Atitudinea e totul
Azi am fost la service să-ncalț brelocul pentru primăvară. Brelocul e o mașină, în caz că vă-ntrebați. Și cât stăteam eu pe-acolo, mă gândesc că n-ar fi rău să spăl și mașina (să am ce murdări în week-end când merg pe autostradă). Off topic, azi dimineață am dus și carpetele de prin casă la spălat, a intrat un chef de curățenie generală în mine, ceva de speriat.
Revenind, după ce se termină procesul schimbării anvelopelor, intru după colț la spălat. În 2 secunde, un tinerel cu căști în urechi îmi face semn scurt unde să trag mașina. Mă execut fără să schițez un gest, ceea ce pentru mine e oarecum surprinzător. Mă dau jos din mașină, tinerelul vine la mine (18, maximum 19 ani): „Ce să fie, doamnă?” Interior-exterior-portbagaj, te rog, mulțumesc.
Și s-apucă băiatul meu de treabă. Interior – aspirat, curățat, aruncat câteva hîrtiuțe, apoi șah-mat: scoate o pensulă și începe să șteargă praful de la îmbinări; bord, geamuri, loc pentru pahare. Mă uit mai atentă la el: avea căști în urechi, cânta și curăța mașina. Trece la exterior, apă-spumă-așteptat să acționeze spuma-clătit-ceară-șters lună și bec.
Dar atitudinea. Atitudinea aia de om care știe foarte clar ce are de făcut și o face impecabil. Sigur pe el, cu mișcări scurte și de efect, de parcă ar fi fost cel puțin chirurg. Era mândru de ceea ce face și e atât de rar să vezi oameni încântați de munca lor, oricare ar fi ea. Era ca spirtul, muncea în draci, zâmbea tuturor, avea câte o glumă pentru fiecare, se purta de parcă e cel puțin director. Și, probabil, în boxa aia a lui în care spală mașinile, chiar e director.
Copilul ăsta nu va spăla mașini toată viața, mi-a fost foarte clar după ce l-am urmărit vreo 20 de minute. Are determinarea necesară să facă orice-și dorește; e clar că jobul ăsta e ceva temporar, dar un job temporar pe care îl ia foarte în serios.
Azi a fost luni și pentru el. Mulțumesc, copile, pentru ziua asta.
Pentru cine vrea să știe, spălătoria e Assante Wheels & Tires.
Tweet
