Sa vorbim…

…despre concertul de jazz de miercuri seara, care m-a dus, din nou in alta lume. Despre curtea aia mica si plina de oameni care ascultau cu sufletul la gura sunetele scoase de o vioara electrica. Si de o chitara bas. Si de un contrabas. Si de mintile mele recuperate de pe pianul lui Gyuri si lasate pe vioara aia, pana la noi ordine…

Sa vorbim despre cum pot oamenii sa dezamageasca. Despre cum un zambet se rasplateste cu un bocanc in gura si unul in plexul solar. N-o sa am niciodata intelegere pentru asta, desi sunt perfect constienta ca si eu am foarte multe momente de felul asta, in care dau exact in cine mi-e mai aproape, tocmai pentru ca stiu ca aia pot sa duca. Dar asta nu e o scuza, imi realizez greselile si incerc sa le indrept.

Sa vorbim despre o seara de vineri in care am revazut prieteni vechi. Cu care, la un moment dat in viata mea, am trait multe si frumoase. Care m-au sustinut si m-au ajutat, care au ras si au plans impreuna cu mine, carora le-am intins mana doar ca s-o prind mai bine pe a lor. Despre aceeasi seara de vineri in care am cunoscut oameni noi, frumosi, sensibili si veseli. In care noul si vechiul s-au impletit atat de frumos incat mi-am dat seama ca sunt un om norocos care intalneste oameni de calitate.

Sa vorbim despre seara de sambata. O seara si o noapte minunata. Pe care am petrecut-o alaturi de oameni pe care i-am simtit langa mine. Pentru mine. Pe unii dintre ei o sa-i am alaturi toata viata. Pe altii nu. Insa i-am avut pe toti in jurul meu pentru o seara si, pe langa cadourile oferite, mi-au dat ceva mult mai de pret: prietenia lor sincera si neconditionata. Multumesc.

Sa vorbim despre felul in care ii privim pe altii. Mie mi se spune ca mi se citeste in privire ce simt, ce gandesc, ce-mi doresc. As vrea sa am ochelati de soare opaci, sa nu mai scape nimic afara. N-ati stiut sa-mi luati asta de ziua mea. Nu-i bai, e si la anul vreme 😀

Sunt Nebuloasa, am 30 de ani si sunt femeie. Am devenit dependenta acum cateva luni. Stie cineva vreun leac?

Tweet