La bine și la rău

Cândva, fraza din titlu era exclusiv percepută ca jurământul din biserică al proaspeților căsătoriți. Observați că nu zic tineri căsătoriți, ritmul nostru de viață și deciziile pe care începem să fim stăpâni ne permit să nu mai fim atât de tineri când facem pasul ăsta.

M-am gândit mult la ce înseamnă povestea asta cu bine și cu rău. M-am gândit mai mult, ce-i drept, la nedreptatea de a fi atribuită exclusiv căsătoriei. De parcă binele și răul n-ar putea face parte din viața în doi fără o hârtie care să ateste apartenența unuia la celălalt. Până și ideea asta de apartenență e o prostie. Îți aparții doar ție. Cu toate bunele și relele de care ești în stare.

Binele și răul care ni se întâmplă sunt parte din viețile noastre, cu oricine le-am împărți sau oricare ar fi statutul nostru. O semnătură pe o hârtie nu te va face niciodată complice la răul celuilalt și nici nu te va transforma în mâna de care are nevoie. Și nu știu câți oameni își dau seama de asta înainte să semneze hârtia aia. Că dacă o semnează după ce știu că răul din viață va fi primit cu aceeași seninătate ca binele, atunci totul va fi așa cum trebuie să fie.

Probabil că suntem în căutarea perfecțiunii atunci când unii dintre noi fac pasul spre binele și răul ca parte dintr-o căsnicie liber consimțită. Stiu pentru că am fost și eu acolo. Când m-am căsătorit, mi se părea pasul firesc întru desăvârșirea a ceea ce simțeam. Am greșit, așa cum greșesc în foarte multe dintre deciziile mele. Acum, la atâția ani după conștientizarea dureroasă a greșelii, înțeleg că viața e frumoasă trăită în libertate. Și mai înteleg că a alege să fii liber de un act nu înseamnă lipsa asumării, ci doar un alt fel de a trăi.

Când răul străbate, binele are tendința de a rămâne în umbră. Vă doresc tuturor celor care ați zis (în minte sau cu pixul pe o foaie) împreună la bine și la rău să nu uitați să vă fiți aproape. Atât vouă (de fapt, în primul rând vouă) cât și celuilalt.

Foto: Better of Worse by Shutterstock

Tweet