Din Romania – ziua 5

Se pare ca fiecare zi a excursiei asteia e sub semnul unei emotii. Sau a unei trairi anume, pentru ca ieri am fost copil. Am sarit prin zapada, m-am bulgarit cu colegii de drum, m-am jucat cu lutul si am ras si am topait cam toata ziua. Drept urmare, din cauza entuziasmului de ieri, azi m-a lovit o apatie de care n-am putut scapa toata ziua, desi am vazut locuri minunate, ca in fiecare zi din saptamana asta.

Ziua cinci a inceput usor, fara sa dea vreun semn ca o sa traiesc cea mai frumoasa zi a calatoriei mele de pana acum. Mic dejun, cafea buna, zambete adormite si ganduri diverse, ne-am imbarcat frumos in Dusterele care ne-au devenit tovarase de calatorie si am plecat inspre Horezu, sa luam niste lectii de olarit de la familia Pietraru.

Pe drum ne-am oprit la trovanti, unde am incins o bataie cu bulgari asa, ca atunci cand eram mici. Copilul din mine s-a activat instant atunci cand l-am vazut pe Adi Mihaltianu ca sta linistit in zapada alba si neatinsa. Un singur bulgare a fost de ajuns ca toata ziua sa mi se transforme intr-o copilarie continua.

La Horezu, in atelierul de olarit al familiei Pietraru, am fost prima abonata la mazgalitul cu lut. Mi-am modelat o scrumiera, bineinteles, cu ajutorul doamnei, am ras cu gura pana la urechi si m-am murdarit cu lut pana pe cpate. Acum, cand ma gandesc la emotiile mele de copil de ieri, ma cam buseste rasul, dar nimeni si nimic nu-mi poate lua amintirea frumoasa de copil de 32 de ani care se lupta sa modeleze ceva dintr-o bucata de pamant. A fost superb.

Mirarile mele au continuat la Cula Duca, conacul si adapostul lui I. Gh. Duca din Maldaresti, in care am gasit mobilierul original si in care era un frig crancen (pentru a proteja exponatele), dar in care se simtea istoria. Am recunoscut camerele in care au fost filmate scenele din Drumul Oaselor si m-am bucurat de soarele care mangaia bland balconul din care admiram imprejurimile. Ciudat cum o singura respiratie de aer proaspat si istorie poate sa pastreze pe buze un zambet care mi-a aparut pe chip inca de dimineata.

Mai apoi, dupa ce toata gasca terminase de olarit, am plecat spre biserica dintr-un lemn, cea pazita de stejarii seculari. Incredibil cata liniste si pace se poate afla in locurile de felul asta. Mi se pare ca toata manastirile se afla intr-o dimensiune aparte, in care ajungi in secunda in care ai pus piciorul dupa poarta. Si imi pare tare rau ca fotografiile mele nu pot sa redea tot ceea ce simt atunci cand vad atata frumusete.

Calatoria acestei saptamani nu a insemnat doar redescoperirea Romaniei. Simt ca, intr-un anumit fel, oamenii intalniti si felul in care am interactionat cu ei mi-au adus un fel de reconfirmare a faptului ca nu sunt cel mai rabdator om de pe planeta, dar ca pot functiona aproape perfect atunci cand ceilalti din jur se deschid fata de mine. Lunga plimbare printre munti, vai si chei m-a lasat cu rasuflarea taiata si cu o convingere ferma ca pot sa schimb lucrurile care ma supara si imi aduc tristete si sa le inlocuiesc cu ceea ce imi face bine.

Copilaria de ieri a fost gura mea de aer proaspat. Poate ca a fost venirea primaverii, poate doar constientizarea faptului ca, daca nu e bine, trebuie sa fac sa fie bine. Cand m-am pus la somn, aveam un singur gand in minte: da, despic firul in patru, chiar in 16, de cele mai multe ori, dar cand ma las dusa de val, pot sa fiu cea mai fericita femeie si cel mai vesel copil. Chiar daca dureaza doar o zi.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45si Muzeul National al Taranului Roman.

Poze pe Facebook si Picassa.

Tweet