iar acum are nevoie de unele de la noi. Radem si ne distram foarte tare, decretand ca asta e cea mai ciudata cerinta vazuta pana acum intr-un rider tehnic de concert. Imediat, voluntarii PLAI se pun pe telefoane sa caute potcoavele.

Ora 16

Avem potcoave. Dupa cateva ore de munci usoare cu zambetul pe buze, unii dintre noi decidem ca avem nevoie de o cafea. Ne retragem la restaurantul de langa muzeu si ne uitam ingrijorati spre cerul care devine negru cu fiecare minut ce trece. Jumatate de ora mai tarziu, una dintre cele mai urate furtuni vazute vreodata se abate peste Timisoara si totul pare compromis. Curg e-mail-urile si mesajele cu intrebari daca se mai tine concertul, raspundem la ele in ritm alert: “Concertul se va tine in orice conditii, Manu Chao va urca pe scena la ora stabilita.” Intre timp, apare si Radu, fotograful nostru oficial, facut ciuciulete de furtuna. “Asta e, poate mai da putin soarele si mi se usuca pantalonii”. Plecam sa facem turul backstage-ului si sa stabilim ultimele detalii pentru fotografierea concertului.

Ora 19

Ascunsi pe sub stresini de cladiri, sub copaci sau sub pelerinele de ploaie, asteptam primii spectatori. Evident, nu vine nimeni pe ploaia care s-a transformat din furtuna in ploaie mocaneasca. 40 de minute mai tarziu, primim mesaj de la Tako, coluntar co-fondator PLAI: “in 20 de minute trece ploaia; estimare de meteorolog amator care se uita pe radar.” Asa este, putin dupa ora 20 ploaia se opreste si noi ne bucuram de oamenii veniti in muzeu, fani adevarati, care vor sa prinda primele locuri din fata scenei.

Ora 20.00

Membrii asociatiei “Ceva de spus” (asociatie care se ocupa de persoanele cu dizabilitati) vin la intalnirea programata cu Manu Chao. Stam cu totii pe terasa si ne bucuram sa fim martori la emotia dintre ei. Manu Chao cu un zambet larg pe fata, sincer bucuros de intalnire, cei de la “Ceva de spus” mai mult decat emotionati. altceva pluteste in aer, nu doar emotie: e un respect reciproc care se simte de la distanta de la care ii urmarim.

Ora 20:44

Sunt la poarta si privesc oamenii care vin in valuri. Si cei cu bilete deja achizitionate, si cei care au hotarat sa infrunte ploaia si sa-si faca un cadou frumos: concerul lui Manu Chao. Se vorbeste in maghiara, sarba, italiana, spaniola, engleza, franceza. Pentru cateva minute, iese chiar si soarele, in zambetele noastre obosite, dar linistite ca totul e bine.

Ora 21:17

Raluca Popescu, de la asociatia “Ceva de spus”, urca pe scena ajutata de Zoli, coordonatorul asociatiei. E in scaun cu rotile, dar asta e un detaliu nesemnificativ. Povesteste despre importanta culturii in viata persoanelor cu dizabilitati, despre cat de frumoasa e colaborarea cu PLAI, despre dorinta lor de a intalni respect, nu mila. Si, va spun, nimeni nu o priveste cu mila, iar aplauzele de final sunt pentru ea, pentru curajul lor si pentru felul in care a povestit despre misiunea lor: aceea de a accesibiliza cultura.

Ora 21:20

Incepe concertul. 3000 de oameni canta si danseaza inca din secunda in care Manu Chao si trupa intra pe scena. Ritm, tobe, chitari si energia de neoprit a lui Manu Chao, toate astea trec dincolo de spatiul din fata scenei si ajung pana la voluntarii care sunt inca de serviciu la poarta muzeului, unde se danseaza in fata gardurilor asezate in culoare pentru a facilita accesul.

Ora 22:20

Cade curentul, ne afundam intr-un intuneric-bezna. In backstage e panica, eu incep sa rad nervos, il vad pe Tako mergand (nu alergand) usor grabit spre spatiul din spatele scenei. Publicul urla mai tare, se canta de parca artistii de pe scena ar avea amplificatoarele inca in functiune. Tobosarul e magistral, iar spectatorii, cu lanternele de la telefoane pornite, aduc magia in muzeu. Nu-mi mai pasa de curent, nimeni din zona scenei nu se opreste din cantat sau dansat. Pe grupul de PLAI, cineva care e la poarta spune: “sigur nu e nimic amplificat? se aude publicul de parca ar avea toti microfoane”. Intre timp, in spatele scenei, se rade si se plange, concomitent: cablul care trebuie introdus in generator s-a blocat undeva pe scena, iar distanta pana la priza generatorului e de doar cativa centimetri. Cineva urca pe scena, deblocheaza cablul, gata, avem din nou lumini si amplificare. Publicul e in delir. (stiu, cliseu, dar n-am gasit alta rima) Vine din nou curentul, incepe sa ploua, nu ne mai pasa.

Ora 23 si ceva

Manu Chao canta de aproape doua ore, a vut deja un bis, e la al doilea. Am senzatia ca poate continua asa pana dimineata. Noi, langa gardul de backstage, topaim de parca n-am fi stat in picioare toata ziua. Am uitat si de ploaie si de tot, nu mai conteaza decat ca suntem fericiti, dansand pe muzica oamenilor astora fenomenali. Gandul care-mi trece prin minte: “vreau si eu energia lui Manu Chao; serios, 53 de ani???”

Ora 23:35

Manu Chao si-a luat “la revedere”, luminile pe scena s-au stins. Publicul, totusi, aplauda, desi sunt oameni care au inceput sa plece. Mai mult fortati, pe chipurile lor se citeste ca ar mai fi vrut. Cineva striga de departe: “yeeeeeaaaaahhhh!!!” O tanara care e aproape de iesire spune: “ba, cred ca se intoarce.” S-a intors, luminile scenei sunt din nou aprinse, Manu mai da o data cu noi de pamant prin energia lui. Toata lumea s-a intors din drum, concertul parca de-abia a inceput.

Joi, 26 iunie 2014

Ora 00:20

In backstage, Manu Chao e asa cum l-am vazut in orele pe care le-a petrecut in muzeu: foarte uman. A adus cativa fani in backstage, fac poze, rad si povestesc. E un om, un om cu o energie fantastica, un om care arata de la minut la minut cat e de simplu sa stai printre oameni.

Ora 13.30

“Manu Chao a donat o suma importanta de bani celor de la “Ceva de spus”, asociatia care se lupta pentru drepturile oamenilor cu dizabilitati. Acesti bani vor fi folositi pentru ca asociatia sa-si atinga visul: un microbuz accesibilizat pentru membrii ei.”

Superlativele sunt goale si lipsite de sens. Dupa cum l-am cunoscut ieri, dupa ce am vazut cat de mare ii e inima, omul asta s-a transformat, pentru mine, intr-un fel de zeu. Zeul oamenilor simpli.

Foto: Radu Badoiu

Tweet