Când te lovește cochetăria

Sunt frivolă, deci exist. Dar parcă așa cum m-a lovit aseară cochetăria(de apoi m-a lovit și râsul câteva minute bune), nu m-am pomenit niciodată.

Seară bine (undeva după ora 21), afară frig ca-ntr-o peșteră de la 20.000 de leghe sub mări, în casă cald, bine, miros de proaspăt (că am schimbat așternuturi, am spălat niște haine, mă apucase hărnicia de parcă stătea măritișul după colț). Zic „hai să fac un duș” – ceea ce era normal după o zi de muncă. „Hai să-mi spăl și părul”, adaug cu gândul la dimineața următoare, care mă așteaptă senină, la minus nouă grade (și real feel de minus treișpe sau ceva pe-aproape).

Am spălat părul, l-am uscat, l-am uns cu puțin ulei (întotdeauna mi s-a părut ciudat cum uleiul ăsta face părul moale și îi dă un aspect foarte curat și sănătos). După care am hotărât că trebuie să-l și aranjez puțin cu peria, că doar nu mai suntem barbari să uscăm părul cu foehn-ul și atât. Apoi, la final, așa cum fac întotdeauna, am dat și cu puțin fixativ (să stea frumos, să nu care cumva să se strice coafura).

Mi-am luat pijamaua cu iepuraș, un halat de baie peste, apoi m-am așezat la un episod din „True Detective”. Că asta e adevărata frivolitate: să-ți aranjezi părul folosind toate cele cuvenite chiar și atunci când știi că te așezi în pat. Așa să ne rămâie numele de femei!

Și, dacă chiar vreți să știți, oricum n-a stat nicicum. Dimineață aveam o coamă de leoaică speriată, iar la întâlnire am plecat cu căciula pusă-n cap bine, să n-ajungă niciun fir de aer rece pe nicăieri.

*Poză făcută de soră-mea în foarte scurta plimbare prin Târgul de Crăciun de la Sibiu. Era frig.

Tweet