Cronica de crashma. Episodul 1

Acu sa nu va ganditi ca ma apuc sa fac un fel de Forsythe Saga a crashmelor din Timisoara sau de aiurea. Poate ca episodul 2 nici nu va mai exista. Asta pentru ca nu fac planuri. Zice Osho ca aia care traiesc in viitor sunt niste lasi. Ceea ce io nu-s. Punct.

In schimb, sunt o petrecareata. Sau nu neaparat, dar nu-mi place sa n-am activitate. Si cum n-am plecat nicaieri in concediul asta, ca a fost mult prea neprevazut, am bantuit prin oras. Ca aseara, de exemplu, cand am inceput light, pe o terasa din complex, la nush ce fast food grecesc (ca nu-mi amintesc niciodata numele lui) si in care mananc cam de 4 ori pe saptamana niste chestii mortale.

Apoi am facut un fel de pit stop la Eclipse – apropo, nu-i ingrozitor de ciudat ca banatenii se refera la locul in care merg folosindu-se intotdeauna de prepozitia “pe”?; gen: “pe Eclipse”, “pe Heaven”, “pe Frattelli” – unde am baut un ceai, m-am si ars la limba cu el, ca unul din domnii cu care eram ma grabea pe motiv ca “sunt irascibil cand mi-e foame”. Fitze, dom’ne, fitze…

Mancarea am gasit-o la restaurantul ala caruia nu-i dau numele nici picata cu ceara, desi toata lumea stie care e. Mai am io momente de astea de egoism pur in care ma gandesc la diverse lucruri ca fiind “ale mele”. Asa e restaurantul asta. Si ursul meu de plus. Si doi oameni care ma fac sa rad cu lacrimi in fiecare zi.

Seara era tanara cand am ajuns “pe” Fratelli. Terasa aia lor e superba, iar muzica e aia pe care in mod normal o asculti acasa, te surprinde in mod placut pentru ca nu te astepti la asemenea sunete pe o terasa de fitze. La o vreme ne-am mutat inauntru si, pentru ca vedetele nu lipsesc niciodata din acest loc, i-am zarit la o masa pe Buzdugan si Morar. M-as fi dus la ei sa le spun ca nu-i frumos sa furi de pe bloguri, dar cred ca n-ar fi inteles aluzia mea subtila. Au plecat de acolo odata cu noi (s-au prins si ei ca fara noi cheful nu mai e chef), luand o sampanie si cateva pahare, indreptandu-se “spre ceva privat”. Na, ca am dat din casa, poate ca, totusi, nevasta lui Morar nu-mi citeste blogul.

Nu stiu unde au plecat Morar cu Buzdugan, dar noi ne-am dus la River Deck. Nu stiu ce sa zic despre locul ala, ca nu mi-o provocat nici un fel de sentiment. Barmanii – niste tarani, patronul Radu era un fel de cocosul rosu printre balerine, iar oamenii – anosti, plictisiti, blazati.
Mi-a placut muzica, totusi. Si faptul ca au Salitos.

Next stop: Club 30. Eram destul de multi, iar unii dintre noi se pierdusera pe drum. Am intrat in club si am hotarat sa stam langa usa, sa ne adunam. Eu m-am pus pe un colt de coltar, abia atingandu-l, sa-mi odinesc cateva secunde picioarele care stateau pe tocuri de 12 de cateva ore deja. In momentul in care ma pregateam sa ma ridic, a venit un nenea care mi-a spus ca e cu un domn care a platit masa si care nu vrea sa i se puna nimeni pe coltar. M-am ridicat, am plecat cu gasca, ne-am stabilit intr-un loc, am luat 10 lei din portofel si i-am dus domnului, multumindu-i pentru amabilitate. Of course ca a ramas cu gura cascata. Mori in chinuri, idiotule.

Dupa cateva dansuri, am declarat nevoie acuta de somn. Ne-am luat de aripi si ne-am dus spre case. Beti, imbatati, veseli, tristi, noi.

Tweet