Nanotratat despre singurătate
|Am o prietenă dragă care trece acum prin momente grele. În încercarea mea de a o liniști și de a o sprijini, nu pot să spun mai mult decât „îmi pare rău că treci prin asta”. Durerile și sentimentele fiecăruia dintre noi sunt doar ale noastre, indiferent cât de mult împărtășim din ele. Iar asta pentru că simțim diferit și ne raportăm diferit de alții la tot ceea ce ni se întâmplă, chiar dacă experiențele sunt similare.
Suntem complet singuri și în fața durerii, și în fața fericirii, iar a cere altcuiva să ne înțeleagă e gestul suprem de egoism. Oricum, sigur e gestul suprem de a cere imposibilul. Suma trăirilor noastre ne face să percepem orice ni se întâmplă doar din prisma gândurilor proprii, n-avem cum să cerem altcuiva să înțeleagă.
Sigur, paragraful de mai sus e utopia. În realitate, deși știm că de fericirea noastră suntem doar noi responsabili, nu încetăm să spunem celui de lângă noi „vreau să mă faci fericit/ă”. Cu variațiunea „vreau să mă înțelegi”. Într-o lume la fel de utopică, nici părinții n-ar trebui să fie obligați să-și înțeleagă copiii, doar să le fie alături în momentele în care își definesc gândirea și valorile. Sau când îi protejează să nu li se întâmple ceva rău fizic. Vorba unui prieten: „de cele mai multe ori, părinții n-au scopuri atât de înalte pe cum cred oamenii care n-au copii; în general, singurul scop e să ai grijă să nu moară.”
Singurătatea în trăiri trebuie încurajată. Dintr-o depresie ne scoatem singuri, dintr-o problemă acută a vieții de zi cu zi ne scoatem singuri (chiar și când cerem ajutor, tot singuri luăm decizia asta), când iubim, iubim singuri, nu iubim în funcție de iubirea celuilalt – sau, cel puțin, așa ar fi cel mai sănătos.
Putem să ne mințim că nu trăim în singurătatea emoțiilor sau că mâna caldă pe care o strângem seara în pat e a omului care ne e alături în trăiri orice s-ar întâmpla. Adevărul crud este, însă, că empatia celor de lângă noi se răsfrânge asupra noastră doar ca suport, nu ca o rezolvare. Iar când o să înțelegem asta, o să înțelegem mai mult despre relațiile dintre noi, o să învățăm să înăbușim gelozia sau cerințele absurde și, în general, o să putem să ne facem pe noi înșine destul de fericiți încât să putem să răspândim liniște, nu bătăi de cap.
Photo on Visual hunt
Tweet
Eu as zice ca singuratatea nu trebuie incurajata in nicio ipostaza. Asta nu inseamna neaparat ca trebuie ca altii sa ma inteleaga perfect sau sa-mi rezolve problemele. Dar realitatea e ca “No man is an island”. “Trairile” tale depind zilnic de interactiunea cu altii. La fel si rezolvarea problemelor. E o greseala (dupa parerea mea) sa te increzi prea mult in tine – sa crezi ca, in ceea ce te priveste pe tine, tu esti centrul Universului… De fapt, nu esti. A crede ca doar tu esti in control in ceea te te priveste pe tine e reteta sigura catre depresie odata cu primul esec. Iar a-ti rezolva problemele singura odata ce esti “down” e destul de greu. Nu e nimic rau in a admite ca suntem vulnerabili la lumea inconjuratoare si ca daca azi am fost daramati de ceva / cineva poate maine ne vom ridica cu ajutorul (sau in preajma) altcuiva. It works!
Când făceam terapie, acu` vreo 10 ani, una dintre cele mai grele teme date de psiholog a fost să stau singură un week-end întreg. Doar eu cu mine. N-am putut să fac asta decât la a patra încercare, iar asta se întâmpla pentru că nu mă plăceam deloc. În relații (de prietenie, iubire, de orice fel), de multe ori am așteptat de la ceilalți să mă facă fericită, neștiind că asta era responsabilitatea mea.
Nu vorbesc despre a te încrede doar în tine, ci despre a te cunoaște și a-ți asuma trăirile. Din depresie ieși singur, crede-mă, știu pe propria piele.
Cunoasterea, inclusiv cea de sine, nu are nimic de a face cu singuratatea, izolarea sau interiorizarea. Tu oricum nu ai cum sa fi un observator obiectiv pentru tine insuti. Ajungi sa te cunosti prin experiente, fapte, interactii si reactii – judecand logic in urma lor. Si tot asa ajung sa te cunoasca si altii.
Daca ti-a fost greu sa petreci un weekend doar cu tine, nu e pentru ca nu te placeai ci pentru ca e nenatural Ceva nenatural nu are cum sa fie placut . Iar rezultatele vor fi … “questionable”
Tu nu prea ai cum sa te faci pe tine fericita. Daca ar fi asa de usor, toata lumea ar fi fericita – trebuie doar sa vrei, nu?
Acuma, eu nu vreau sa fur painea psihologului. Cu toate ca suna tentant Si ar merge mana in mana cu ocupatia de beautician…
P.S. Scuze daca am fost prea direct mai sus. Si bineanteles, ce am spus e doar o opinie, care poate fi contestata sau gresita. Cu atat mai mult cu cat nu am facut facultatea de psihologie :). I should learn to keep my mouth shut…
Nenatural e să fugi de momentele petrecute cu tinepentru că doar în momentele de singurătate poți înțelege cine ești și cevrei. Sunt mulți oameni care fug de momentele de solitudine tocmai pentru a nu se confrunta cu ceea ce simt. Iar a nega ce simți duce la frustrări și răni netratate care vor atrage alte și alte decizii greșite.
Nu vorbesc de izolare, nu vorbesc de extreme. Iar fericirea nostră depinde de fiecare dintre noi, de asta sunt complet sigură. Nimeni n-are obligația de a te face fericit, tu trebuie să fii în stare să faci asta.
Fericirea noastra depinde si de multe lucruri pe care nu le putem controla si pentru care, ca atare, nu avem cum sa fim responsabili. Traim intr-o lume dinamica, nu intr-o bula a noastra unde putem controla totul. Ar fi arogant (sau naiv) sa spui ca toti cei care sunt nefericiti la momentul actual sunt nefericiti pentru ca sunt iresponsabili (sau incapabili). Nu e vorba de a avea asteptari de la altii. E vorba de faptul ca lumea externa te afecteaza indiferent ca vrei sau nu si – de multe ori – imprevizibil si fara sa tina cont de actiunile sau determinarea ta. A accepta ca nu poti controla chiar totul e un lucru sanatos, dupa parerea mea.
Ai darul de a pune lucrurile intr-o postura frumoasa si optimista. Dar nu sunt convins ca ai si dreptate. Insa asta e OK. Pentru ca e mai bne sa fi sensibil si wrong decat sa fi right si insensibil
Si pentru ca esti in domeniul cultural, uite inca un film care mi-a placut. E funny dar in acelasi timp “deep”:
2 Days In The Valley
Eu nu vorbesc despre momente de fericire pură ci de o oarecare mulțumire de sine și de o liniște pe care n-o poți căuta decât în tine, nu în alții sau în gesturile lor. Să ceri de la alții să te facă fericit chiar e foarte greșit, fiecare artrebui să fie preocupat de propria stare de bine. Atunci când ești bine, sunt bine și ceilalți. Atunci când ești bine, poți sprijini. Și așa mai departe.
Iar idea mea (finala) e ca nu iti poti gasi fericirea decat interactionand cu altii. Tot la fel, nu poti ajunge sa te cunosti decat interactionand cu altii. Si atunci, daca fericirea ta depinde de interactiunea cu altii, asta inseamna ca nu poti avea control total asupra ei si nici nu poti fi in totalitate responsabila pentru fericirea ta. Insa asta e practic parte din frumusetea si misterul vietii. Daca totul ar depinde doar de tine, viata ar fi foarte predictable si poate chiar foarte… plictisitoare. Iar momentele de singuratate sunt benefice doar daca vobim de 15 minute de meditatie pe zi. Mai mult decat atat, nu duce la nimic bun… Iar asta e foarte simplu de dovedit. In fine, mai multe la o cafea…