Cronica de crashma. Episodul 3

Bai baiatule, am un noroc de muzici bune zilele astea, ceva de speriat. Dupa ce l-am ascultat pe Mishu la Cluj (despre Mishu am sa scriu intr-un post separat), ieri seara am revenit la Timisoara. Am zabovit o vreme la taverna mea preferata (tot nu zic unde e), apoi am luat-o spre Fratelli, desi oamenii pe care i-am lasat in urma se pregateau de cantat. Adi Barar si prietenii, blues de New Orleans, ca-mi venea sa ma zgarii pe ochi de ciuda ca tre sa plec.

Si-am ajuns la Fratelli. Si-am vazut ceva ce nu credeam sa vad vreodata in clubul asta: o scena plina de tigani lautari, condusi de Damian Draghici. Mno, io-l iubesc pe omul asta. Mi se pare un talent extraordinar, totusi, e singurul roman care a castigat vreodata un premiu Grammy. Ce e cel mai interesant la el, e ca iti canta cam tot ce vrei: de la bluez, jazz pana la lautareasca de-ti tocesti picioarele dansand.

Evident ca mi-am aruncat poseta in bratele unei prietene si am tasnit in fata scenei, sa cant si sa dansez. Am apucat sa ma uit putin in jur si am vazut niste fete de oameni ce pareau plictisiti, dar care dadeau din picioare pe sub masa. Si ma intrebam de ce naiba le-o fi jena sa se exprime, daca le place muzica lautareasca.

Am uitat in curand de cei din jurul meu si am inceput sa dansez cu tigancile din trupa lui Damian Draghici. Care tiganci is frumoase si pline de viata, drept pentru care locul din fata scenei, gol cand am ajuns, s-a umplut imediat de oameni cu chef de distractie. Poate ca nu-s de tot pierduti pentru omenire 😉

Mi-am tocit tocurile timp de o ora intreaga. N-am vrut apa, n-am vrut tigari, n-am vrut nimic altceva decat sa ma simt bine cu taraful de pe scena, care canta din tot sufletul. Si imi pare atat de rau ca n-au avut aseara publicul pe care il meritau, publicul acela care sa cante cu ei, care sa-i aplaude furtunos, care sa ceara un bis, doua, trei…

Se pare, totusi, ca o sa vina in toamna in Timisoara, pentru un concert adevarat (da, ma laud, am vorbit cu Damian insusi), iar eu voi fi acolo, in primul rand.

Si uite de aia imi place mie crashma asta. Pentru ca oamenii care o conduc nu sunt deloc ca si marea majoritate a clientilor lor. Pentru ca au niste gusturi impecabile si o atitudine pe care rar o gasesti la cei care au pe mana o afacere de succes.

Pana una alta, savurati o mica parte din ce mi-a fost dat mie sa aud aseara:

Tweet