Ideo Ideis – competitia III

Dupa doua zile de competitie in care am vazut piese de tot felul, ultima zi nu mi se arata atat de interesanta. Alte trei piese, ultimele din concurs, alte trei trupe de liceeni entuziasti, o forfota generala si o mare nerabdare: parte pentru ca era ultima zi in care liceele se confruntau, parte pentru ca festivalul se apropie de sfarsit si tineretea nu vrea sa lase sa treaca ceva frumos fara sa profite la maxim. Ma asteptam ca juriul sa nu mai fie in formula completa, insa trebuie sa marturisesc ca implicarea pe care am vazut-o din partea lor este totala: stau la fiecare spectacol, de la inceput la sfarsit, stau de vorba cu copiii atat dupa spectacol, cat si la terasa, in timpul meselor si participa la toate activitatile sugerate de organizatori. Nu m-am asteptat sa vad atata dedicare din partea lor. Iar juriul inseamna asa: Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Catalin Stefanescu si Marius Manole. Dar sa va povestesc despre piese.

Atelierul de Teatru (Botosani) e trupa care mi-a adus cele mai mari trairi pana acum. Cu o poveste despre timp si cautarea lui (Momo sau strania poveste a hotilor de timp si a copilului ce a inapoiat oamenilor timpul furat), care m-a facut sa uit de tot si sa intru in ea, odata cu micii actori, trupa de la Botosani va fi, fara discutie, una din trupele premiate ale festivalului.

Micuta Momo, interpretata cu maiestrie de Silvana Mihai, este in cautarea timpului pe care oamenii cenusii l-au furat oamenilor. Copiii, de la joaca pura si vesela au ajuns sa aiba timp alocat pe cartele, iar oamenii si-au transformat afacerile, vanzand servicii fara suflet, mereu pe fuga, pentru ca timpul le disparuse.

Momo isi face calatoria vietii ei pornind alaturi de broasca testoasa Casiopeea in cautarea timpului pierdut de oameni, spre maestrul Ora.

Povestea e atat de frumoasa si de simpla si de potrivita pentru copiii care au jucat-o, incat la sfarsitul piesei, muzica, emotiile si fericirea copiilor mi-au adus lacrimi in ochi. Mie si Medeei Marinescu, care a aplaudat in picioare, alaturi de Lia Bugnar.

Gong (Roman) au fost frumosi. O piesa departe de a fi senzationala, cu o poveste coborata, parca, din Caragiale (si cu actori care se straduiau prea tare sa fie asociati Romaniei caragialene). “O inspectie scolara” mi s-a parut mult prea nepotrivita si sec jucata. Am remarcat, ca si in alte piese, cativa actori care ar putea fi foarte buni, doar trebuie sa gaseasca pe cineva care sa-i puna in valoare.

Mi-a placut directoarea scolii secundare de fete si inspectoarea generala, care si-a jucat rolul cu aplombul necesar, impus de rol. In rest, nu am fost prea impresionata.

Limelight (Bucuresti) n-au avut nici sare nici piper. Poate ca ei sunt buni, poate ca pot mai mult, poate ca au ce arata. “Aproape maine” e, din nou, o poveste mult prea matura pentru a fi inteleasa de niste copii. Cand e vorba de dragoste, de moartea omului iubit, de dileme ale omului matur, e nevoie de niste actori care au si putin din experienta vietii. Dupa cum zicea cineva din sala, si-au ales piesa asta doar pentru a se putea saruta pe scena.

Abia astept premiile. O sa fac o predictie, in curand, sa vad daca am intuit bine preferintele juriului. In rest, Ideo Ideis si-a facut un loc special in inima mea, iar la anul cred ca o sa vin sa stau de la inceput pana la sfarsit. Pentru ca acesti oameni care se zabt pentru tineri merita tot efortul.

Tweet