A fost si Garana Jazz 2014
Pentru mine, din pacate, doar o jumatate de editie, dar e bine si asa. Am prins doua seri de jazz in Poiana Lupului, cu mai mult progresiv decat m-am asteptat, dar ideea de baza e ca Garana Jazz Fest e pentru pasionatii de jazz, nu doar pentru cei ce asculta genul asta din cand in cand. Recunosc, oboseala m-a facut sa n-am asa multa rabdare; pe de alta parte, uitandu-ma retrospectiv, imi dau seama de ce editia a 18-a a fost una buna, din punctul de vedere al lineup-ului. Nu stiu daca cea mai buna (cum am zis, nu pot sa emit pareri in directia asta cu doar doua zile de asistat la concerte), dar atat de interesanta cat sa ma faca sa vreau sa merg si anul viitor. Ca in fiecare an, de altfel.
Culmea, cel mai misto moment/spectacol/act a fost Kimmo Pohjonen. Spun “culmea” pentru ca show-ul finlandezului nu a avut mari legaturi cu jazzul (poate doar la nivelul in care si-a folosit acordeonul ca pe un instrument de demonstrat virtuozitatea, ne-a aratat ce sunete misto poate scoate burduful acela cand e utilizat si altfel). A fost un “performance” foarte tare care m-a facut sa ma ridic in picioare si sa aplaud ca apucata si sa-mi doresc inca vreo 3-4 bis-uri, cel putin.
O alta culme, mai mult un fel de ciudatenie pentru mine (ca-s tare deschisa la improvizatie, progresiv si alte cele din latura mai putin digerabila a jazzului): n-am ramas la The Crimson ProjeKCt. Am vazut primele 20 de minute de concert, am apreciat bateriile (mult), am apreciat band-ul, cu totul, dar n-am reusit sa intru in starea de spirit necesara ascultarii cu toate simturile. King Crimson nu e lesne de perceput si pe pare ca oboseala mea acumulata m-a facut sa dispar mai repede decat mi-as fi dorit, spre uimirea unei prietene cu care m-am intalnit langa scena si care era total bulversata de faptul ca vreau sa plec.
Minunatiile ascultate au fost, in ordinea intrarii in festival: Pedro Negrescu Trio (cu minunatii Pedro Negrescu la contrabas, Gabor Cseke la pian si Andras Mohai la baterie) si Tom Harrell’s “Colour of a Dream” (cu o componenta “grea” de tot – Tom Harrel la trompeta, Johnathan Blake la tobe, Wayne Escoffery la saxofon tenor, Ugonna Okegwo la contrabas, Jaleel Shaw la saxofon alto si Esperanza Spalding la voce). Jazz absolut, asta a cantat band-ul lui Tom Harrel; singura dezamagire (daca pot sa ii spun asa) e ca Esperanza a intrat doar de trei ori pe scena: de doua ori la microfon si o data la bis, aplaudand discret din spate. Dar, in mod sigur, highlight-ul festivalului de anul acesta, pentru mine, a fost aceasta adunare de Greuceni ai jazzului mondial.
Am pierdut alti Greuceni de astia: pe Joey DeFrancesco, vineri, din cauza ca n-am putut sa urc decat sambata si pe Mike Stern + Bill Evans, duminica seara, din cauza de ultim spectacol al serii, intins nepermis de mult pana tarziu dupa miezul noptii. Daca as avea un repros de facut, n-ar fi neaparat noroiul din ranchul muzical (peste care, poate, s-ar putea turna niste pietris, fara sa necesite un efort atat de mare din partea organizatorilor), ci soundcheck-urile care se fac inainte de concerte. Chiar cred ca pentru asta s-ar putea gasi o solutie; iar daca nu se poate altfel, macar sa se mute progresivul filosofic spre finalul programului; e pacat ca la cei mai misto muzicieni invitati ranch-ul sa se goleasca si artistii sa nu beneficieze de tot publicul frumos care se strange la Garana in fiecare an. (duminica seara, multi timisoreni se indreptau cu tristete spre masini, pe la ora 00:30, inainte sa inceapa Mike Stern cu Bill Evans)
Va spun, pentru cei ce iubesc jazzul si il asculta frecvent, nu e loc si eveniment mai misto in tara asta decat Garana Jazz. Sigur ca tot ceea ce inseamna organizare si grija pentru public s-ar putea imbunatati, dar, pe de alta parte, nu exista evenimente perfecte. Eu, ca toti ceilalti, aleg sa inchid ochii la unele lucruri care ma deranjeaza (si poate ca e gresit, dar am mai zis si o zic in continuare: iubesc festivalul asta si tot ce traiesc in cateva zile de ascultat muzica in creierii muntilor) si afirm cu bucurie: intre 9 si 12 iulie 2015 ma veti gasi tot acolo, la Garana, in ranchul muzical, la jazz.
Am fost la Garana Jazz cu sprijinul Prin Banat, PRbeta Agency, cu acreditare din partea Aqua Carpatica. Partener de mobilitate: Autonom Rent-a-Car.
Tweet
