Cuvinte despre schimbarea lumii

8328160849_32755e06b4_z Lumea se schimbă, fie că ne place sau nu. Într-adevăr, schimbările lumii de azi sunt mai rapide – sau doar le percepem noi mai rapid datorită (sau din cauza, că nu-mi dau seama dacă e ceva bun sau rău) accesului la informație.

Pe vremuri, cele două ore de emisie TV zilnice (cu bonus duminica la prânz, încă două ore), plus câteva ziare care anunțau cu emfază ctitoriile conducătorului iubit, ne dădeau impresia de timp care stă în loc. Poate că atunci părinții noștri aveau mai mult timp pentru noi, dar atunci de ce suntem numiți „generația cu cheia la gât”? Paradoxuri peste tot. În fine, mă iertați că divaghez. Revenind, lumea se schimba și atunci, doar că noi nu știam. Reperul pentru discuțiile știrilor era poiana lui Iocan din Moromeții, unde Ilie, Cocoșilă și toți cei avizi de informație de la oraș stăteau două ceasuri să dezbată știrile săptămânii. Ale săptămânii, repet, nu alea în timp real, așa cum avem noi privilegiul.

Apoi, așa cum veșnicia s-a născut la sat, dezbaterea și cearta pe „eu așa cred” s-a născut la bloc. La scara blocului, mai exact, pe banca aia de la umbră, alături de o pungă de semințe și o bere la pet. Uneori o țuică mărgelată, în funcție de gravitatea subiectului – care putea să fie vecina de la 3, divorțată, cu 3 copii (târfa naibii), sau căutarea Elodiei.

Într-un final, sătui de privirile ucigașe ale vecinilor cu care nu eram de acord nici în ruptul capului, ne-am mutat pe internet. Acolo unde nu se aude nici sarcasmul rostit printre dinți, nu se vede nici ura din ochiul ăluia cu care vorbești și nici nu riști să nu-ți dea bună ziua pe stradă când te vede – din simplul motiv că nu te cunoaște.

Pe internet fix asta suntem: niște necunoscuți cu păreri transformate în axiome, gata să ne pierdem singurele ore libere dintr-o zi certându-ne cu alți necunoscuți despre cine are mai multă dreptate. Și nu numai că ne certăm în public ca niște cațe care pierd puțin vremea cât se călește ceapa din tigaie, dar ne ducem în privat, unde tastăm cu furie părerea noastră despre subiecte fără de care lumea ar putea trăi în continuare.

Lumea se schimbă și noi nu putem să acceptăm asta nici în ruptul capului. Avem comentarii de „se putea mai bine” la orice. Felul în care fac alții un eveniment. Politica editorială a unei reviste. Cum ar trebui să se comporte un om într-o anumită situație. Muzica pe care o ascultă cineva. Alegerea unui film. Sau a unui spectacol de teatru. Preferințele politice. Aripioarele de la KFC. Dispozitivele pentru alternativa la fumat. E liber la orice, libertate de exprimare ftw. Habar n-avem să ne bucurăm de accesul neîngrădit la informație, tot ce e nou ne sperie și ne face agresivi. Nu ne străduim să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru, dar e adevărat că nația noastră nici n-a avut prea multă istorie în toleranță și acceptarea faptului că sunt oameni care gândesc altfel decât o facem fiecare în capul nostru. Ce să ne așteptăm de la neamul care a dat lumii celebra zicală „eu te-am făcut, eu te omor”?

Pe măsură ce scriu, îmi dau seama că judec, pun etichete, fac exact ce blamez la alții. Vorbesc la plural, dar ideologic mă delimitez de tot ce scriu – sigur că mă cred mai deșteaptă de atât. Vreau să cred despre mine că-s mai sinceră decât alții – deși lungul șir de minciuni ale vieții mele demonstrează contrariul. Poate mai intuitivă? Nu, nici asta, aș putea să scriu o carte despre cât de naivă/credulă sunt. Dar un lucru știu sigur: oricât de mult îmi plac chestiile statornice, lumea se schimbă și eu n-o pot opri. Pot doar să mă adaptez, să încerc lucruri noi și să îmi exersez, zi de zi, toleranța. Ceea ce vă doresc tuturor.

Photo credit: Christolakis on Visualhunt / CC BY-NC-ND


Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *