Marturia unei framantari (altfel, despre controlul mamar)
Mai jos, o poveste adevarata, despre ceea ce conteaza: sanatatea e mai importanta decat orice altceva.
Totul a inceput cu un an in urma; in noiembrie, pe vremea asta. Ma trezisem brusc si inexplicabil dintr-un somn adanc, imi dusesem mana dreapta deasupra capului si ma pipaisem de la axila in jos, spre san. Am simtit un nod despre care stiam sigur ca nu era acolo in urma cu cateva zile. O galma de aer mi s-a oprit in gat si am inghitit cu greu. Inima-mi batea cu putere. Era 5 dimineata si eu imi descoperisem un nodul langa san.
Mi-am baut cafeaua si am incercat sa-mi linistesc bataile inimii. Daca era cancer? Daca era malign? Daca asta era primul pas dintr-un lung sir de consultatii, diagnostice, tratamente invazive? Am decis atunci, pe loc, ca nu vreau sa stiu. Mi-era mult prea frica de diagnostic, de ceea ce urmeaza sa se intample. In plus, cine avea sa planga dupa mine? N-am copii sa ma ingrijesc de ei, n-am un sot care sa ma adore, viata mea era una dedicata altora. Nu voiam sa trec prin chinul bolii.
Nodulul meu, pe care-l simteam cand si cand, se trasferase pe creier. Mi-era in minte in continuu. Am decis, la un moment dat, sa merg totusi sa vad ce-i cu el. Dar nu acum. Dupa ce termin treaba de neabandona. Dupa Craciun. Dupa Revelion. Dupa Sf. Ion. Dupa ce mai termin inca o treaba importanta.
In timpul asta, cei din jur (fara sa stie ce se intampla cu mine) deveneau tot mai grijulii. Primeam zilnic dovezi de dragoste de la cei mai neasteptati oameni. Prietena mea de-o viata spunandu-mi “te iubesc si mi-e dor de tine”; sora-mea scriindu-mi ca abia asteapta sa ma vada si sa povestim ce mai e cu vietile noastre; iubitul meu cu care-mi faceam planuri de viitor (mai mult decat oricand).
Si m-am dus la control. Dupa aproape opt luni de framantari, am pus mana pe telefon si mi-am facut o programare la ecografie mamara. Vreo saptamana mi-am facut toate scenariile posibile, am renuntat si am luat-o de la capat de o mie de ori. In ziua programarii am mai avut un hop de trecut, la fel de personal. Singurul gand atunci era “dupa toate cate s-au intamplat, nu m-ar mira sa aflu ca e cancer malign”. Nu eram singura, dar asteptarea de 5 minute inainte sa intru in cabinetul doctorului au fost cele mai lungi 5 minute ale vietii mele.
Am intrat incet, cu teama, gasind acolo o doamna doctor nu cu multi ani mai in varsta decat mine. Mi-a vazut panica din ochi si a incercat sa-mi zambeasca incurajator. Avea in fata programarea mea si stiam ca a dat multe vesti proaste in cariera ei de radiolog. Mi-a explicat ca trebuie sa ma dezbrac pana la brau, m-a invitat sa ma intind pe pat si mi-a spus despre gelul care se foloseste in ecografii. Apoi m-a rugat sa ma relaxez. “Stiu ca e greu”, mi-a spus, “dar in ziua de azi sunt atatea alte afectiuni ale tesutului mamar incat nu putem sari imediat la gandul ca e cancer.”
Dupa 7 minute care-au parut ani, dupa examinarea completa si atenta a fiecarei parti ale sanului stang si ale celui drept, am fost diagnosticata: mastoza fibrochistica. “Nu exista niciun indiciu de cancer, mastozele nu se transforma in cancer, nu exista nicio cercetare care sa confirme ipoteza asta”, m-a linistit doamna doctor. Totusi, mi-a recomandat sa refac ecografia peste 6 luni.
Am avut noroc cu carul. Asa cum a fost mastoza fibrochistica, putea sa fie, la fel de bine, cancer. N-a fost, din fericire, insa teroarea si groaza care m-au macinat atatea luni nu trebuie traite de nimeni. Nu ma judeca. Da, am mers la doctor foarte tarziu. Dar tu sa nu faci ca mine.
Foto: Breast Cancer by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
vreau doar sa spun ca prietena mea cea mai buna s’a dus la medic dupa vreo doua luni. si era deja prea tarziu.
exersati autocontrolul lunar si cand e ceva in neregula mergeti la medic. de data asta graba nu strica treaba ci va poate salva viata!
Ce coincidenta, azi dimineata mi-am facut programare la o ecografie. Dupa ce anul asta au invins cancerul la san mama uneia dintre cele mai bune prietene (sub 50 de ani) si o colega de birou (sub 30 de ani), la prima durere suspecta am pus mana pe telefon. Nu-mi fac ganduri negre, dar e mereu bine sa fii pregatit pentru orice rezultat.
Ruxa, as zice ca e important controlul si fara durere. Sa intre in constiinta noastra ca trebuie sa ne controlam macar o data pe an.
Dana, hai, ca va fi bine. Tin pumnii. Sa ne spui cum a fost.
Abia azi am ajuns la ecografie. Nu ma asteptam sa fie ceva infricosator sau neplacut si nici nu a fost. Pentru cine nu a mai facut nicio ecografie mamara pana acum, procesul se desfasoara asa: te pune sa te dezbraci (bust), sa te intinzi pe spate pe pat cu mainile sub cap, iti pune un gel pe sani si apoi, cu ajutorul bratului mobil al ecografului, intinde gelul pe piele si exploreaza zona respectiva. Pentru mine a existat un mic disconfort in zona axilara, unde a apasat putin, in rest totul a fost ok.
Concluzia a fost destul de simpatica: “Domnisoara, nu stiu de ce te-a durut sanul, sincer iti spun. Totul e in regula.” Pe langa asigurarea asta verbala mi-a dat si un buletin ecografic pe care a notat tot ce a vazut pe ecograf.
Sfatul meu pentru cititoarele tale este sa nu amane si sa se duca sa faca orice fel de control sau analiza cat mai repede. E mai bine sa STII ca esti ok decat sa CREZI / SPERI ca esti ok.
Dana, ma bucur mult ca totul e in regula